În clasa zero, rândul patru, banca de la geam

De ceva vreme nu pot dormi liniștit.

Sunt foarte îngrijorat, i-am cerut medicului de familie să îmi dea și mie pentru o perioadă pastilele pe care le iau ăia din parlament, par să doarmă fără griji oriunde, oricând. Iar eu nu reușesc să am parte de odihnă nicicum!

Când mi-e somnul mai lin, încep să mă alerge coșmaruri de nedescris.

Visez că puștiul meu, de 6 anișori și aproape 5 luni, merge la școală.

Mă trezesc speriat, transpirat și transfigurat, mă zbat și urlu ‘’nu, nu, nu, nu încă’’ și apoi vocea blândă a unui îngeraș milostiv îmi șoptește calm:

– Nani, nani, Maneluș, somn ușor puișor, a fost doar un vis urât, băiețelul tău e încă la grădiniță…

Încet, încet, mă liniștesc și adorm din nou, numărând copii din doi în doi.

Problema e, că la un moment dat, mă trezesc de tot și realizez că puștiul meu e încă la grădi, dar la toamnă începe școala.

Doamne, numai am scris despre asta și am leșinat sub masă! Deci n-am spaimă mai mare momentan, când mi-e lumea mai dragă și cerul mai senin îmi reamintesc că în câteva luni piticot va merge la școală și mă apucă palpitațiile.

M-am obișnuit cu noi doi la grădiniță, cu ritualul nostru zilnic, chiar n-am nici un chef să creștem mari!

Îl iau zilnic de la grădiniță, ne oprim la locul de joacă, apoi luăm ceva bun de la brutărie și mergem acasă, unde continuăm joaca. Perfect, totul e minunat, de ce trebuie să stricăm totul?!

M-am gândit destul de serios să îi propun educatoarei să ne mai țină pe amândoi, până face piticot 21 de ani, dar m-a liniștit ăsta mic în urmă cu câteva săptămâni, întrebându-mă din senin când începe școala, că el a început să se plictisească la grădiniță.

Un inconștient lipsit de viziune, nu știe ce-l așteaptă, da’ el e șeful în relația noastră, prin urmare nu-i loc de noi la grădiniță anul viitor, mergem la școală.

Doamne, fii milostiv cu robul tău și arată-mi calea, alungă-mi frica și fă-mă tare, numai gândul că la toamnă trebuie să îmi dau copilul la școală îmi aduce aminte de recrutare!

Ar fi fost fain dacă aș fi fost un bogătan. Sunt câteva școli în Bucureșt, unde te simți ca la grădiniță și în clasa a XII-a. Adică înveți fără să uiți să te joci, profesorii chiar profesează, totul e curat, frumos, îngrijit, nu urlă nimeni. Foarte frumos, am văzut eu câteva cu ochii mei, numai că te costă de la 10.000 de euro în sus pe an și nu vrea nimeni să îmi ia băiețelul pe datorie, până câștig eu primul Grammy, ceea ce se va întâmpla cu siguranță, în viața asta sau următoarea, altfel m-aș fi oprit din cântat de mult, nu sunt atât de idiot.

De asemenea, în timp, m-am atașat de rinichii mei, îi iubesc la fel pe amândoi, chiar nu pot să îi despart, nici măcar pentru un scop nobil, cum e educația copilului meu.

Așa că am făcut un consiliu de familie și am ales o școală lângă casă, pentru copii normali cu părinți sărmani, adică liber profesioniști și micro antreprenori.

În ziua în care a trebuit să vizităm școala, să-l înscriem pe piticot, mi-a trecut pentru prima dată prin minte să beau ceva dis-de-dimineață, dar mi-a spus Lizuca că ne întâlnim cu doamna directoare și n-am vrut să stric prima impresie, deși eu sunt la fel de simpatic și după un pahar de vin. Am mers la școală ca mielul la tăiere, uitându-mă înspăimântat la forfota de pe coridoarele unde în scurtă vreme va alerga pruncul meu, fără mine. Doamne, doar mi-am amintit cum arătau coridoarele desprinse din filmele cu Horia Poterașu și am leșinat din nou sub masă!

Cum să fac eu să rămânem prinși în joaca, împreună?

Sincer, am vrut să mă înscriu si eu, direct în clasa zero, randul patru, banca de la geam, că oricum n-am învățat mai nimic în toți anii de școală, poate a doua oară am mai mult noroc, dar doamna directoare m-a refuzat din start politicos, spunându-mi că sunt prea înalt pentru vârsta mea și aș speria copiii din clasă. Să mă angajez profesor n-am șanse, eu am studiat pedagogie Waldorf și e ca și cum m-aș duce la un interviu de angajare BMW îmbrăcat în training Mercedes, deci singura soluție e să mă angajez bărbat de serviciu. Asta e, mă duc acolo dis-de-dimineață, păzesc coridoarele și am grijă să fiu singurul care fumează în toaletă. Sună clopoțelul, predau mopul și îmi iau băiețelul, ne oprim la locul de joacă, apoi luăm ceva bun de la brutărie și mergem acasă, unde continuăm joaca.

Și tot așa, până în ziua când piticot o să mă întrebe plin de curiozitate:

– Tati, ce înseamnă homeschooling?

De abia aștept să-i explic la ce pericole îngrozitoare ne expunem de fiecare data când ieșim din casă!

Doamne, ajută-mă să fiu ca Pablo Escobar, cu happy end, și să fac totul de acasă!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.