Dune, pentru că nu există “prea mult despre” în cazul ăsta

Dune – de Frank Herbert – este o poveste-cult, pe toate listele de cărți must-read într-o viață. O poveste unică, care nu se compară cu nimic, poate doar cu amploarea epică din Stăpânul inelelor. O poveste care a intrat în cultura populară a lumii și care va beneficia de o nouă ecranizare spectaculoasă în 2020, regizată de Denis Villeneuve.

Într-un viitor îndepărtat, într-un imperiu interplanetar, condus după reguli feudale, casele nobiliare se luptă pentru supremație. Casa Atreides primește controlul asupra planetei Arakis, singura sursă de mirodenie – cea mai valoroasă și importantă substanță din univers. Asta adâncește vechea rivalitate dintre Casele Atreides și Harkonnen. Leto Atreides și familia lui se vor confrunta nu doar cu o planetă deșertică, neprietenoasă și necunoscută, ci și cu comploturi politice periculoase.

Romanul e scris din perspectiva prințului, fiul lui Leto, Paul, al cărui destin e marcat de filiația mamei lui la Bene Gesserit – un cult matriarhal, care are ca scop intervenția în evoluția speciei umane. Supus ritualului numic agonia mirodeniei, Paul pare să fie  Kwisatz Haderach-ul promis, singurul echivalent pe linie masculine care deține puterile Bene Gesserit. Aceste abilități îl vor ajuta pe Paul și pe mama lui să supraviețuiască atentatului asupra casei lor și să se alăture fremenilor – misterioasa civilizație nomadă de pe Arrakis, în cadrul căreia Paul își va împlini cu totul destinul și va deveni Muad’Dib.

O poveste clasică, bogată în sensuri religioase, economice, tehnologice și sociale, o complexitate care o pune definitiv pe lista cărților de citit într-o viață.

Alexandra Florescu

DUNE

de Frank Herbert

Editura Armada Clasic, 2019, trad. Ion Doru Brana

Sursă foto cover aici.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine