Polonezul Kieślowski, autorul splendidei serii TV Dekalog (1989), a creat trilogia culorilor, Albastru, Alb, Roșu, ca un omagiu adus Franței adoptive și celor trei idealuri ale Revoluției franceze: libertate, egalitate, fraternitate. Toate cele trei povești sunt obligatorii pentru oricare cinefil, dar preferata mea rămâne BLEU. Nu doar pentru felul foarte intimist și delicat în care regizorul polonez alege să trateze o temă atât de încărcată de semnificații politice și sociale cum e tema libertății. Nu doar pentru Juliette Binoche care, la 29 de ani cât avea când a filmat pentru Blue, era deja o instituție a cinemaului modern. Nu doar pentru imaginea și paleta de culori aleasă pe potriva emoției pe care o respiră filmul acesta.
Ci, poate, mai ales pentru finalul extraordinar de frumos și tușant în care muzica lui Zbigniew Preisner – mai toate filmele lui Kieślowski au avut parte de muzica inconfundabilă a acestuia – muzica lui Preisner, ziceam, curge pe sub vocea de soprană care cântă unul dintre cele mai frumoase texte ale Bibliei: Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Pavel, capitolul 13.
Mai jos sunt versurile și secvența mai sus menționată din Blue.
Corinteni, 13
Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
Și chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știinţa, chiar dacă aș avea toată credinţa, așa încât să mut și munţii, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.
Și chiar dacă mi-aș împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.
Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.
Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoștinţa va avea sfârșit.
Căci cunoaștem în parte și prorocim în parte, dar, când va veni ce este desăvârșit, acest „în parte” se va sfârși.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.
Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea și dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
