“Everything you can imagine is real” – Pablo Picasso
Sunt trei elemente esențiale strâns legate între ele, ca elementele unei molecule, fără de care arta nu poate fi artă: imaginație, creativitate și plăcere. Plăcerea de a trăi.
Mai întâi, am trăit pur și simplu și nu m-am întrebat dacă îmi place. O altă bucată de vreme, când am început să reflectez, mi s-a părut că fericirea nu poate decât să ne facă să fim niște creaturi rotunde, oarecum obtuze, întoarse către noi înșine, fără nevoia de proiecție către lumea exterioară. De aceea am crezut că arta se naște din suferință. Am mai aflat apoi că adesea arta iese de undeva din adânc, din straturi ale inconștientului, din Sinele de care nu știm încă. Pentru o altă bucată din viață, am lăsat reflecțiile pe seama artei și m-am bucurat din nou să trăiesc. Și astfel am ajuns să înțeleg că există multe feluri de artă, mult mai multe decât vezi prin muzee, pe scenele lumii și pe ecrane, după cum bine ziceți voi în introducerea temei.
Există arta de a trăi, arta de a-ți face meseria, indiferent de gradul ei de “noblețe”, există arta de a fi bunic și arta de a iubi. O altă artă este aceea de a muri. Mi-a fost puțin frică de cuvântul asta din urmă, dar m-am decis în ultima secundă să-l pun pe “hârtie”. Fără moarte nu se poate viață, așa că sigur există și arta de a muri.
Despre arta de a trăi s-au scris tomuri și se vor mai scrie probabil multe altele. Am văzut-o și am simțit-o din plin la un popor, așa că adaug și eu foaia mea la unul dintre volumele dedicate acestei arte. E un popor cu care soarta a fost darnică: francezii. Simpatici pentru unii, antipatici pentru alții, plini de ei și de cultura lor, despre francezi se pot spune multe. Dar cel mai important, din punctul meu de vedere, este că ei știu să trăiască. Eu cred că la școală au un obiect cu regim de studiu obligatoriu: “arta de a trăi”. Trebuie să bați Franța în lung și-n lat ca să înțelegi cum e cu arta asta.
E adevărat că francezii sunt norocoși. Țara lor este una dintre cele mai frumoase țări din lume (dintre cele pe care le-am văzut eu până acum), una în care pământul e bogat, e roditor, e primitor și e răbdător. Oceanul o scaldă pe toată coasta de vest, Mediterana îi spală picioarele cu evlavie. Ape, munți, dealuri, văi, toate s-au înțeles cum să facă din hexagon o opera de artă în sine. Și francezii știu asta. Francezii știu să se bucure de toate astea, știu că dacă uită vreodată să o facă, o să li se ia tot.
“C’est l’heure de l’apero”, zice cineva la radioul din mașină. Și noi înțelegem: “Pauză, oprește-te, respiră, bucură-te!”. Fără exaltare. Fără complicații. Iubire, moarte, trăiri intense, ură, dragoste, trădare, invidie, bârfă, bătrânețe, nenorociri, toate astea pot să aștepte. Toate au timpul lor. Iubirea de sine, fără complicații, ăsta-i atuul francezului. De aici se naște un anumit fel de artă.
“Până și vacile sunt calme aici”, spunea tata când colindam printre dealurile Normandiei. În sutele de picturi cu peisaje, oamenii se integrează cu un soi de grație neprogramată. Case modeste și castele își împart granitul și ardezia dăruite de natură și mărturisesc iubirea lor pentru o viață trainică. Douce France e în spiritul mistralului care te mângâie în trecere. Grădinile demne de Versailles din curtea unor căsuțe cuminți mărturisesc și ele iubirea de viață. Viață frumoasă. Lângă ele sunt paturile de legume, ordonate, pline de sevă și de gust, pregătite pentru o altă artă, cea culinară.
Artizani pricepuți în pregătirea de bucate gustoase se găsesc în fiecare casă. Pivnițele ascund vinuri și licori care vor fi împerecheate cu felurile de mâncare, așa, firesc, fără façon. Până și orele de masă respectate de francez cu sfințenie, coșmarul oricărui turist care nu mai vrea să știe de niciun fel de orar, par o componentă necesară ca să completeze arta de a trăi. Excesele rămân la Versailles și în colecțiile de artă de la Louvre. În bucătăria de zi cu zi, francezul e generos, dar cumpătat. Nu întâmplător, purismul este un curent care s-a născut în arta franceza. Delimitări clare, contraste, echilibru, natură în serviciul omului, dar cu măsură. Cam așa e cu arta asta de a trăi despre care învăț de la mulți, dar mai ales de la francezi.
Surse aici.
……………………………………………………………………………
La începutul săptămânii am lansat cea de-a doua temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: Ce lucru din lumea asta reprezintă artă pentru tine? Pentru că știm că arta e subiectivă, dar mai ales pentru că știm că nu se rezumă doar la pictură, sculptură, cinematografie, teatru sau literatură.
Primim răspunsurile voastre până duminică, 20 mai, ora 14:00, pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro, iar cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 21 mai. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Victoria Breia, contribuitoare fidelă, ne trimite încă un text finalist.
