Pentru că migraţia de primăvară a păsărilor este în toi şi temperaturile au crescut, am dat o mică fugă spre unul din cele mai sudice puncte ale Europei pentru a mă bucura de acest fenomen.
Deşi Sicilia m-a întâmpinat cu temperaturi mai scăzute decât acasă şi cu ploi potrivnice, păsările mişună şi oferă spectacol iubitorilor de natură şi de faună în mod special.
Prima pasăre ce mi-a ieşit în cale este banalul guguştiuc (Streptopelia decaocto), numit de italieni ”tortora dal collare orientale”, acest lucru evocând originea acestei specii.
Această pasăre a colonizat Europa la începutul secolului 19, ea nefiind menţionată înainte de 1820 în Europa. Astăzi ea poate fi văzută în toată Europa, inclusiv în arhipelagul britanic sau în Canare, Azore şi alte insule din vestul extrem al Europei.
Porumbelul gulerat (Columba palumbus), rudă cu guguştiucul, este mult mai comun aici.
Acesta este cel mai mare porumbel din zona continentală a Europei, la noi fiind numit şi porumbel popesc, carnea sa gustoasă fiind apreciată de gurmanzi (vânătoarea acestei specii fiind permisă şi la noi).
Este uşor de recunoscut după pata albă de pe gât şi ochiul de culoare deschisă, vizibil de la distanţă. Unde mai pui că nu trebuie să fii departe de ei să îţi dai seama că primăvara a sosit şi hormonii urlă pe cîmpii sau chiar pe sârmă.
Tot semn clar de primăvară este sosirea unei specii asociată cu acest anotimp – rândunica (Hirunde rustica).
Este o specie cunoscută tuturor din copilărie, care iernează în Africa şi care poate scoate 3 rânduri de pui şi chiar mai mult în anii ploioşi, cu multe insecte.
Semnele de primăvară continuă cu o altă specie frumoasă din sud. Sfrânciocul cu cap roşu (Lanius senator) este o pasăre de talie mică (mai mici decât un porumbel), dar vânător iscusiţi, capabil să prindă şopârle, alte păsări mici sau chiar rozătoare.
Cel mai frumos sfrâncioc european, în opinia mea, pentru care am făcut sacrificii, daca pot spune aşa. Acesta zbura peste un câmp din apropierea unui spital, aşa că nu m-am sfiit să dau un ocol cu maşina şi să intru pentru câteva minute pentru a-l fotografia mai de aproape. Dar spitalul nu era un spital oarecare…
Să mai zică cineva că nu suntem nebuni cu păsările astea. Din fericire am reuşit să ieşim din incinta unităţii nelegumizaţi de pastile 😀
În cordoanele de stuf de lângă spital era o altă specie, nu aşa frumoasă ca sfrânciocul, dar greu de observat datorită traiului său ascuns în vegetaţie: stufărica (Cettia cetti). Din fericire este uşor de localizat, graţie trilului său deosebit de puternic, în ciuda dimensiunilor mai mici decât ale unei vrăbii.
Da, e foarte dificil să obţii o fotografie cu stufărica în afara vegetaţiei. Deşi lumina proastă datorată stratului gros de nori a făcut dificilă şedinţa foto, am reuşit să o fotografiez afară din desiş. Deşi această specie cuibăreşte şi la noi în sudul ţării (cele mai multe semnalări fiind în Dobrogea sudică), aici este mult mai uşor de găsit şi fotografiat, fiind prezentă oriunde sunt stufărişuri, de la care poartă şi numele.
Următoarea specie nu mai are nevoie de nicio prezentare. Flamingii (Phoenicopterus roseus) sunt păsări mari, graţioase, relativ calme şi uşor de fotografiat de aproape dacă ai picioarele Tinei Turner şi tehnica elefanţilor de a te extrage din nămol. Asta în vreme ce ei stau într-un picior, făcându-ţi în ciudă parcă.
Abia când ratezi focusul pe pasărea din prim plan şi nimereşti pe a doua observi cantitatea mare de roz din zona de neclar, pigment care apare pe penele păsărilor de la crustaceii (Artemia sp.) pe care îi găsesc în lacurile sărate unde se adună pentru a cuibări colonial.
Poze cu Artemia nu am reuşit să fac, dar dovada că flamingilor le merge bine este chiar aici. Abia aştept să văd noua generaţie de graţioşi!
Tot în noroiul de pe lac se lăfăia unul din cei mai mici reprezentanţi ai specialiştilor în nămol şi maluri, prundăraşul de sărătură (Charadrius alexandrinus).
O specie mică, rapidă, din fericire mereu în căutare de hrană pe mal, ceea ce o face relativ uşor de fotografiat dacă ai locul corect, bine camuflat în tufele de pe mal. Această specie închide lista speciilor care pot fi văzute şi la noi, pentru că pe final am lăsat o specie ”straşnică”.
Aproape de înserat, însoţit de unul din participanţii la concursul #bigyearro despre care am povestit la o emisiune trecută, am intrat camuflaţi în tufiş după una din cele mai ciudate apariţii din fauna Europei. O pasăre de talia unei găini domestice, complet albastră, pe care eu o alint ”găinuşa de Voroneţ”.
Observaţi ciocul ciudat, desprins dintr-un scenariu antediluvian, care atestă că această pasăre este un relict viu, înrudit cu vechii Archeopterix parcă. Numită de italieni ”pollo sultano” şi de sicilieni ”iaddu faggianu” în dialectul local, găinuşa albastră (Porphyrrio porphyrrio) este de departe una din speciile de top pentru orice birdwatcher european şi de aiurea.
Este o reală plăcere să vezi acest păsăroi cu picioare lungi şi roşii la 5 metri de tine, în vreme ce stai încremenit pentru a te bucura cât mai mult de spectacolul naturii. Deşi stătea să se întunece, am declanşat de câteva ori, ştiind că acum e cel mai bun moment de a vedea pasărea activă, ieşită din desişurile inundate în care îşi petrece întreaga sa viaţă.
Sicilia este departe de a epuiza surprizele faunistice, aşa că staţi pe aproape, urmează o continuare cât de curând. Ne auzim miercuri şi vă anunţ că am un invitat special, despre care momentan nu pot să dezvălui nimic. Semnalări faine de faună vă doresc până atunci!
