Simona Halep a cunoscut relativ devreme gustul amar al înfrîngerii. Avea 22 de ani cînd a pierdut prima finală de Grand Slam, la Roland Garros, și îmi amintesc tristețea care, ca o apă întunecată, îi scălda chipul în timp ce ținea în mîini farfuria aceea pe care, dacă ar fi putut, i-ar fi făcut vînt să zboare cît mai departe de ea. Atunci, în 2014, nimeni nu bănuia că tînăra mignonă care își rumega tristețea alături de o Șarapova impunătoare și strălucitoare, care jubila ținînd în brațe marele trofeu, avea să devină numărul 1 în tenisul mondial feminin. Atunci părea că doar întîmplarea făcuse ca ea să ajungă într-o finală de Grand Slam.

Însă nimic nu e întîmplător, nici măcar tristețea. Dintr-o mare tristețe se poate naște, iată, un mare destin și un mare sportiv. Simona avea să mai piardă apoi alte două finale de Grand Slam, dar nu s-a pierdut pe sine. Poți pierde orice, oricît, însă, cîtă vreme nu te pierzi pe tine, totul e posibil. Simona a strîns din dinți și a mers mai departe.

În sport, la fel ca în viață, e important să îți găsești resurse pentru a merge mai departe. Din înfrîngeri și pierderi înveți, în general, mul mai mult decît din victorii și succese. În sport, la fel ca în viață, nimeni nu poate cîștiga la nesfîrșit, după cum nimeni nu poate pierde la nesfîrșit.

Simona a trecut mai multe praguri ale dezolării, dar, cu fiecare prag depășit, a revenit pe teren mai puternică și mult mai hotărîtă să își continue lupta. Nu a renunțat nici o clipă la visul ei de a ajunge pe primul loc în lume (vis atins, a ajuns deja acolo, pe cea mai înaltă poziție) și nici la visul de a cîștiga un trofeu de Grand Slam, vis de care din nou, pentru a patra oară, este foarte aproape.

(Sursa foto: wtatennis.com)

Simona este un exemplu despre cum trebuie să lupți dacă vrei să îți atingi visul. Visurile sînt animale sălbatice, care nu se lasă atinse cu una, cu două, e nevoie de multă muncă și perseverență pentru a le îmblînzi, iar Simona știe la perfecție, pe propria-i piele, ce înseamnă munca și perseverența. Ea oricînd ar putea fi protagonistă într-o campanie anti-resemnare și anti-renunțare. Meciurile din sferturi cu Angelique Kerber și semifinala cu Garbine Muguruza sînt cea mai bună dovadă că Simona este mai hotărîtă ca niciodată să își atingă visul de a cîștiga un Grand Slam, că este mai hotărîtă ca niciodată să își cîștige Grand Slam-ul pe care îl merita încă din 2014.

De fapt, exact ăsta e și sentimentul pe care îl am acum: că mîine, în fața lui Sloane Stephens, Simona va cîștiga, în sfîrșit, Roland Garros-ul pe care l-a pierdut în 2014 în fața Șarapovei.