Cum ziceam…
La ce film ai adormit ultima dată? Răspunde-mi în comment-uri, căci…
Adorm din varii motive la filme… Că-s proaste, că mă liniștesc sau că trupul meu supraponderal mă trădează și refuză să-mi mai țină ochii deschiși.
O să vorbim despre filme la care am adormit… Unele chiar au valoare terapeutică… Nu toate!
Deci, asta ar fi lista mea de trei filme la care am adormit.
1. The Invisible Man (reg. Leigh Whannell, 2020)
Aici literalmente m-a trădat trupul ăla supraponderal de care am zis mai sus. Și o zic cu oarecare regret, pentru că ăsta e un horror cât se poate de țeapăn. E lecția asta a slow burning-ului care a fost înțeleasă foarte bine și e genul de film care pune încet și sigur cărămidă după cărămidă la suspans.
Recunosc, eram și singur în sala de cinema… Și am ațipit fix în momentele alea care-ți explicau de ce personajele sunt așa cum sunt. Fix atunci când mi se arata motivația fiecăruia…
Îmi place că nu prea are legătură cu romanul lui H.G. Wells filmul ăsta. Are un twist contemporan și vorbește despre abuz și feminism, fără s-o facă ostentativ.
Ăsta e un film bun la care am adormit…
2. Gentlemen Broncos (reg. Jared Hess, 2009)
Recunosc, aici am adormit pentru că știam filmul. Și am adormit râzând. E genul ăla de film la care te surprinzi râzând pentru o prostie.
Sunt unii actori care sunt făcuți pentru genul ăsta de comedi absurde, iar ăsta e genul ăla de film cărui nu-i vezi rostul.
Este un stilism și un fetișism continuu ținut pe ecran doar de dragul absurdului și a umorului de situație și de personaj, scris și jucat doar de amorul artei.
De aia îmi plac atât de mult genul ăsta de filme.
Subiectul e foarte simplu: un adolescent, bătând cu două mâini la porțile vieții de adult, e într-o criză inerentă vârstei de identitate și scrie SF. Până aici, nimic neobișnuit… Dacă nu luăm în seama relația cu mama lui sau alte personaje din jurul său care-i sug încet și sigur bucuria vieții de adolescent.
Plus că,nu trebuie să-l ratați pe Sam Rockwell care călărește cerbi zburători dotați cu rachete aer-sol!
La prima rachetă trasă deja sforaiam…
3. Event Horizon (reg. Paul W.S. Anderson, 1997)
Aici deja trecem la lucruri serioase.
Ăsta e un film cu o mare valoare terapeutică pentru mine. Cum l-am pus, cum am adormit!
Deși avem de-a face cu un horror SF cât se poate de apăsat și nemilos.
De fiecare dată când mă uit la el, adorm în maxim 15 minute.
Deși actoria e la mare artă și filmul este incredibil, din punct de vedere vizual. Dacă știți jocul Dead Space, ei bine, de aici i se trage influență.
Atunci când Solaris a făcut dragoste cu Alien și pe undeva s-a insinuat în acest threesome cinematografic și Stargate, ei bine… Ne-a ieșit Event Horizon.
Situația stă așa: avem o misiune de salvare trimisă să recupereze o navă cu un echipaj proaspăt întors dintr-o gaură neagră. Doar că echipajul s-a întors însoțit… De cine, ce? Cum se termină toată această tărășenie spațială?
Nu știu, c-am adormit!
P.S.: Știu, dar nu vreau să spoil-uiesc!
Dar, mai intreb înc-odată: care-i ultimul film la care ai adormit? Lasă-mi-l în comment-uri!!
