MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.).

Vai de mama mea! Dar nu în sensul lui “vai de mine“, ci chiar în sensul de vai de ea. Că-i greu să fii mamă, am auzit. De la sarcină la travaliu la naștere și apoi… la restul vieții. Într-adevăr, să fii capabil să FACI UN OM nu-i un lucru de ici, de colo. Ești un om și la un moment dat, datorită ție și a construcției tale de gen, dintr-un gest voit sau accidental, rămâi însărcinată. Și după ce iei o decizie, nu dintre cele mai ușoare, devii un concept în sine. Devii din femeie, mamă. Devii un supra-om, o țintă pentru toate clișeele siropoase legate de minunile pe care le poți face, devii subiectul poeziilor, al romanelor, al cântecelor despre împodobit bradul. Devii primitorul de cadouri, flori și felicitări făcute la ora de lucru manual, de mâinile mici și neîndemânatice ale unui copil de 8 ani. Mama mea știe, și cred că a păstrat, rândunelele origami și hârtiile A4 împăturile în două și împroșcate cu guașe de toate culorile. Și cu o gramatică nu tocmai perfectă pentru că, ce-i drept, doamna învățătoare nu reușea mereu să ne corecteze pe toți și în plus, așa era mai autentic.

Mama mea a avut o sarcină grea și o naștere și mai grea. Dar greul nu a căpătat cu adevărat sens decât după ce s-au terminat aceste coșmaruri și a început viața cu mine, din care, chiar în momentele cele mai grele, nu te poți trezi oricât ai încerca. Ea obișnuiește să spună că-i sunt un mic Iisus, pentru că viața i s-a împărțit, după ce-am ieșit la lumină, în două mari perioade temporale: anii î.T. și d.T. – înainte de Teodora și după Teodora. Iar, mai încolo puțin, m-a întrebat: te-ai gândit de ce i se spune “sarcină”? A rămâne însărcinată? Clar, ai o treaba importantă, de adult, care implică mare responsabilitate mare, pe tot parcursul acelor 9 luni. Însă nimeni nu-ți spune că ce urmează după este adevăratul sac de dus. Un sac burdușit cu o dragoste de care nu te credeai în stare, de frici paralizante, ore nedormite, de suferință, de veselie, de râsete, călătorii, jucării, îmbrățișări, spaime nefondate, lacrimi, certuri, supărări, cumpărături, ore la coafor, ocazionalele somnifere etcetera etcetera.

Mama mea e numai una. Nu mi-am ales-o și, cu siguranță, nici ea nu m-a ales pe mine. Nu știu, sincer, dacă, având această oportunitate, ar alege vreuna din noi altceva. Un schimb de mame și de copii, dar pentru totdeauna. Nu am contemplat prea mult această realitate alternativă, cum ar arăta ea, cum ar arăta cealaltă mamă a mea, ce ar face ea mai bine, sau mai rău. În primul rând, pentru că sunt ocupată contemplând alte aberații și apoi pentru că realitatea e că mama mea face TOT. Tot ce poate face pentru mine, face. Chiar și când nu face conștient ceva pentru mine, tot acolo ajungem. Tot ceea ce face, face cu mine în gând. Când îmi reproșează, e pentru că și-ar dori să îi acord mai multă atenție și să-i arăt că o iubesc. Când mă ține de mână căci mi-e frică, îi e frică alături de mine sau, dacă știe că nu există niciun pericol, începe să mă ia în derâdere. Să facă mișto de prăpastia la marginea căreia eu mă imaginez, dar pe care ea o vede drept exact ceea ce e – o mică groapă de care nu s-a ocupat primarul sectorului. Când îmi zice că sunt frumoasă, chiar sunt frumoasă. Iar când îmi zice că nu o să port bluza aia pe care vreau să mi-o cumpăr, are dreptate. Îmi cunoaște gusturile chiar și atunci când nu le mai recunoaște, chiar și când ele se schimbă de la un sezon la altul, și nici măcar eu nu știu care mi-e direcția vestimentară.

Îmi citește fiecare articol publicat aici și, de multe ori, mă contactează pe cale telefonică sau virtuală ca să-mi disece scriitura și să-mi explice care sunt porțiunile care nu-i sună bine/corect. Foarte probabil va face asta și acum și foarte probabil nu voi avea chef să modific nimic în text. Pentru că acest text este rezultatul unei dimineți în care m-am trezit și era 8 Martie. Ziua Mamei, cum am învățat încă din clasele primare. Ziua în care trebuie – mai ales fiindcă nu reușesc s-o fac constant – să îi arăt cumva cât contează. Cât de mult din ceea ce sunt astăzi, bun și rău, sunt fiindcă sunt a EI. Fiindcă cel puțin jumătate din MINE – posibil mult mai mult – zilnic, merge, simte, gesticulează, vorbește, iubește, plânge și râde ca EA, din EA și mulțumită EI.

La mulți ani mamei mele și mamelor voastre. Pentru că fiecare dintre noi suntem aici, unii citind acest text, pentru că cineva, la un moment dat, a făcut o alegere, și nu dintre cele mai ușoare. Și a schimbat tot.