Pentru că anul 2018 este despre România, nu putem trece cu vederea categoriile de lilieci care trăiesc în țara noastră (și pe care le vom dezbate amănunțit în anul ce urmează).

Din cele 45 de specii de lilieci din Europa, în România se regăsesc 32 de specii, toate fiind insectivore. Aceste specii sunt grupate în trei familii: liliecii cu nas neted (Vespertilionidae), liliecii cu potcoavă (Rinolophidae) și liliecii cu aripi lungi (Miniopteridae). Diversitatea faunistică a liliecilor din țara noastră este remarcabilă, dacă ne raportăm de exemplu la Marea Britanie, unde trăiesc doar 17 specii de lilieci, sau Norvegia, cu doar 10 specii.

Familia Vespertilionidae cuprinde 25 de specii fără excrescențe nazale, care emit ultrasunete pe gură. Din acest motiv ei sunt surprinși (de fotografi în general) zburând cu gura deschisă, aparent foarte fioroși. În realitate ei nu încearcă să impresioneze pe nimeni, dorind doar să se orienteze în mediul în care zboară, să evite obstacole și să prindă cât mai multe insecte pentru a-și stăpâni foamea.

Imag. 1. Myotis bechsteinii (sursa: www.lilieci.ro)

Printre speciile acesteii familii putem întâlni fie specii tipice de pădure, care se adăpostesc de obicei în scorburi sau sub scoarța copacilor, fie ocazional cavernicole, ce pot forma colonii de vară în clădiri, iarna preferând adăposturile subterane.

Speciile ”cu nas neted” sunt caracterizate ca fiind sociale; ele formează colonii de câteva zeci de exemplare până la câteva zeci de mii de exemplare, atât monospecifice cât și heterospecifice, cum este cazul liliacului comun mare (imaginea 2).

Imag. 2. Liliacul comun mare (Myotis myotis)

Liliecii cu potcoavă (Familia Rhinolophidae) își datorează denumirea formațiunilor nazale care au forma unei potcoave. Spre deosebire de liliecii cu nas neted (care emit ultrasunetele pe gură), liliecii cu potcoavă emit ultrasunete pe nări. Această familie este reprezentată de cinci specii interesante, foarte asemănătoare ca aspect general dar care diferă sub aspectul dimensiunii corpului și al formei foițelor nazale. Speciile genului Rhinolophus sunt predominant cavernicole, însă vara pot forma colonii de naștere în clădiri.

Aceste specii sunt recunoscute ca fiind solitare și pentru faptul că stau învelite în aripi (iar uneori se dovedesc a fi buni gimnaști, realizând tracțiuni – după cum se poate observa în imaginea 3). Cu excepția liliacului mic cu potcoavă, recunoscut pentru atitudinea sa ”antisocială”, restul speciilor acestei familii sunt dispuse să facă mici compromisuri și să se apropie la o oarecare distanță, respectând totuși spațiul personal al fiecărui membru al grupului, încercând să nu se atingă și să dea impresia de colonie. Acest lucru se întâmplă în perioadele de hibernare și de maternitate.

Imag. 3. Liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum)

Familia Miniopteridae este reprezentată în țara noastră de o singură specie: Miniopterus schreibersii. Denumit liliacul cu aripi lungi, acesta este întâlnit numai în adăposturi subterane (peșteri, mine de prospecțiune). Având caracter social, specia poate forma grupuri mici de câteva exemplare, sau colonii de zeci de mii de indivizi (imaginea 4).

Imag. 4. Colonie de lilieci cu aripi lungi (Miniopterus schreibersii)

Bogăția mare a speciilor de lilieci (31 din cele 45 europene) nu este singurul motiv de mândrie a României; țara noastră se laudă cu câteva peșteri care adăpostesc unele dintre cele mai mari colonii de lilieci din Europa:

• Peștera Huda lui Papară din Munții Trascău adăpostește o colonie imensă de aproximativ 100.000 lilieci în perioada de hibernare – aproximativ 60.000 lilieci cu aripi lungi (Miniopterus schreibersii) și 25.000 lilieci pitici (Pipistrellus pipistrellus) dar și alte specii. Aceste două specii formează în această peșteră și colonii de naștere;
• Peștera Șura Mare din Munții Șureanu adăpostește în perioada de hibernare efective de aproximativ 50.000 P. pipistrellus și M. schreibersii;
• Peștera de la Izvorul Taușoare, din Munții Rodnei reprezintă cel de-al treilea adăpost ca importanță, cu aproximativ 10.000 de Myotis myotis/blythii care se adăpostesc aici în perioada de hibernare.

Cele mai mari colonii de lilieci din Europa sunt menționate în Franța (Peștera nr. 11003, unde au fost estimate 70.000 de exemplare de lilieci) și în Polonia (rezervația Nietoperek, cu 20.000 lilieci). Alte peșteri în care hibernează peste 6000 de lilieci comuni mari sunt cunoscute în Belgia. Peșterile Huda lui Papară și Șura Mare, care adăpostesc aproximativ 100.000 lilieci fiecare, nu doar că dețin recordul național, ci reprezintă interes internațional.

Relieful și diversitatea tipurilor de habitate care se regăsesc pe teritoriul României permit coabitarea a 32 din cele 45 de specii de lilieci europene. Fauna țării noastre se remarcă nu doar prin numărul mare de specii de lilieci ci și datorită unor adăposturi de importanță majoră, care adăpostesc câteva sute de mii de exemplare. Această bogăție se datorează faptului că încă mai avem habitate forestiere și desigur, peșteri protejate, în care turismul este permis doar cu acordul custozilor și în anumite perioade ale anului (pentru a nu pune în pericol liliecii). Pentru a ne bucura în continuare de cât mai multe recorduri în privința faunei de lilieci, este necesar să încercăm să îi protejăm atât pe ei cât și adăposturile și habitatele lor de vânătoare.

La cât mai multe recorduri pe plan profesional și personal, dragi români!

Referințe:

1 – Bücs S., Jére C., Csősz I., Narti L., Szodoray-Parádi F. (2012): Distribution and conservation status of cave-dwelling bats in the Romanian Western Carpathians. Vespertilio 16: 97-113, 2012