Retrospectiva guerrillaradio.ro

Pe 29 ianuarie, anul de grație 2018, lansam www.guerrillaradio.ro, cu o față nouă, cu conținut proaspăt, copt în cuptoarele minții Radio Guerrilla, așa cum v-am promis în fiecare zi, și ne-am ținut de promisiune. Între timp, am adăugat listei de contribuitori multe nume care au îmbogățit Revista Radio Guerrilla. Doru Panaitescu ne-a adus în fiecare sâmbătă cele mai frumoase specii de faună a României și nu numai, cu tot cu explicații și fotografii care mai de care mai frumoase. Uimitoare, chiar. Claudiu Leonte a adus aromă site-ului, săptămânal, iar prin cuvintele lui am “gustat” atât preparate delicioase, cât și emoții, am degustat vinuri alese sau ne-am făcut liste cu restaurante și locante cărora să le călcăm pragul măcar o dată.

Raluca Nicolaescu ne-a transportat în lumea poveștilor și a broșelor, povești cu fetițe în dialog cu soarele, cu luna, cu cerul, cu dragostea. Povești pentru adultul și copilul din noi. Mani Gutău ne-a făcut să râdem adesea cu un fin umor și o scriitură inimitabilă, și uneori ne-a pus și pe gânduri. Prietenii noști de la edituri ne-au recomandat cărți, ne-au scris despre ce au scris alții și ne-au dat motive să ne întrecem unii pe alții în drum spre librării. Cristina Toma ne-a trasat istoria României, așa cum este ea dezvăluită pe hărțile rare și vechi pe care le studiază zilnic și pentru care pasiunea ei nu are limite, iar domnul Adrian Șonka ne-a dat cel puțin trei motive să ieșim din casă în nopțile geroase din ianuarie ce va să vie.

Georgiana Crețu ne-a demontat prejudecățile referitoare la lilieci, acei bau-bau ai faunei care, fără nicio vină, au intrat în istorie și în mentalul colectiv ca niște animale mai puțin drăguțe. Dar am început să înțelegem de ce sunt, de fapt, niște creaturi deosebite. Iar Corina Jude și Sergiu Torok ne-au amintit, dacă mai era nevoie, motivele pentru care iubim fluturii, de zi sau de noapte.

Voi ne-ați scris săptămânal, unii dintre voi cu religiozitate, răspunzând temelor lansate în fiecare zi de început de săptămână. Unii dintre voi au devenit fideli ai guerrillaradio.ro. Și vă încurajăm să o faceți în continuare, ținându-ne promisiunea că vom face, în continuare, auzită și citită vocea voastră.

Întreaga redacție Radio Guerrilla ne-a alimentat cu povești, impresii, recomandări, muzică, filme, interviuri, video-uri, glume și câte și mai câte. Și vor continua să o facă, cât timp va fi cineva să citească.

Încheiem anul 2018, așadar, cu o retrospectivă a celor mai citite articole de pe site-ul Radio Guerrilla. Unele dintre ele au marcat momente grele și triste din viața noastră, a tuturor, altele au invitat la discuții și au creat controversă. Dar toate au venit din inimă, din cuptoarele noastre, pentru tine, ascultătorule și cititorule, așa că le-am găsit și le reamintim, ca să nu trebuiască să o faci tu. Top 10, în ordine descrescătoare, lăsând cel mai cel la final.

 

10. Doi-zece, doi-zece, probă de om! de Mani Gutău

9. Eu îmi amintesc izgonirea din Paradis, căderea. Eram în clasa a doua de Mihai Dobrovolschi

8. Trei seriale care se întorc în 2018 cu câte un nou sezon de George Mihalcea

7. Cînd Petru este vizitat, la radio, de fantome de Redacția

6. Femei mișto cu bărbați mișto – Misiune Imposibilă de Liviu Mihaiu

5. “La marginea străzii, văd un om care se ține cu mâna de inimă” de Iulian Tănase

4. Andrei! Andriușaaaaaa! de Mitoș Micleușanu

3. Salutare, Andrei! Ești în Aer! de Mihai Dobrovolschi

2. Bravo, Tibi Ușeriu! Rușine, Chuck Norris! de Mani Gutău

1. Andrei Gheorghe de Liviu Mihaiu

Mulțumim, 2018! Mulțumim, redacția! Mulțumim vouă! Binili Învinge! Trebuie.

La mulți ani!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine