La ce film n-ai putut să te uiți până la sfârșit?

Acum, că mi-am făcut obiceiul de-a pune fix întrebarea din titlu, o pun…

La ce film nu te-ai putut uita până la sfârșit? Scrie-mi fără frică în comment-uri!

Motivele sunt diverse și rar am pățit asta, fiind îndrăgostit de filme (chiar și alea proaste), dar au fost cazuri, trebuie să recunosc. Fie că erau oribile, fie că m-au impactat emoțional foarte puternic, sau, efectiv, m-au enervate teribil, am avut momente în care am ieșit din sala de cinema sau am dat stop filmului în cauza.

Ba chiar am pățit asta recent…

Deci, asta ar fi o scurtă lista de trei filme la care nu m-am putut uită până la sfârșit:

1. Motherless Brooklyn (reg. Edward Norton, 2019)

Toate elementele care alcătuiesc filmul asta sunt hiper corecte: cast intergalactic, actorie majoră, muzică brici, period-crime-drama cu ceva implicări politice. Plus că, avem la baza și o carte foarte bună și dorința lui Edward Norton de-a transforma ecranizarea ei într-un proiect ultra personal.

Mai avem așa: un personaj central cu o afecțiune care-l scoate în evidență și un aparat administrativ corupt care face ce vrea din omul mărunt. Cumva, este celebrul caz de lupta a lui David cu Goliat.

Ceea ce ar trebui să ne placă. Și mi-a plăcut, până la un punct. Până în punctul în care povestea devine leneșă, Norton devine manierist și primim mai mult stil decât substanță.

Și m-a pierdut definitiv! Deși, Motherless Brooklyn e unul din cele mai frumoase filme făcute anul trecut.

Atenție, ăsta nu e un film neapărat prost. Ci un film ratat, care ar fi putut fi un “instant classic”, dar care se năruie încet și sigur sub greutatea propriului hype.

Așteptările erau prea mari!

2. A Star is Born (reg. Bradley Cooper, 2018)

Da, știu, părere nepopulară…

Sunt un om rău și insensibil…

Nu vibrez la emoția reală și parcă nu-mi place să văd oamenii că reușesc în viață…

Etc…

Singura mare problemă a filmului ăsta este că l-am mai văzut… De multe ori… Ba chiar, în unul din cazuri, povestea a fost reală. Și vorbesc aici despre “Love and Mercy”, care zice povestea lui Brian Wilson, de la Beach Boys.

Și mai avem, tot din categoria asta emoțional-muzical-fictivă, și “Crazy Heart” sau “Tender Mercies”

Ce au filmele ălea și n-are ăsta? Naturalețe! Acolo, toată încrâncenarea asta de-a nu crăpa brusc este arătată aluziv, în subtext. Niciodată drama existențială nu este atât de evidentă că-n “A Star is Born” , versiunea asta, căci și ăsta e un remake.

Ca să dau și argument: cine ar fi putut să intuiască cât de trist, depresiv și suicidal era Robin Williams, până nu s-a întâmplat ce s-a întâmplat? Chiar trebuia să văd o tentativă eșuată de suicid, ca să-mi dau seama de locul întunecat în care se află personajul? Un pic cam tautologic pentru mine…

N-am reușit să “mă impresionez” la comandă…

Am ieșit și mi-am luat o oră la bowling…

3. Colectiv (reg. Alexander Nanau, 2019)

Subiectul ăsta este foarte sensibil, chiar și pentru mine, la un nivel personal. Atât de personal, încât n-o să întru în detalii aici… Am avut mulți cunoscuți acolo și încă am…

Problema fundamentală a filmului ăsta este că mi se “vinde” ceva și mi se oferă cu totul altceva. Colectiv nu e neapărat un documentar rău, dar nu este despre Colectiv.

Și, da! Am simțit destul de acut că este un subiect un pic “căutat” de oameni care, de altfel, n-au pășit în Colectiv sau în vreun loc similar înainte de tragedie niciodată în viața lor. Și că, dacă nu era un subiect de așa interes general, probabil făceau despre cazul de la Maternitatea Giulești sau hackerii din Râmnicu Vâlcea…

M-am întristat pe măsură ce înaintăm în film și mă gândeam la posibile titluri, altele decât Colectiv…

“Asanarea sistemului medical autohton de către noii arhangheli ai medicinei”

“Lungul drum al căutării adevărului de către jurnalistul neînfricat”

“Cum iese un popor întreg în stradă, când nu mai îndură…”

Asta chiar e serios, inclusiv eu am ieșit la vremea aia, plin de frustrare… Dacă părăsești sala de cinema,preț de un sfert de ora și ai prins începutul filmului, atunci când te întorci ai senzația că ai nimerit la cu totul alt film…

Colectiv nu este un documentar despre Colectiv și oamenii de acolo. Este o părere subiectivă despre valurile pe care le-a făcut tragedia de la Colectiv la nivel politic și social. Ok, am înțeles asta… Chiar dacă ești de acord cu părerea asta subiectivă sau nu, nu este despre Colectiv!

Și asta m-a întristat destul de tare… Căci titlul filmului este “Colectiv”.

Brusc, am devenit serioși… Îmi pare rău dacă am răscolit un subiect deja foarte sensibil…

Mai întreb înc-odată: la ce film nu te-ai putut uită până la sfârșit?

5 comentarii
    Mihai

    Scafandrul si fluturele. Inainte am reusit sa ma enervez la carte- dealtfel singura carte pe care am aruncat-o. Am dat o sansa filmului, dar e aceeasi lamentatie siropoasa, lipsita de tinta, ca o baba care se vaita de sale.

    Livia

    The Tree of Life – de 3 ori am adormit la el. Am fost la vreo 2 cursuri la UNATC si spuneau ca filmul asta e perfectiunea intruchipata, metafora extraordinara a bla bla… N-am reusit sa-l vad si nici nu mai incerc.
    The Shining – m-am panicat, recunosc. I’m a chicken. Pe-asta vreau sa-l mai incerc.

    Paul

    Dances with Wolves – niciodata nu am putut sa il vad pana la sfarsit, ma oftica si ma supara faptul ca ii impusca calul si lupul. Mor cand vad animale chinuite. Pot sa ma uit la cel mai gore film despre razboi dar nu la animale chinuite.

      AlinaD

      The Irishman
      Titanic
      Fast and Furious 7
      Lista poate continua….sa vad dc imi mai aduc aminte.🤦🏻‍♀️

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine