Acum, că am făcut încălzirea cu pisici și țestoase, să continuăm firesc pe partea zburătoarelor comune. Pentru că, invariabil, când află că sunt pasionat de birdwatching, toți cunoscuții mei îmi spun, râzând: ”ciudat că tu vezi fel și fel de păsări, eu văd numai vrăbii, ciori și pescăruși”. Iar răspunsul meu, tot invariabil și tot râzând, este: ”de care vrabie, de care cioară, de care pescăruș?” Azi vom vorbi despre banalele vrăbii, dacă le putem spune așa, pentru că, veți vedea, puteți găsi ceva fascinant la cele mai banale specii, dacă veți avea curiozitatea să le studiați în amănunt.
Dacă la pescăruși și ciori este mai ușor de intuit că sunt de mai multe feluri, aflați că nici vrăbiile nu sunt mai prejos. Din cele cinci specii de vrăbii din fauna Europei (de casă, de câmp, negricioasă, italiană și de stâncă), România se bucură de prezența primelor trei. Să le luam pe rând…
Vrabia de casă (Passer domesticus), deși nu e specia cu cele mai mari efective din fauna României, este, poate, cea mai cunoscută și mai ușor de văzut pasăre de la noi, mai ales că e o pasăre, așa cum îi spune și numele, apropiată omului și habitatelor antropice (de la cele mai mici cătune până în orașele mari, inclusiv Bucureștiul).
Vrăbiile de casă cuibăresc în număr mare în localități, preferând streșinile, hornurile și acoperișurile vechi, cu țiglă. Sunt ușor de recunoscut după colorit: creștetul gri, culoarea maroniu-roșcată si gușa cu striații negre fac masculii de vrabie de casă ușor de distins în grupurile de câteva zeci de exemplare pe care le formează împreună cu femelele și puii, specia având un comportament social ușor vizibil în teren. Iată de pildă o scenă în care masculul hrănește un juvenil (o femelă) într-un lan de porumb și se vede și diferența de colorit a penajului dintre mascul și femelă.
Femelele, în schimb, sunt mai șterse, pentru neinițiați arătând aproape ca altă specie. Nu vă impacientați, această diferență între masculi și femele, numită dimorfism sexual, este o caracteristică întâlnită des în regnul animal. Culoarea maronie e mult mai estompată, iar negrul aproape lipsește din coloritul femelelor și puilor, aceasta caracteristică fiind valabilă la toate cele trei specii de la noi.
Vrabia de camp (Passer montanus) este destul de asemănătoare cu vrabia de casă, dar evită zonele antropice. Este mai ușor de văzut la marginea localităților mici și în zonele deschise, în liziere și terenuri cultivate sau cu arbuști. La fel ca în cazul vrabiei de casă, diferențele necesare identificării sunt mai evidente doar la masculi. Și daca tot am vorbit de dimorfism sexual, să rămânem la capitolul sex pentru a descrie și această specie. Vrăbiile sunt mari amatoare de sex, dacă e să ne luăm după comportamentul lor; de fapt, sunt la fel de amatoare de sex ca celelalte păsări, doar că aceste năstrușnicii au loc sub nasul nostru. Veți putea vedea în cadrul de mai jos că masculul are o pată neagră pe obraz și creștetul roșiatic, nu cenușiu, ca la vrabia de casă. Femela, mai ștearsă, este prezentă în partea de jos a fotografiei 🙂
A treia specie, mai dificil de văzut la munte și în Transilvania este vrabia negricioasă (Passer hispaniolensis). Aceasta este prezentă în sudul României și Dobrogea, putând urca spre zonele joase din Moldova și mai rar și în Bucovina. Și la această specie identificarea este mult mai ușor de făcut dacă reușiți să vedeți masculii. Pieptul are striații negre mult mai evidente, creștetul roșiatic ca la vrabia de câmp și spatele negricios cu dungulițe albe, alternative.
Deși par aproape identice, cele trei specii sunt ușor de diferențiat după nițel exercițiu, cu condiția să reperați masculii. Spatele negricios al masculilor este iarăși un bun element de identificare a vrabiei negricioase.
După câteva zeci de stoluri scanate, veți deprinde mai ușor tainele diferențierii rapide între cele trei specii. Acest lucru nu este deloc dificil deoarece toate cele trei specii au comportament gregar (comportament social). De pildă, în acest cadru la fel de obscen și tot pe sârmă ca cel de la specia precedentă, cei mai avansați, după ce se vor putea concentra suficient, vor putea vedea obrazul de culoare deschisă, creștetul roșiatic și striațile de pe abdomen ale masculului de vrabie negricioasă. Identificare reușită! 🙂
Un mic secret: primele două specii sunt extrem de ușor de văzut pe tot teritoriul României, indiferent de anotimp, vrăbiile de casă și de câmp fiind sedentare. De primăvara până toamna, vrăbiile negricioase, care iernează la sud de Dunăre, se întorc. Așa că, dacă vreți să încheiați capitolul “vrăbiile patriei”, planificați-vă în sezonul cald o plimbare prin județetele de la granița cu Bulgaria sau în Dobrogea, vrabia negricioasă preferând aceste zone ale țării (asta nu înseamnă că nu puteți semnala specia și în nordul țării, doar că aici e mai ușor să le vedeți). Iată un bun pretext să o ștergeți la mare de 1 mai muncitoresc, să aprofundați speciile de vrăbii cu aplombul firesc, din adăpostul teraselor cu bere rece și înghețată!
Un ultim pont: în zonele joase din lunca Dunării și în Dobrogea, uitați-vă cu atenție la cuiburile de barză. În ele cuibăresc toate cele trei specii de vrabie de la noi (inclusiv în colonii amestecate), doar că în sud probabilitatea de a vedea și a treia specie crește considerabil.
Recapitulând: reperați stolul de vrăbii, apoi mare atenție la coloritul masculilor. Daca au creștet cenușiu, e vrabie de casă. Dacă au creștet roșiatic, atenție la coloritul de pe obraz, spate și burtă. Dacă doar obrazul are pată neagră, e vrabie de câmp. Dacă are striații negre pe spate și abdomen – bingo, ați văzut și vrabia negricioasă.
V-ați speriat? Sper că nu! Nu vă temeți, ușor ușor ajungem și la speciile mai “grele”. Până atunci, spor la observații, începând cu “banala” vrabie de casă, singura ușor de văzut de la geamul oricărei case din România!
