Amazonul: un plonjon în Sine

În 2012, când am dat curs unei invitații de a mă alătura unui grup de toate naționalitățile și specialitățile pentru a pilota un program de regăsire și expansiune personală, nu am stat nicio clipă pe gânduri. Am străbătut o jumătate de planetă ca să aterizez în sauna umedă care este Amazonul și să străbat într-o bărcuță cu un singur motor amărât o cale de nouă ore pe apă.

Am ajuns într-o comunitate aparținând tribului Shipibo – populație de vreo 30.000 locuitori, din informațiile existente, împrăștiați în toată jungla amazoniană, în comunități de 20-30 de persoane, atât cât poate susține o zonă de pescuit și cules/grădinărit. Am fost șocată de contactul cu modul tipic în care trăiesc acești oameni: în căsuțe suspendate pe piloni, să nu ajungă apa și animalele la ei, mâncând ce pește prind și ce fructe culeg, lucrând la tot felul de obiecte de artizanat pe care le vând pe străzile din Iquitos ca să își poată cumpăra detergent, ulei, orez și sare.

O sărăcie cumplită și perspectiva occidentalului despre țările „subdezvoltate” erau cadrul în care urma să descopăr o bogăție sufletească fără margini. Amazonul mi-a arătat, prin tribul care ne-a primit și cu ajutorul șamanilor cu care am lucrat, lecții importante, care aveau să mă marcheze, ca om, pentru restul vieții mele.

Am învățat ce înseamnă o cultură tribală reală. În care oamenii sunt îmbrățișați la plecarea în junglă, căci nu știi dacă se mai întorc. În care fiecare are un rol, chiar dacă vorbim de un copilaș de trei ani, care culege fructele căzute din palmierul cel mare din mijlocul taberei improvizate în care locuiam. Cel de cinci ani are grijă de bebeluș, femeile gătesc (s-a amuzat teribil să ne vadă, femei și bărbați, în „bucătărie”: o construcție semideschisă, în care e o sobă minimă, cu foc deschis de lemne, iar proviziile importante sunt agățate de acoperiș). Bărbații din trib vânează, pescuiesc, construiesc, căci umezeala activă năruie construcțiile timide, din lemn, în câțiva ani, și trebuie să o iei de la capăt și să îți refaci căsuța în care locuiești cu nevasta și copiii. I-am văzut croind o barcă, dintr-un trunchi de copac, pe care l-au scobit cu maceta. Macetă pe care o mânuiesc așa cum o gospodină pricepută mânuiește cuțitul de bucătărie: cu maceta taie, toacă, tund vegetația din curtea comună, ca să nu se ascundă acolo gângăniile care te ciupesc.

Pădurea e prietena lor: noi ne uităm și vedem un morman de copaci, tufișuri și plante verzi. Ei văd o sumedenie de remedii – medicinas – pentru tot felul de boli. La întâlnirea dintre știința lor de vindecare și cunoștințele medicilor sau asistentelor care au făcut parte din grupurile cu care am continuat să merg în junglă s-au întâmplat mari acte de vindecare. Noi am putut ajuta la vreo pneumonie – mediul umed le favorizează – sau la identificarea unei boli de inimă, la articulațiile distruse de căratul atâtor poveri, cu un antiinflamator, la drumurile de seară ale celor care veneau din alte sătucuri ca să ajute la bucătărit, curățenie, spălatul rufelor, pescuit – toate activitățile de susținere pentru grupul de gringos.

Noi am învățat de la ei ce înseamnă să regăsești natura, în modul acela profund, în care un copac ajunge un templu pentru zeitățile-paznici în care ei cred, să trăiești cu puțin, într-un fel de smerenie față de resurse, să folosim ceaiurile din plante medicinale, care vindecă trupul și sufletul și care erau făcute din plante culese de mâna noastră și preparate pe loc, în tabără. Cu șamanii am învățat că emoțiile sunt rădăcina multelor suferințe fizice și mentale, că ele se pot identifica și extrage. Am văzut mici minuni medicale, pe care le-am putut documenta, acolo, în junglă, sau acasă.

De aceea și pentru multe alte motive am ales să cuprind toate aceste învățături într-un manual despre Viață, pe care îl voi parcurge treptat, în cursul de o săptămână pe care îl voi susține la final de iunie la Fundația Calea Victoriei, și tot de aceea aleg să mă întorc acolo în fiecare an. Sper să îi regăsesc, sănătoși, în decembrie, când intenționez să mă reîntorc, cu forțe proaspete: sunt un trib mic și izolat, asta ar putea fi salvarea lor și a sufletelor lor imense de care mi-e tare dor.

Andreea Ionescu

1 comentariu
    Permalink

    În loc să citesc “lecții importante, care aveau să mă marcheze, ca om, pentru restul vieții mele.” Am citit ” lecții importante, care vreau să mă marcheze, ca om, pentru restul vieții mele ” Asta din obișnuința de a ” citi pe diagonală” așa cum greșit facem (vrem) să părem deștepți. Și am intrat iar in dilema aceea ” Omul este ceea ce face și nu ceea ce spune” sau ” Atenție la ceea ce spunem fiindcă într-o zi o să ne trezim că suntem”? (a doua se pare că li s-ar fi întâmplat fasciștilor, după nu mai știu a cui psihiatru părere)

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine