S-a așezat cu ochii spre cer privind către o lume în care a ales să fie. Și totuși, o întrebare îmi fuge prin tot corpul, chiar ai ales să vii aici? Ai știut ce găsești atunci când ai ales să fii pe pământ? Avea ochii umezi de o tristețe ce depășea cu mult cuvântul tristețe inventat de oameni. Învăluia în ei toată omenirea, toți copiii, mamele, femeile, iubitele, iubiții, animalele, copacii, florile ce cobărâseră vreodată pe pământ. Învăluia toate întrebările inimilor acestui pământ. Învăluia toată durerea pe care o poate duce un om și toată ignoranța la un loc. Pentru că, nu-i așa, ne naștem iubire. Învăluia toată supunerea unui copil născut să fie liber într-o lume gândită de minți anapoda. Și ce contrast. Învăluia foamea de adevăr a unei inimi ce a continuat să caute chiar dacă i s-a spus mereu că adevărul e unul singur. Adevărul e doar cel al inimii tale, și ești dator pe acest pâmânt să îl cauți cu prețul vieții tale vremelnice. Ești dator să permiți ființei tale să caute până la capătul pământului, dacă e nevoie, ceea ce are de găsit. Ești dator să respiri cu toată ființa ta adevărul acestui pământ orice ți s-ar fi spus sau ți s-ar spune vreodată despre el. Omul nu a fost făcut să respecte reguli, omul a fost făcut să exploreze. Omul nu a fost făcut să se uite la povești colorate și să își imagineze eroi. Atunci când universul tot e în tine, poți găsi adevărul într-un film? Atunci când poți să mori și să renaști, crezi că mai ai timp să râzi tâmp trăind o viață meschină? Acestea erau doar gândurile unui copil venit pe această lume, privind către oameni ce au ales să trăiască înghesuind inima într-o bucată de viață trăită fără sclipire în ochi. Atunci când moartea îți este doar o poartă, te întreb, mai ai timp să te temi sau ești nerăbdător să vezi ce e dincolo de frică? Am fixat punct de început și punct de final, iar în mijloc ne foim ca să trăim. Dar dacă ai în tine infinitul, dar dacă poți explora lumea asta doar cu iubirea, dar dacă ești dincolo de tot ceea ce este povestit drept viață, dar dacă filmul la care te uiți ești chiar tu, dar dacă poți să faci orice, dar dacă ești totul, dar dacă în tine e o forță inimaginabilă? E greu să simți asta în inimă drept adevărat, nu-i așa? Pentru că doarme de secole. S-au trezit minți, câteva. Au vorbit Adevărul. Au fost omorâte pentru că ar fi trezit din somn omenirea. Calea Adevărului e aspră și nu admite jumătăți de măsură. Fetița alerga peste dealuri cu pieptul către soare, alerga în libertate atingând pământul cu tălpile. E o înțelegere tăcută între piele și pământ, o înțelegere pe care mintea umană nu o poate cuprinde. Doar cu inima poți să știi Adevărul. Adevărul nu e la vedere. Iubirea pentru tot, iubirea este cel mai de preț instrument pe care îl ai, invidiat chiar și de zei. Cu inima poți călători printre stele și tot cu ea poți afla despre magnifica adevărată libertate.
