Pregătiți de covorul roșu?

Nu de alta, dar tocmai ce au trecut Golden Globes, ceea ce înseamnă că se apropie, cu pași rapizi, cea de-a 91-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film. Oscarurile, cum ar veni. Pe 25 februarie. Iar sistemul de votare pentru nominalizările de anul acesta al Premiilor Academiei este pentru prima dată organizat online și este deschis de pe 7 ianuarie până pe 14 ianuarie.

Dar până atunci, ne-am gândit să ne antrenăm puțin pentru noaptea albă ce se anunță printre cinefilii din toată țara pentru că, nu-i așa, ora decentă la care are loc ceremonia la ei nu se pupă cu o oră cuminte pe meleagurile noastre. Iar pentru cei care nu sunt încă la curent cu care-i care în lumina reflectoarelor anul acesta, la categoria filme străine, vă propunem un weekend dedicat strict remedierii acestei situații. Mai precis, vă propunem cea de-a 5-a ediție a Oscar Weekend, la Cinema Elvire Popesco, care aduce cele mai titrate filme ale anului 2018, propuse sau aflate în cursa pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”.

Șase dintre cele nouă filme aflate pe lista scurtă deschisă votului membrilor Academiei Americane de Film, se află în programul de anul acesta al Oscar Weekend The Guilty – Vinovatul (Gustav Möller, Danemarca), Shoplifters – O Afacere de familie (Hirokazu Kore-eda, Japonia), Capharnaüm (Nadine Labaki, Liban), Roma (Alfonso Cuarón, Mexic), Cold Ward (Pawel Pawlikowski, Polonia), Burning ( Lee Chang-dong, Coreea de Sud).

Biletele se găsesc în rețeaua eventbook și la casieria cinematografului, iar programul evenimentului – plus alte informații – e de găsit aici.

Vizionare plăcută!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine