Cringe

Să fi tot fost vreun an de când începusem să mă ocup serios de mine. Îmi spunea recurent terapeutul meu despre faptul că stau prea mult în gânduri. Gândesc prea mult. Evident, îl persiflam. “Ce e și aia, să gândeșți prea mult? Bine că gândesc!“. Triumful evoluției umane. Gândirea! Ea te eliberează, ea îți aduce sensul!

Dar ce se întâmplă dacă nu gândeșți? Acum, în momentul ăsta“, cred că m-a întrebat. Nu am înțeles pe moment. Dar cred că întrebarea asta a fost o răscruce.

Mulți dintre noi gândim tot timpul. Fluxul neîntrerupt, cu câte două, trei, patru șiruri de idei ne dă siguranță că existăm. Trăim în cap, suntem în cap. Găsim explicații raționale pentru orice și suntem liniștiți când o facem. Lumea are sens.

Cu toate astea, nu durează mult până când mai mulți oameni, povestind perfect rațional cum văd lumea, întră în concurență. Gândirea perfectă a unuia intră în conflict cu gândirea infailibilă a celuilalt. Ba, dacă mai continuă, se aprind tot mai tare și încep să ridice glasurile. De ce?

Întorcându-mă la povestea mea, îmi aduc aminte primele momente în care, ca exercițiu, am stat vreo câteva minute cu o amintire fără să o explic, fără să caut asocieri raționale. Am stat pur și simplu cu imaginile și, apoi, cu emoțiile care se desfăceau timid, încet din bulbul de memorie. Am început să plâng liniștit, dar destul de brutal, așa cum i se cuvenea amintirii. În anii care au urmat am tot exersat. Se desfăceau, ca niște zăcăminte, sentimente, senzații și trăiri care nu aveau legătură cu prezentul. Simțeam tot ce nu îmi permisesem să simt de-a lungul anilor. La început simțeam tristețe la amintirea fiecărei pierderi. Pierderea îmbrățișărilor mamei pe măsură ce ii creșteam din brațe, pierderea unei prietenii, a primei clase din care am plecat, a copilăriei, a inocenței, a plopului din Prejmer, de la bunici. Atâtea și atâtea. Apoi veneau furii nearătate vreodată. Împotriva nedreptăților, a celor care mă batjocoreau, împotriva celor care m-au bătut în curtea școlii generale 7, îndreptate împotriva părinților că nu erau perfecți, Doamne, chiar și cele împotriva colegilor că au râs când mi s-au crăpat pantalonii :). Cu fricile a fost mai greu. Le simțeam în corp când îmi aminteam, dar ceva mă apăra violent de ele. Aveam să aflu mai încolo de ce… A fost, vă previn, greu.

Dar merită, Dobro? Tot aud întrebarea asta. Merită să faci munca asta atâția ani? În loc să trăieșți și tu, ca oamenii? În primul rând, între timp trăiești. Martori îmi sunt toți anii de emisie. Am trăit bine și din plin, chiar dacă îmi luam, sârguincios și ordonat, timp pentru mine.

În al doilea rând: Da. Pentru mine a meritat.

Nu m-am transformat radical, nu mi-am uitat trecutul. Dar, credeți-mă, abia după aceea am înțeles ce înseamnă să trăieșți.

Omul nu e Dumnezeu, nu poate nici măcar să Îl vadă, ar însemna să vadă Tot. E prea mult de dus, suntem prea mici. De aceea, fiecare vede o parte din lume. Fiecare simte câte puțîn. Nu poți duce, mai mult de câteva frânturi de clipă, suferința femeilor abuzate în India, de exemplu. Sau a copiilor refugiați. Zestrea noastră interioară, mediul în care am crescut, oamenii lângă care am trăit, suferințele prin care nu mai vrem să trecem, toate ne șlefuiesc o lentilă prin care vedem viața. Ne obișnuim cu ea și ajungem să credem că așa e lumea pentru toți. Nu vă împotriviți, toți facem asta. Dar apoi, când suntem destul de maturi să ne punem întrebări, o scânteie dinăuntrul nostru tresaltă când nu ne mai putem minți. Lumea e mai mult.

Când am plâns eu atunci, în terapie, asta am aflat. Că eu sunt mai mult decât cred. Că am în mine atâtea trăiri îmbâcsite, atâtea amintiri alterate, atâtea instincte îngropate. Că mă credeam liber pentru că, nu-i așa, în propria cușcă poți face orice vrei. Am avut norocul să îmi permit să am de ales. Și am ales să mă adâncesc în mine, în timp ce priveam afară.

Cu cât am făcut mai mult curat, cu atât am găsit resurse sub pustiuri, cu atât mi s-a îmbunătățit viața cu cei din jur. Unele relații s-au stins de la sine, mă voiau doar dacă rămâneam neschimbat. În celelalte am căpătat încredere: eram acceptat cu totul, cu tot cu schimbari. Am început să citesc mai mult. Să fac mai multe. Am avut energie să studiez ani și ani de zile și să deprind încă o meserie. Am cunoscut oameni. M-am apucat de sport. M-am lăsat învățat de alții să relaționez mai sănătos. Să nu fug înapoi în cușca mea de aur, de unde să îmi latru curajul. Să stau vulnerabil în fața unui om, chiar dacă doare și să accept că dacă mă rănește, o face la rândul lui din teama de-a-și pierde siguranța. Dar doar așa nu te mai simți singur. Când ești cu alții. Doar așa simți, în clipe speciale, omul din tine curgând către un altul, care curge spre tine. Din adevăr în adevăr.

Și când spun adevăr, nu-l spun cu A mare. Pe acela, am convenit, nu-l putem vedea. Tocmai aici e tâlcul, adevărul nu e o mulțime, adevărul e o direcție. Mai mult, un sens. E când ieși din lumea ta confortabilă și ireală, oricât de puțin, cu oricâtă teamă de necunoscut. Când ai devenit un căutător de Adevăr.

Ăsta a fost drumul meu dar, până la urmă, toți suntem pe drumul nostru. Eu am gândit mult și nu am simțit. Alții, și le port cel mai adânc respect, au simțit monstruos toată viața și vor să găsească ordinea. Toți ne mișcăm. Celor care astăzi se agață de părți din ei ca să nu le vadă pe altele – mâine poate li se va arata o mică schimbare. Cei care astăzi se agață de idei ca să nu își vadă haosul, poate mâine vor putea să ducă mai mult. Cei care se agață de ură ca să nu-și vadă suferința, poate mâine se vor simți mai puțin rușinați dacă lăcrimează. Poate cei care se agață de sentimente ca să nu se schimbe vor putea mâine călca pe pietre de gând mai trainice. Celor care sunt siguri că au dreptate poate mâine li se va aminti că nu trebuie să-ți fie teamă că ești singur pe pământ. Atât de des mie, de exemplu 🙂

Eu zic că nu noi hotărâm. Dar Lumea are felul ei delicat, cu umor, cu tandrețe, de-a se face cunoscută, chiar dacă uneori brusc și dureros, fiecăruia. Înțelegi asta când mai scapi de balast. Și când, pentru puțin timp, așa cum tăiem de sub și de peste fracție, rămâne existența, vie.

Nu aș vrea să credeți că mă cred profet. Sunt nesigur când ies din zona de confort, ca oricare dintre noi. E biologic, e logic și e un proces de creștere. Transpir când sunt ridiculizat și, cei care ascultați dimineața știți, sunt de multe ori isteric și răutăcios ca să nu mă atingă săgeți de multe ori adevărate. Și nu vine niciun “dar,”.

Darul e că suntem. Că ne transformăm, fiecare în ritmul nostru și că în fiecare zi ne mărim mintea, inima și sufletul în viața asta grea. Și poate într-o zi, noi sub altă formă, nebănuită acum, o să fim atât de cuprinzatori încât să vedem, toți deodată, Lumea toată, fără teamă că ne-o furăm unul altuia. Cu bucurie și dragoste. Cu pași mici. Cu găsirea a ceea ce ne leagă, a ceea ce avem în comun, nu strângerea în brațe a ceea ce ne dezbină, ca pe o pernă cu mirosul mamei. N-o să fim lăsați să ne urâm si să ne mințim la nesfârșit. Nu pentru asta am venit.

20 comentarii
    John

    Atunci sper sa te transformi si tu mai repede. Atata introspectie si descoperire de sine ar trebui sa aduca si putina umilitate. Poate asta e psihoritmul tau, poate te zbati cu asta constant si pur si simplu n-ai ajuns acolo inca, dar esti tare mandru si arogant. Cand multa lume iti spune ca gresesti poate insemna ca esti impotriva curentului, sau poate insemna ca esti imbatat si trebuie sa stai pe tusa putin (metaforic) sa-ti revii.

      Nic

      John,…las-o asa, toti avem de aprofundat lucruri, inclusiv tu acest articol

    Adriana Tudor

    Mi-a placut foarte mult articolul. M-am regasit. Continua sa scrii. O faci foarte bine.
    Iti multumesc ca existi.

    Bogdan

    Foarte frumos, Dobro!
    M-am regăsit și eu în tine din prima parte…
    Mi-au dat lacrimile…

      Ana

      Superb articolul, mai ales finalul. Așa să fie, sper și eu într-o lume mai plină de iubire și acceptare, mai ales. Acest cuvânt magic, care ne-ar ajuta să respirăm mai ușor și să nu mai vrem să punem masca la fiecare pas, de teama de a nu fi judecați. Oamenii se cern, așa că mereu rămâne în jur doar ceea ce este benefic pentru noi.

    Adrian

    Frumos scris, dar mult prea idealist pentru universul in care ne aflam. “Și poate într-o zi, noi sub altă formă, nebănuită acum, o să fim atât de cuprinzatori încât să vedem, toți deodată, Lumea toată, fără teamă că ne-o furăm unul altuia. Cu bucurie și dragoste. Cu pași mici.”
    Sper ca nu exista absolut nici o indoiala ca asa ceva nu este practic posibil, si nu va exista niciodata, oricat de mult am vrea sa transpunem ce visam noaptea in realitate.
    Acum pe scurt, e bine sa “iesi din zona de confort” cum e la moda, dar fundatia logica si adevarurile fundamentale trebuie intotdeauna pastrate. Poti reinventa ce este construit peste, dar daca pierzi din vedere ceea ce e evident, ajungi doar sa iti fabrici propria realitate, care pornind dinauntrul tau iti va parea mult mai adevarata decat orice, iar asta poate fi doar daunator pentru toata lumea.

    dan

    ba nu te schimba, din contra, fi impotriva curentului, tocmai de asta esti special!

    Andrei Amir

    ai o scriitură foarte slabă. parcă își exprimă sentimentele un adolescent după ce l-a părăsit iubita.

      Laura Popescu

      Andrei Amir, din cate stiu, Mihai nu este scriitor. Este om de radio si psihoterapeut. Felul cum scrie nu trebuie sa te satisfaca pe tine. Trebuie ca iti e extrem de greu sa traiesti in lipsa asta de satisfactie. Iti recomand literatura “adevarata” sau alcool. In rest, tot binele din lume si inca putin peste:)

    Mihaela

    Comoditatea e un balon si nu dintr-alea umflate cu helium. La inceput te simti bine, ai impresia ca poti sa faci cam ce-ai vrea in balonul tau colorat si usor. Dar apoi incepi sa-ti dai sema ca, pe masura ce trece timpul, pierzi din rotunjimi, din elasticitate, ca un balon dezumflat care se lipeste sufocant de caile respiratorii. Si ca sa poti fi trebuie sa gasesti modalitatea de a pompa mereu aer. Unii gandesc, altii simt, cei mai multi dintre noi viseaza. E naiv din partea mea sa cred ca pot sparge balonul, nu-i asa? Nici n-as sti de unde sa incep.

    sorin

    iti recomand o carte care te va ajuta foarte mult se numeste” the Intimate Enemy” a lui Guy Finley:)
    cheers!

    Adriana

    Nu am putut sa citesc pana la final, sorry.
    Daca te ajuta, iti spun totusi ce am auzit si eu de la cineva mai rasarit decat mine (respectiv de la semizeea – are un blog, o gasesti tu): “nu ajungi nicicand la Sine, Sinele e mereu inaintea ta”.
    Poate esti om bun, habar n-am, dar incultura si lipsa talentului, plus anumite defecte de caracter te fac sa gresesti grav. Take care.

      Stefan

      Adriana, mă ierți că te intreb, dar ce anume te recomandă ca și calificatoare de nivel cultural? Nu de alta, dar poate ne înveți și pe noi.

    Laoha

    Stii ce te-ar pune pe tine pe picioare? Niste ingrediente care iti lipsesc cu desavarsire. Un pic de barbatie, stropita cu umor si presarat ceva cavalerism. Stiu, e greu, cand detii atat de multa inteligenta emotionala si nu prea mai incape si altceva. Dar nu fi trist, exista leac. Asculta la culcare (ca dimineata stim ca esti ocupat) MORNING GLORY, este tot ce ai nevoie. Tinem pumnii!!!!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine