I’ve Got Soul, But I’m Not A Soldier – Povestea lui William Bell

Sunt oameni care pur și simplu n-au noroc în viață. Talent cu carul, succes de început, răpit din brațele iubitei (muzica) de brațele disperate ale unor vremuri care nu aveau răbdare cu partea artistică. Cam asta este povestea, pe scurt, a americanului William Bell. Sufletul său e sufletul muzicii sale.

Suntem în anii ’60 și pe piața americană tocmai debutase acest tânăr din Memphis, Tennessee. William Bell are acum 78 de ani și îmi doresc tare mult să fie descoperit și redescoperit de cât mai multă lume. Sper să-i dăm înapoi ceea ce i-a răpit armata americană. Pentru că în 1962, la nici un an după ce-și lansase single-ul de debut, “You Don’t Miss Your Water”, poate și cea mai cunoscută piesă a sa, William Bell a primit ordinul de înrolare în timp ce se afla în plin turneu. Își amintește perfect de telefonul primit de la mama sa înainte de concertul de la Apollo Theater. I-a spus că a venit o scrisoare pe numele său, de la guvern. Bell și-a dat imediat seama despre ce era vorba. Războiul din Vietnam creștea în intensitate și numărul de soldați americani de care era nevoie începuse și el să crească dramatic. A cântat la Apollo în noaptea repsectivă după care a dat o fugă până acasă, cu gândul că va prezenta sergentului contractul său de turneu pentru următoarele luni, îi va spune cine este și că se va întoarce la timp pentru concertul următor, din Washington D.C.

Doar că în viață rareori lucrurile merg după cum le pregătești. În loc de înțelegere, a primit din partea armatei americane clasicul “You’re in the army now”, ba chiar a fost certat pentru întârziere. Primul lui gând a fost că urmează să piardă foarte mulți bani și că nu va mai putea conduce mașina pe care tocmai și-o cumpărase și de care nu se mai putea despărți. La scurt timp după aceste gânduri, s-a văzut în fața unei lopeți și s-a apucat de săpat tranșee. De la cântat pe scenă alături de muzicieni legandari, la luptat pe front, curățat cartofi și adunat mucuri de țigară în mai puțin de 48 de ore – un șoc cultural dat naibii.

S-a întors acasă, în Memphis, abia peste trei ani. Ani în care ar fi trebuit să se afirme ca muzician, să înregistreze albume și să ajungă iubit de toată lumea. A fost nevoit să înregistreze în permisiile de pe front, apoi să se întoarcă într-o lume care aproape îl uitase. Ceilalți artiști lansați în aceeași perioadă cu el erau acum departe. Bell își ratase șansa de a deveni un super star și a trebuit să se întoarcă la a-și scrie singur cântecele (parte din ele au devenit standarde și super hituri soul), ba chiar și-a și produs singur piesele, lucru rar întâlnit pentru un artist semnat cu Stax Records la vremea aia.

Iată totuși că, după o carieră de 60 de ani, a ajuns din nou și la urechile mainstreamului, a primit chiar și un premiu Grammy pentru albumul lui “This Is Where I Live” din 2016. Eu am aflat de el datorită unor relansări pe vinyl din catalgoul său și datorită unui club de discuri de vinyl. Dau mai departe această comoară pentru că-mi place de voi, îmi sunteți prea dragi să vă ascund așa ceva. Sunt mulți artiști buni din perioada aia rămași încă nedescoperiți de mase, și ar fi păcat să rămână așa. Faptul că ne îndreptăm acum atenția către ei, către trecut, nu cred că înseamnă că în prezent nu se mai face muzică bună. Mai degrabă ar trebui să ne bucure asta, pentru că în sfârșit acordăm din ce în ce mai mult timp și atenție fenomenului numit muzică. Nu mai este doar ceva ce ascultăm pe fundal în timpul altor activități. Au fost vremuri grele, în care lumea accelerase prea tare și asta a dus la un derapaj. Ne pierdusem într-un ocean de informație, al cărui valuri aproape că ne-au înecat. Sunt semne că ne revenim și redescoperirea acestui William Bell poate fi o dovadă în acest sens.

Și aș mai vrea să punctez ceva. Cât de bine i se potrivește lui William Bell refrenul cântat de mai tinerii Killers: “I’ve Got Soul, but I’m not a soldier”.

V-am pregătit și un playlist, să vă fie mai ușor în viață.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.