Haideți să vorbim despre un univers paralel, distopic, în care “nimeni nu este, de fapt, în control, iar schimbarea este în aer”. Sau, poate despre un cetățean oarecare, care “le-a văzut pe toate și nu vrea decât să îi fie șterse amintirile”. Sau, poate chiar despre un om care aderă încet, încet, la forțele Răului, ajunge să distrugă lumea într-un război nuclear devastator, realizează ce a făcut, apoi își plânge soarta, spunând că el “pur și simplu avea nevoie de iubire”.
Autorii acestor idei artistice ciudate sunt chiar băieții de la Muse, o trupă de rock alternativ, din Teignmouth, Marea Britanie, formată din Matthew Bellamy la voce și chitară, Christopher Wolstenholme la bass și Dominic Howard la percuție. Protagoniștii noștri se cunosc încă din liceu, de pe la începutul anilor ’90. Toți trei cântau, iar când te afli într-un orășel cu câteva zeci de mii de locuitori, ocaziile să îți faci o trupă sunt… rare, să zicem. Așa că asta au făcut. În 1994 (un an trist al muzicii grunge, pentru cei care știu la ce mă refer), au luat naștere “Rocket Baby Dolls”, așa cum se numeau ei atunci, câteva luni mai tarziu schimbându-și numele in “Muse” (pentru că, ziceau ei, “arată mișto scris pe un poster”). Impresionant pentru mine este cum au reușit în 24 de ani de existență să rămană la aceeași configurație!
Însă revenind la ce e important; solistul Matt Bellamy este principalul compozitor al muzicii și al versurilor, iar stilul lui, atât la nivel muzical, cât și la nivel liric, este unul cu totul inconfundabil. De asemenea, etapele de viața ale lui se reflectă foarte clar în muzica scrisă de acesta: primul album, Showbiz (1999), compus în jurul vârstei de 17 ani, este plin de drame adolescentine, despărțiri și iubiri interzise (vezi Muscle Museum sau Cave). Înstrăinarea și abandonul pe care le resimțea compunând cel de-al doilea album, Origin of Symmetry (2001), își pun amprenta în mod evident, mai ales în cântece precum Space Dementia sau Citizen Erased, iar exemplele pot continua.
Dar etapa cea mai importantă, asupra căreia vreau să mă opresc, este etapa Drones. Albumul Drones, lansat in 2015, deși poate nu are cea mai prietenoasă muzică pentru ascultători, are, în schimb, un conținut de idei de o greutate si de o complexitate de nedescris în comparație cu structurile celorlalte albume ale lor. Este o întreagă poveste, desfășurată pe 12 piese, despre cum un om oarecare este “recrutat” de forțele Răului și transformat într-unul de-al lor. În unele melodii se prezintă rezistența opusă de recrut, iar în altele se prezintă perspectiva forțelor Răului, încercând să îl convingă pe recrut, pas cu pas, să se alăture lor.
La sfârșitul albumului, în melodia The Globalist, recrutului, acum “membru cu drepturi depline” al forțelor Răului, i se explica motivele pentru care a fost recrutat și ajunge să distrugă lumea într-un război nuclear (deoarece în poveste se face că acum ar avea acces la “codul de atac nuclear”). În secvența finală, realizează ce a făcut, simte și exprimă vinovăția, prin interpretarea lui Bellamy, și explică în versul final “I just wanted, I just needed to be loved”. Un final abrupt și sensibilizant, aproape dur.
Nemaivorbind despre legătura dintre melodii din etape total diferite. Citizen Erased (Origin of Symmetry, 2001), melodia unui cetățean oarecare, prins într-o tiranie lipsită de valori morale, preferă să i se șteargă amintirile, căci le-a văzut pe toate, după cum spune chiar cetățeanul (“Erase all the memories, they’ll only bring us pain. And I’ve seen all I’ll ever need”). Apoi, 14 ani mai târziu, The Globalist (Drones, 2015) ne face cunoștință cu însuși conducătorul acestei tiranii. Același univers distopic, altă perspectivă narativă.
Este foarte greu să explic în cuvinte cât de cât simple toate semnificațiile pe care le presară Muse în muzica lor. Articolul acesta este încurajarea mea pentru oricine tolerează cel puțin muzica rock, să le asculte și să le înțeleagă instrumentația și versurile, având convingerea că este conținut de calitate. Îți stimulează mintea și te lasă cu întrebări despre lume, despre sine și despre scopul nostru pe acest Pământ.
După cum spuneam, e greu de explicat, așa că puteți să luați fiecare titlu pe care l-am citat ca pe o recomandare de ascultare. Astfel, puteți să vă faceți o idee, mai bine decât pot eu, un cetățean oarecare, să vă explic muzica lor.
Recomand de asemenea albumele Absolution (2003) și Black Holes and Revelations (2006), pentru a face deliciul ascultătorilor.
Paul Miron, clasa a 12-a, Colegiul National “Sf. Sava”
