Odată am binecuvântat un popă

La un moment dat am ajuns la o nuntă.

Ceea ce se întâmplă foarte rar, e o chimie aparte între nunți și Maneluș, până și de nunta mea am fugit foarte mult timp.

Dar uneori n-am ce face, c’est la vie c’est la guerre, mai devreme sau mai târziu fiecare dintre noi e dator o nuntă în viața asta.

M-am dus, m-am instalat la masă și privind în gol un pahar de vin plin așteptam să treacă singurătatea următoarelor ore.

Așa se întâmplă de obicei când merg la nuntă, toată lumea în jurul meu dansează și eu păzesc masa. Nicio șansă să ți se fure telefonul, banii, cheile dacă îmi ești vecin de ciorbă, sunt prezent la datorie, pe scaun, toată seara, până vine tortul și fug spre ușă.

Recunosc, am încercat de câteva ori să mă integrez în bunul mers al petrecerii, dar calitățile mele de dansator de muzică populară s-au opus cu rigiditate în permanență, nu în ultimul rând la ultima mea încercare de a mă integra într-o horă era să-i rup gâtul unei matușe, pe care de altfel o prețuiesc foarte mult.

Prin urmare, de regulă, stau cuminte la masă, și dansez gânduri.

La nunta asta nu mi-a fost dat să fiu din nou singur.

Așezat la noi la masă, un părinte.

Relativ tânăr, prezentabil, isteț, amabil, aparent din aripa alternativă a ortodoxiei românești.

Amu’ la el motivele or fi fost diferite, da’ tot la fel de activ era și el la petrecere.

Băț pe scaun, cu un pahar de apă în față.

Arătam împreună ca popa și dascălul, în pauza de liturghie.

Eu n-am mare dragoste de popi, se știe, și nici părintele nu părea să fie îndrăgostit de muzica alternativă, dar la nuntă de regulă se întâmplă lucruri foarte ciudate, de fiecare data sunt uimit cum unele mătuși trecute de floarea vârstei devin mai elastice pe ringul de dans decât Nadia Comăneci pe bârnă, prin urmare am ajuns încet încet să mă conversez cu dom’ părinte.

E drept, el a dat politicos tonul discuției, cu ce vă ocupați, de unde sunteți, etcetera etcetera.

Am început destul de sacadat, că eu eram deja la al treilea pahar de vin, și el la primul pahar de apă, dar i-am reamintit de câteva ori amabil și politicos că Isus n-a transformat apa în apă minerală, l-a bufnit puțin și râsul când l-am întrebat dacă motivul prezenței sale la nuntă e business sau pleasure, și din una într-alta am ajuns să vorbim amândoi din aceeași sticlă de vin.

Vinul, se știe, are farmecul ăsta aparte de a dezlega limba, și de la un pahar la altul am ajuns la subiectul Catedrala Mântuirii Neamului.

O să vi se pară foarte ciudat, nu la inițiativa mea, ci a lui dom’ părinte, care era interesat să afle opinia mea, pe marginea acestui subiect.

Din nou o să vi se pară extrem de ciudat, i-am răspuns politicos, nu i-am vorbit de spitale, autostrăzi, bani publici. Cum ar spune Becali, nu l-am jignit cu absolut nimic.

I-am mărturisit doar că mi se pare foarte nepotrivită construcția acestui mastodont lipsit de bun gust, în contextul în care bijuterii ale patrimoniul arhitectural românesc, multe din ele aflate în custodia Bisericii, zac în paragină și uitare de zeci de ani.

M-a ascultat atent dom’ părinte, relativ surprins că nu i-am vorbit cu patos și ură, a încercat să contra argumenteze cu nevoia unui locaș de cult care să unească creștinii de pe aceste meleaguri, dar sincer nici el nu părea foarte convins de ceea ce spune, părea un fel politicos și amabil de a își apăra profesia și colegii de breaslă. Sincer, nici eu n-aveam chef să dezvoltăm acest subiect, mi s-a părut tot timpul păgubos să schimb lumea la spritz, mare păcat de spritz mai ales.

Problema e că a început să îi placă vinul lui dom’ părinte, am mai deschis o sticlă, și cum încercam să schimb subiectul, tot la biserică ajungeam. Poate și din cauza că îl ascultam politicos, fără să îl provoc și să îl învinovățesc, cert e că a început să vorbească dom’ părinte complet liber, de mi-a stat mintea în loc la ce mi-a fost dat să aud.

A turnat tot.

În jurul nostru lumea dansa cu chef și dom’ părinte îmi mărturisea cu jale păcatele profesiei sale.

Cum e obligat să cumpere ziarul Lumina (în continuare unul din cele mai vândute cotidiene din România), cum e obligat să cumpere constant lumânări, calendare și accesorii, deși are cămara plină (informație care explică cum în plină recesiune economică Biserica a realizat profituri de peste 100 de milioane de Euro), cât costă o parohie, pe cine trebuie să ungi dacă vrei să fii uns, lipsa de sprijin și rigiditatea sistemului în care trebuie să își desfășoare profesia.

Odată pornit dom’ părinte, nu mai știam cum să îl opresc, că începuse să îmi fie frică că ne arestează pe amândoi la masă.

– Credeți că eu și mulți din colegii mei am fost de acord cu construcția Catedralei? Când nouă ne cade tencuiala în biserică la împărtășanie? Dumneavoastră știți că atunci când am primit directiva să mobilizăm enoriașii pentru donații către Catedrală, majoritatea dintre ei au refuzat? Oameni simpli, fără carte, care ne-au spus că mai degrabă dau un ban să reparăm gardul din jurul Bisericii? Știți dumneavoastră că mulți din colegii mei, de frică să nu își piardă postul, au dat bani de la ei și au semnat chitanțe false de donație, în numele unor enoriași? Eu ce vină am, dragă domnule, că am ales să îl slujesc pe Dumnezeu? Credeți că mie îmi place când văd cocoțați la Patriarhie tot felul de netrebnici pe care i-am avut colegi la teologie și care au ținut-o numa’n chefuri și destrăbălare? Cum altfel să fiu în slujba Domnului și a enoriașilor mei? Să îmi dau jos sutana și să merg la București să fac revoluție? Au mai încercat colegi de ai mei, și acum sunt agenți de asigurări, s-a ales prafu’ de școala și munca lor. Eu fac tot ce pot să fac bine, în curtea mea. Pare o mare desfătare să fii preot în România, toată lumea vede numai lux și opulență, dar nu-i așa, dragă domnule, am mulți colegi care sunt de pus în ramă, care aduc alinare și sprijin în parohii cuprinse de deznădejde și sărăcie. Și împreună suntem toți puși la grămadă, cu cei care ne fac de ocară, de am ajuns să fim priviți cu dispreț și ură.

Și uite așa, în toiul nopții și al petrecerii, Maneluș a ajuns să încurajeze și să liniștească un popă.

O să fie bine, se vor schimbă vremurile, important e să nu ne pierdem iubirea și încrederea în oameni…

L-am oblojit cum am putut, cu vorbe bune, că la dom’ părinte vinul numai bucurie și liniște nu i-au adus. I s-or fi adunat prea mult timp frământările, o fi văzut prea multe ce nu trebuiau văzute, cert e că într-o seară oarecare m-am străduit să conving un popă că-i frumos și nobil ce face.

Cine ar fi crezut?

La prima vedere, după vorba după port, nu par a fi prietenul Bisericii. Și totuși, deși am încercat de nenumărate ori, n-am reușit niciodată să încetez să cred în bine.

Voi intra vreodată în Catedrală?

Probabil niciodată, dar asta nu înseamnă că în ea nu vor intra, pe alocuri, și oameni cumsecade. Speranța moare ultima, și eu încă sper că viața asta și oamenii din jur sunt mai mult decât ni se arată.

 P.S. În imaginea atașată articolului e biserica de lemn construită în anul 1784, în satul Urși, Vâlcea, inclusă în proiectul ‘’60 de biserici de lemn’’ început în 2009 la inițiativă arhitectului Șerban Sturdza, pornit atunci cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România și al Fundației Pro Patrimonio. Cele două organizații au demarat intervenții de urgentă pentru bisericile de lemn din județele Sibiu, Hunedoara, Gorj și Vâlcea, majoritatea biserici de cimitir, deseori abandonate, toate clasate ca monument istoric și aflate în stare gravă de degradare structurală și artistică. Mai multe detalii aici.

În 12 Iunie 2010, anul în care au demarat lucrările de construcție ale Catedralei Mântuirii Neamului, bolta altarului micuței biserici din Ursi se prăbușește, fapt pentru care Ordinul Arhitecților și Fundația Pro Patrimonio, cu donații și muncă voluntară realizează o structură de protecție a bisericii, desfac acoperișul putred și, împreună cu prof. Dan Mohanu și studenții Universitătii Naționale de Arte București, realizează o consolidare proviziorie a frescelor. Arhitecții Ștefan Balici și Virgil Apostol au realizat voluntar proiectul de restaurare pentru biserica din Urși.

 Începând cu anul 2010, la Urși se desfășoară un șantier amplu de restaurare, ce include și conservarea frescelor interioare și exterioare. Lucrările se fac cu sprijinul comunității care își dorește finalizarea lucrărilor și redeschiderea bisericii pentru utilizare curentă, dar și pentru vizite turistice. Lucrările de restaurare se realizează din 2013 cu sprijinul organizației internaționale World Monuments Fund.

Ultima reparație a locașului de cult construit în 1784 avusese loc în 1943…

2 comentarii
    George

    Salut, Mani! Interesant personaj, parintele asta. Banuiesc ca nunta a fost mai demult pentru ca, oricat de alternativ ar fi evenimentul, nu se petrece in posturi, iar acum este cel al Craciunului. Iisus se scrie cu doi “i” in orice varianta ortodoxa. Iar francezii spun ceva in genul: “dans la vie comme a la guerre”. Dragutza compunerea. Toate cele bune! La multi ani, Guerrilla!

    Mãr Gelatu’

    La inceputul anilor 90, dupa ce ne-a vizitat tara, americanul Robert D. Kaplan scria: “Romania este unul dintre acele locuri supraincarcate de pasiune, unde intalnesti cei mai buni, dar si cei mai rai oameni si poate maicutele din Bucovina aveau dreptate: un Mantuitor nu se poate naste decat intr-un loc in care s-a facut foarte mult rau.” Citatul este din “Fantomele Balcanilor”, carte publicata in 1993. Acum 25 de ani.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine