Probabil că am o deosebită putere de autocontrol fiindcă am reușit să opresc un pic jocul despre care scriu acum. De o săptămână încoace nu m-am mai ocupat cu nimic altceva acasă în afară de a savura una dintre cele mai frumoase, captivante și nu în ultimul rând violente producții pe care am pus vreodată mâna: cel mai recent God Of War.
Jocul a apărut acum câteva luni și e al optulea din seria care îl are ca personaj principal pe Kratos, un luptător spartan, semizeu, care face prăpăd de dimensiuni epice peste tot pe unde îl poartă destinul. Editia de anul acesta e prima a cărei poveste nu se se bazează pe elemente din mitologia greacă, ci se mută chiar cu totul în cadrul celei nordice. E de asemenea primul God Of War pe care îl joc. Pe lângă fascinația personajelor cu care interacționezi și diversitatea tărâmurilor fantastice pe care le poți vizita, God Of War abordează subiectul mitologiei în cel mai potrivit mod cu putință, din punct de vedere al relațiilor familiare. Și e complicat. Și intrigant, bineînțeles. De altfel, nu știu cum a fost în episoadele de până acum, dar de această dată Kratos e însoțit de fiul lui, Atreus, iar dinamica dintre cei doi e, pe scurt și fără să stric vreo surpriză, foarte plauzibilă.
Cei de la Santa Monica Studio, adică Sony de fapt, au reușit să creeze o experiență cu totul și cu totul impresionantă vizual și foarte bine dozată ca ritm. Încă de la ecranul de start, povestea decurge neîntrerupt, având trecerile dintre timpul de controlul al jucătorului și momentele cinematice preactic insesizabile. De asemenea, nu există pauze de încărcare. Produsul e în total o plăcere, combinația ideală între calități tehnice de ultimă generație și un scenariu cum rar am mai întâlnit. Inclusiv coloana sonoră îți dă fiori.
God Of War este unul dintre cele mai apreciate jocuri video de către fani, e practic nou-nouț și e valabil doar pentru PlayStation. Pe mine m-a cucerit total în momentul în care am văzut că poți azvârli toporul pe care îl folosești ca armă, iar apoi, la atingerea unui buton, îl poți chema înapoi. Uau! Acum o să-l pornesc la loc.
Salut,
Slava cerului si pentru God of love, cat o mai fi printre noi. Neo-paganismul nu e chiar asa cool pe cat pare, desi razboiul ii entuziasmeaza pe baieti in toate epocile. Nordicii au fost extrem de cruzi, ca de altfel toate civilizatiile cladite pe razboi. Paganii glorifica violenta, toti au zei ai razboiului…sa fie la ei acolo! Atentie si la mica sau marea dependenta, gameri, cu totii am trecut prin asta 🙂
Care – s arme le tale pentru mica cât și pentru mare dependență. Ma ajuți și pe mine cu un pont?
Doamne păzește-ne de ispitele Malebogiei. Acest joc este împielițat și nu face decât să corodeze sufletul. Jucătorul trebuie să jure credință zeilor mincinoși de când apasă start și de acolo în coace e numai pierzanie. Ți se oferă multe arme pentru UCIS și jocul îți dă puncte pentru suflete seduse la păgânism. Mare păcat să recomanzi astfel de drăcie.
SCOR:
Sunet: 9
Grafică: 10
Gameplay:10
Iuda se veselește: 10!
Scaraoschi jubilează: 10!