Noi îți dăm un site, tu schimbă lumea (S4.E8.)

Iată-ne ajunși în luna decembrie. Luna sărbătorilor, a cadourilor… dar despre asta într-o ediție următoare. Având în vedere că ne-am aliniat cu toții la vulcanizări pentru a schimba anvelopele, luați prin surprindere de prima zăpadă (noi și autoritățile), am început deja să visăm la vara anului 2019. La soare, căldură și, mai ales, muzică de festival. Festivalurile verii. Le știți voi, cele mari ale noastre. Electric Castle, Summer Well, Untold, Awake, Gărâna Jazz Festival, Neversea, Airfield, ArtMania, Jazz in The Park… și lista continuă. Așadar, vă propunem o temă muzicală pentru această primă săptămână de iarnă: Ce artiști ai vrea să vezi pe scenele marilor festivaluri din România anul viitor? Care ar fi line-up-ul sufletului tău și de ce?

Așteptăm răspunsurile voastre până duminică, 9 decembrie, ora 14:00, pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro. Textele trebuie să aibă maximum 4.000 de caractere (cu tot cu spații, asta înseamnă aproximativ o pagină A4), font Times New Roman, corp de literă 12, să fie scrise cu diacritice, să aibă titlu și semnătură. Ar fi de preferat să trimiteți și o poză cu voi.

Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro.

Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 10 decembrie. Dacă nu câștigi kilu’ de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Noi îți punem site-ul la dispoziție, dar depinde de tine cum alegi să schimbi lumea.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ioan Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.