Un kit de supraviețuire potrivit oricui

Kitul de mindfulness care te ajută să-ți păstrezi seninătatea și liniștea interioară atunci când ai o zi aglomerată, într-un oraș aglomerat

Orașul este aglomerat ca sumă a aglomerărilor de oameni care forfotesc de dimineața până seara pe străzile lui, trăind pe repede înainte.

Dacă ai privi de sus, te-ai recunoaște în mulțimea aceasta? O mică piesă în mecanismul măreț care se hrănește cu agitație, viteză, ore exacte, zgomot de fond, cu scopul creșterii întregului. Iar pentru că servim întregului, uităm să ne aducem aminte că și noi, la nivel individual, contăm.

Dacă ai citit paragraful de mai sus și nu ai putut să vizualizezi scena descrisă, să o simți sau să o auzi, te invit să faci o mică pauză și să încerci chiar acum un exercițiu. Închide ochii pentru câteva secunde și observă-te exact în locul în care te afli acum, când citești aceste rânduri. Reperează-te pe tine în această aglomerare zilnică, în drumurile și cu activitățile tale. Nu diferi cu nimic de ceilalți.

Acum spune STOP la orice aveai de făcut și observă dinamica din jurul tău, când tu nu faci absolut nimic, doar ești atent la ce se întâmplă. Fără să judeci, total detașat. Doar atât. Stai acolo, ascultă zgomotul din jurul tău, de la sunetele cele mai apropiate, până la cele mai îndepărtate. Poți închide ochii și în felul acesta urechile tale devin radare performante. Doar 30 de secunde. Apoi, dacă poți, doar de dragul experimentului, pune mâna pe piept, în dreptul inimii. Observă cum pieptul urcă și coboară atunci când inspiri și expiri. De câteva ori, să zicem de 5 ori. Observă-ți starea. E ceva diferit acum față de momentul anterior exercițiului? Dacă da, felicitări! Tocmai ai experimentat un moment de a fi prezent la ceea ce se întâmplă aici și acum, un moment de mindfulness. Dacă nu, felicitări! Tocmai ai experimentat un moment de a fi prezent la ceea ce se întâmplă aici și acum, un moment de mindfulness.

Simplul fapt de a fi observatorul propriei stări, fără a judeca și fără a te arunca în vreo reacție, te face mindful.

Un truc simplu pentru a putea traversa liniștit și senin zilele tale aglomerate în orașul aglomerat sunt exact aceste momente scurte, repetate, de mindfulness. 30 de secunde până la un minut de pauză pe care poți alege să le dai minții, așa încât să se odihnească observând prezentul cu cât mai multe detalii posibil. Marele beneficiu: vei regăsi după acest moment concentrare mărită, energie sporită, eficiență, calm, seninătate, disponibilitate.

Cine știe? S-ar putea să te surprindă și să îți placă detalii ale momentului prezent care ți-ar fi scăpat altfel și care ACUM îți îmbogățesc experiența de viață sau măcar îți fac ziua mai bună.

Mihaela Mîndreci este terapeut acreditat internaţional în aplicarea profesională a metodei Călătoria®/Journey® de vindecare emoţională și susține la Fundația Calea Victoriei cursuri de mindfulness pentru adolescenți, adulți și copii.

1 comentariu
    Permalink

    Am văzut scurte exerciții de concentrare energetică, de reuniune a energiei umane a celor prezenți, de reflectare a câmpurilor energetice a elementelor naturale din jurul nostru, a copacilor și ierbii, până hăt departe, la energia cascadelor de la munte. Cu coada ochiului mă uitam la străinii cu care mă țineam de mână în parc să nu fie vreun diabolic obsedat printre noi care, tocmai ce își descoperise liniștea murmurand împreună, ceva rugăciuni ciudate către divinitate mixate cu cosmologie și energologie.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine