Despre cum bogățiile lui Cresus nu l-au impresionat pe Solon (o poveste despre fericire)

Adevăr îți spun că nu vei afla niciodată cît de fericit ai fost în această viață pentru că fericirea este postumă, dintotdeauna a fost așa. Dacă însă m-ai întreba ce este fericirea, n-aş şti să îţi răspund. Ţi-aş spune, în schimb, o poveste, sperînd că, în felul acesta, mă vei ierta că nu ştiu să răspund la întrebări atît de dificile. Povestea pe care ţi-aş spune-o nu are nici o legătură cu mine. E posibil ca povestea asta să nici nu fie adevărată, dar este mult prea frumoasă ca să mai conteze dacă lucrurile s-au întîmplat sau nu întocmai. O ştiu de la Plutarh, din Vieţi paralele, am să ţi-o povestesc cu aceleaşi alte cuvinte, cînd ale mele, cînd ale lui. Voi începe povestea. Treptat, vom ajunge şi la fericire.

Solon, după cum bine ştii, a fost un mare înţelept atenian, unul dintre cei şapte înţelepţi ai Greciei antice. Ceilalţi şase – ţi-i reamintesc – erau: Kleobulos din Lindos, Chilon Lacedemonianul, Thales din Milet, Pittacos din Lesbos, Bias din Priene şi Periandros din Corint. Maximele lor pot fi citite într-o culegere a lui Stobaios. Într-o zi, Solon i-a făcut o vizită lui Cresus, regele Lydiei. Cresus insistase foarte mult şi, în cele din urmă, Solon cedase rugăminţilor regelui de a-i face o vizită. Ajungînd la Sardes şi plimbîndu-se prin palatul regal, Solon îi privea descumpănit pe curtenii îmbrăcaţi cu mare lux, mişcîndu-se mîndri de colo-colo, cu alaiuri şi străji strălucitoare după ei. Solon îşi imagina că fiecare dintre aceştia este Cresus în persoană, de parcă opulenţa şi mîndria regelui s-ar fi răsfrînt asupra fiecărui locuitor al acelui palat. Solon a fost condus la Cresus, iar Cresus arăta cu mult peste ceea ce tocmai văzuse Solon pe culoarele palatului. Îmbrăcat în haine de purpură, Cresus era împodobit cu cele mai scumpe şi mai minunate pietre, bijuteriile din aur, lucrate cu mult meşteşug, erau cele mai luxoase, şi toate acestea îi dădeau lui Cresus o înfăţişare care i-ar fi luat ochii oricui. Nu însă şi lui Solon. Oprindu-se în faţa lui, Solon l-a privit pe Cresus, dar nici nu a simţit ceva, nici nu a spus altceva. Nu a spus nimic. Era limpede pentru un om cu ceva minte că Solon dispreţuia lipsa de gust şi de artă a acelei înfăţişări opulente. Contrariat că Solon nu este defel impresionat de luxul care îi împodobea întreaga fiinţă, Cresus a poruncit să i se deschidă tezaurele şi să i se arate lui Solon bogăţiile şi lucrurile cele mai de preţ pe care le avea regele Lydiei. Solon s-a uitat la ele cu aceeaşi privire indiferentă.

A fost adus din nou la Cresus, care l-a întrebat: „Poţi să îmi spui, după ce ai văzut toate aceste lucruri, dacă ştii vreun om mai fericit decît mine?“. „Da, îl ştiu pe Tellos, un concetăţean de-al meu. Acest Tellos a fost un om cumsecade. A lăsat în urmă cîţiva fii cu faimă bună. A dus o viaţă în care nu a dus lipsă de nimic şi a murit în glorie, luptînd pentru ţara lui“. Lui Cresus nu i-au căzut bine aceste cuvinte, i s-a părut că Solon este ciudat şi necioplit dacă îşi permite să pună simplitatea unui om din popor mai presus decît aurul şi argintul şi toate celelalte pe care el, regele Lydiei, le avea. Cum ar putea fi un simplu om mai fericit decît cineva care deţine o atît de mare putere şi stăpînire?! Cresus şi-a înghiţit cuvintele acestor gînduri şi l-a întrebat pe Solon: „Afară de acest Tellos, ai mai cunoscut pe alt om mai fericit?“. „Da“, i-a răspuns Solon. „Îi ştiu pe Cleobis şi Biton, oameni care şi-au iubit fraţii şi mama într-un fel deosebit. Aceşti Cleobis şi Biton, pentru că boii mergeau prea încet şi mama lor trebuia să ajungă la templul Herei, singuri şi-au pus pe grumaz jugul căruţei. Oamenii pe lîngă care treceau o salutau şi o fericeau pe femeia care adusese pe lume asemenea fii. A doua zi de dimineaţă, Cleobis şi Biton au fost găsiţi morţi, efortul acela îi doborîse. Avuseseră însă o moarte fără dureri şi fără suferinţă. Muriseră încărcaţi de o mare glorie“. Plin de mînie, Cresus i-a strigat lui Solon: „Şi pe mine nu mă aşezi în ceata nici unor fericiţi?“. Nevrînd nici să-l linguşească, dar nici să-l mînie mai mult, Solon i-a zis*: „Tu, rege al lydienilor, zeul le-a dat elenilor să fie cumpătaţi în toate şi să aibă o înţelepciune lipsită de îndrăzneală şi populară, nu regească şi nici strălucită. Această înţelepciune, văzînd cum viaţa omenească trece prin tot felul de întîmplări, nu le îngăduie să se înfumureze pentru lucrurile de faţă şi nici să se minuneze de fericirea unui om care este supus schimbării timpului. Căci viitorul vine pentru fiecare altfel de cum se aşteaptă, fără să-l ştie, iar omul căruia zeul i-a dat un sfîrşit bun, pe acela-l socotim fericit. Iar fericirea unui om care trăieşte şi este supus încă primejdiilor în viaţă, întocmai ca vestirea izbînzii şi aducerea cununii unui atlet care se luptă încă, este lipsită de temei şi fără valoare“.

După ce i-a spus aceste lucruri, supărîndu-l foarte tare pe regele Lydiei, Solon a plecat. Cresus l-a dispreţuit pe înţeleptul din Atena. Felul în care acesta i-a vorbit despre fericire i s-a părut, pesemne, inacceptabil. S-a întîmplat apoi că regele Lydiei s-a bătut cu Cyrus, marele rege al Persiei, şi a fost înfrînt. A pierdut cetatea Sardes, a fost luat prizonier şi i s-a pregătit rugul pe care urma să fie ars. În lanţuri fiind, Cresus a fost urcat pe rug, sub privirile perşilor, de faţă era şi Cyrus, totul era pregătit pentru ca gloria şi fericirea lui Cresus să fie făcute scrum. Acolo, sus, pe rug, Cresus – sau poate disperarea care îl cuprinsese – a ridicat glasul şi a strigat „O, Solon!“ de trei ori. Cyrus a auzit strigătul lui Cresus şi a trimis pe cineva să îl întrebe pe regele lydian cine este Solon şi ce este el – om sau zeu? – de este chemat într-o împrejurare atît de grea. Iar Cresus a spus*: „Acesta este singurul bărbat dintre înţelepţii elini, pe care eu l-am chemat nu fiindcă voiam să aud şi să învăţ ceva dintre cele de care aveam nevoie, ci ca să privească şi să spună la toţi de acea fericire a mea pe care ar fi fost mai bine s-o arunc decît s-o am. Căci fericirea, cînd o aveam, era numai vorbă şi părere, dar schimbarea ei se termină, în realitate, în groaznice suferinţe şi nenorociri de neîndurat. Şi acel bărbat, prevăzînd din starea de atunci nenorocirea de acum, m-a îndemnat să am în faţă sfîrşitul vieţii şi să nu prind îndrăzneală, întrecînd măsura, din pricina unor păreri deşarte“. Cyrus era mai înţelept decît Cresus şi a luat aminte la cuvîntul regelui lydian, privindu-l ca pe o pildă dintre cele mai grele. Nu doar că i-a dat drumul lui Cresus, cruţîndu-i, astfel, viaţa, dar i-a oferit, pentru tot restul vieţii, şi cinstea cuvenită unui rege. Solon – îşi încheie Plutarh povestea – „a avut faima că, printr-o singură vorbă, pe un rege l-a scăpat de la moarte, iar celuilalt i-a dat o învăţătură“.

Să nu vorbim, aşadar, despre fericire, cu atît mai puţin despre fericirea noastră, cît sîntem încă în viaţă. Mai bine să vorbim după ce murim.

* Replica lui Solon şi răspunsul lui Cresus sînt redate aşa cum apar în Plutarh, Vieţi paralele, vol. I, traducere de N.I. Barbu, Editura Ştiinţifică, 1960, pp. 227-228.)

P.S.: Pentru că tot am vorbit ieri, la Războiul Sfîrșitului Săptămînii, despre fericire, am considerat oportun să pun aici această poveste apărută, în 2015, în cartea „Teoria tăcerii“, că tot se poartă autoplagiatul. 😉

Credit imagine: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cresus

2 comentarii
    Oana

    Frumoasa poveste. O mie de intrebari…un singur raspuns.Mulțumim.
    Aparitia revistei ma bucura , simt ca ne aduce mai aproape de tot ce aveți voi de dăruit.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine