(P) Logout la stres, login la Good Rutine

Cu un lucru putem cădea cu totii de acord, că anul 2020 s-a comportat ca un vis ciudat, înfricoșător, generator de confuzii, de neliniști și doze mari de stres. Incertitudinea, necunoscutul, pericolul invizibil și toate informațiile, uneori contradictorii, ne-au invadat spațiul și mentalul și ne-au influențat direct starea de libertate.

În vremuri de restriște, de frică și de dubii, cel mai important lucru pe care trebuie să îl facem este să avem grijă de noi înșine. Poate părea banal, un clișeu, de la sine înțeles chiar dar, mai adesea decât credem, nu este o practică pe care o avem cu bună știință, nu este un prim instinct și nu ne este cel mai la îndemână. În timp ce ne temem pentru viitorul afacerii noastre, pentru sănătatea celor dragi, pentru bunăstarea familiei și pentru direcția în care se îndreaptă întreaga planetă, uităm de fapt că, pentru ca toate acestea să aibă o șansă să se echilibreze, trebuie să existe în primul rând un echilibru în noi înșine. Trebuie să știm că nu putem să ajutăm la capacitatea la care ne dorim dacă nu suntem noi bine, înainte de toate. Că nu putem restabili o ordine bună și sănătoasă până ce nu avem o rutină de bunăstare care să ne echipeze corespunzător și să ne susțină în toate demersurile.

Good Routine by Secom, partenerul de obiceiuri bune al românilor, vine în sprijinul tuturor celor care își caută echilibrul și starea de bine. Și ne ajută să ne înțelegem, să ne ascultăm corpul și mintea și să ne formăm o rutină sănătoasă. Pentru că trebuie să avem grijă de noi înșine pentru a putea avea mai departe grijă de tot ce este important pentru noi.

Iar dacă în ultima perioadă ai tot simțit că stresul e mai prezent în viața ta decât momentele de relaxare, Good Routine® ne propune un aliat al ritmului de viață alert. Mag-Your-Mind® este suplimentul cu magneziu bisglicinat, complex de vitamine  B6 si B9, Rhodiola și Schisandra, ingrediente cu proprietăți adaptogene. Mag-Your-Mind® te ajută zi de zi să îți dai logout la stres – îți reduce stresul și oboseala și îți aduce starea de bine.

În emisiunea Avanpost Radio Guerrilla cu Bogdan Șerban, ne-am dat Logout la stres printr-o serie de concerte live din studio cu trupa Anei Coman. Trupa a reinterpretat într-o cheie soft, jazzy și liniștitoare câteva melodii cunoscute, altminteri, ca melodii “de dat din cap pe ele”. Astfel, la sfârșitul programului de lucru, al unei zile încărcate de stres, griji și gânduri mai puțin vesele, ascultătorii s-au decablat pe acordurile instrumentelor, pe versurile melodiilor preferate și s-au încărcat cu energie bună pentru restul serii. Mai jos puteți revedea mini-concertele și chiar pune pe repeat piesele care vă fac să vă simțiți cel mai bine 🙂

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine