La începutul săptămânii trecute am lansat sub-tema episodului cinci din cel de-al nouălea sezon din concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Dacă anul 2021 ar fi o melodie, care ar fi aceasta și de ce?
Concursul se încheie joi, 18 februarie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de vineri, 19 februarie.
Textul Mariei este unul dintre textele finaliste.
***
If we ever stop talking, send me a song – Graffiti mainstream (sursă: Tumblr)
Am avut episoade de anxietate și furie, am devenit conștientă de faptul că viețile oamenilor sunt pline de oportunități foarte nedrepte și am încercat să îmi pregătesc o strategie pentru ce îmi doresc în viitor.
De fapt eram rezultatul unor dorințe din trecut, care s-au rostogolit cât de bine au putut că să îmi îndeplinească aspirațiile, așa că uneori orice alegere e un potențial de greșeli, dar și un cadou a ceva ce seamănă cu imaginea din vis a unor așteptări, față de care instinctul te determină să reacționezi cu nemulțumire, iar rațiunea, cu politețe.
Lucrez în spital de 4 luni, iar din câte stiu până acum despre viața mea, asta se consideră o carieră față de care am un angajament serios. Nu a fost niciodată o dorință notată cu un pix sclipicios, într-un jurnal naiv și entuziasmat, dar mai degrabă a fost o întâmplare pe care nu am lăsat-o să devină nefericită.
E general valabil, sistemul întâmpină o problemă, noi toți citim, vedem și trăim în același cerc vicios de neputință și refuzuri, ignoranță, dar ce am descoperit este că
nu poți să aștepți să te ia cineva în serios
Trebuie să te provoci să găsești soluții, trebuie să ai propriul tău mecanism de apărare.
12 ore pe o secție de Covid arată cu adevărat ca și când noi tindem spre o victorie în fiecare zi.
Asistentele urmăresc de la geam pompieri în salopete mulate pe fesieri și pectorali, ca niste postere din calendarele părinților noștri, apoi se îmbracă în costumele de astronauți în cel mai autentic mod. Unele își evidențiază talia cu un cordon, altele își leagă capelina ca un batic de țărăncuță, se semnează în loc de ecusoane cu nume din desenele animate și apoi se întorc să povestească reușite și să șoptească decese.
Disimulează greutățile prin toată această permisiune a unui loc de joacă inofensiv. Chiar și zâmbetele forțate creează o senzație de bine.
Sunt două momente foarte importante în care am ocazia să analizez ce mi se întâmplă. Drumul de dimineață spre spital și cel de întoarcere, când muzica este cea care mă face să aleg câte un vers și câte o energie plină de sonoritate care să îmi definească starea psihică.
M-am îndrăgostit de un italian trubadur, un viking urban și un cavaler ambițios, iar muzica mi-a permis să găsesc sinceritate în cum le acordăm o poziție și un rol unor oameni de lângă care vom pleca, eventual, curând.
2021 este o melodie, constantă, e o coloană sonoră pentru ce trăim, pentru cum ne acomodăm la ceva ce niciodată nu o să mai aducă același înțeles cuvântului „normalitate”.
