O, comment!

Acum câțiva ani apărea pe un site un interviu cu mine, în care vorbeam despre Guerrilla. Nu făceam declarații incendiare, vorbeam doar despre radio, în general, și ce ne propuneam pentru viitor. Orele care au urmat deveneau prima mea experiență profund negativă cu lumea comentariilor online. Zeci de comentarii extrem de nervoase mă acuzau de tot felul de orori. Intuiția îmi spunea ferm că sunt scrise de aceeași persoană, dar nu asta mă impacta. Am intrat într-un fel de teroare interioară la gândul că oamenii (și da, era atât de atotcuprinzător termenul) or să mă vadă ca pe un monstru, căci doar asta insinua lungul șir de păreri.

Acum ne-am obișnuit cu toții, mai ales noi, cei un pic mai „publici“, să fim înjurați sau amenințați. Dar atunci, în deflorarea aceea abuzivă și publică, corpul meu a reacționat irațional. Am vomitat o zi întreagă și mi s-au învârtit în cap nedreptatea de a fi acuzat de ce nu am făcut, furia și nevoia de răzbunare și ciuda că, oricât m-aș dezvinovăți, comentariile alea aveau o putere magică asupra cititorilor. Totul era pierdut.

Am mai trăit asta anul trecut, când la orice gând al meu postat online, din cauza grabei cu care am fost etichetat, devenisem o țintă, un reprezentant al corupției și mizeriei umane. Ce ne face însă să devenim victime în lumea asta virtuală? De ce masele se coagulează atât de puternic și de repede și se grăbesc să ne judece după criterii atât de străine de percepția noastră despre realitate? Păi, că să nu va fierb, e omenesc.

Pe scurt, cred că sunt două aspecte cuantificabile care ne fac să tremuram când încep să curgă înjurăturile în comentarii, urmate de unul posibil, ca supoziție:

În primul rând, anonimitatea sau lipsa unui contact fizic. Multe studii arată ceea ce bănuim. Și anume: cu cât comentatorii online sunt mai greu de identificat sau de contactat personal, cu atât agresivitatea atitudinii lor crește.

Potrivit unui studiu, din 900 de comentarii pe o temă fierbinte, imigrația, jumătate erau în publicații cu anonimitate a comentatorilor, jumătate cu utilizatori identificabili. 53% dintre comentatorii anonimi au fost necivilizati în opiniile lor, față de doar 29% dintre cei ne-anonimi.

Alt studiu, al Universității Wisconsin, arată: cu cât comentatorii unui articol sunt mai anonimi, cu atât cititorii acestuia devin mai polarizați. Efectul a căpătat și un nume: „The nasty effect”.

Multe alte studii au aceeași direcție. Albert Bandura a arătat că, în lipsa responsabilității, agresivitatea crește. De asemenea, prejudecățile în comentarii fac oamenii să comenteze cu mai multă prejudecată, iar opiniile și comentariile aferente unui articol ne schimbă percepția despre influența conținutului.

Cei care comentează par să fie mai agresivi, mai polarizați, mai reci și mai îndrăzneți în comentariile lor decât în viață reală, lucru pe care de multe ori nu îl realizăm pe moment. Tindem să credem că ceea ce cititorii au opinat pe net ar susține și în viată reală.

Apoi apare și confiscarea opiniei de către un număr relativ mic de cititori. M-am uitat în posturile proprii de pe pagina mea de fani. La un reach de aproximativ 10.000 de cititori, numărul comentariilor variază între doar câteva, până în zece, și câteva zeci. Chiar dacă mulți citesc articolul, cei care își asumă un comentariu sunt puțini. Să spunem că citesc postul doar o mie, două, hai, poate doar câteva sute de oameni. Tot ne putem imagina o sala întreagă în care opinii vocale au doar câțiva. Fiind însă intense și de multe ori agresive, cred că bănuim în spatele pasivității celorlalți un oarecare acord. Altfel ne-ar apăra, nu?

Dacă scriem o părere pe wall și răspund, să spunem, douăzeci de oameni în comment-uri, dintre care opt sunt necivilizati și agresivi, iar restul neimplicați, cred că, printr-o inducție emoțională, bănuim că toți cei 12.000 ne urăsc pentru ce spunem.

Și aici apare al treilea element: avem, adânc în noi, o teamă arhaică de excludere. Este pe larg analizată de antropologie, dar și ușor de bănuit: a fi exclus dintr-un trib a însemnat pentru strămoșii noștri, vreme de multe zeci de mii de ani, moartea. Frica de a vorbi în public, de exemplu, are și ea această coordonată: dacă un cuvânt greșit, o grimasă, îi face pe toți cei prezenți să ne afuriseasca pe loc, arătându-ne că nu mai suntem bine primiți în rasa umană? Irațional, dar intens, pe moment.

Am mai învățat ceva din expunerea asta a mea aproape masochistă. Vei găsi mereu oameni care îți împărtășesc parte din păreri. Vei găsi, cu siguranță, măcar oameni care sunt pregătiți să te asculte, chiar dacă nu îți dau dreptate. Nevoia noastră de apartenența este o condiție profund umană. Cred că e important să ne găsim. Și pentru asta, trebuie să ne facem simțită prezența, semnalizându-ne valorile, credințele. Cu curaj.

5 comentarii
    lamos andrei

    “Cogito Ergo Sum”, asa este corect sau ai transcris cu EGO intentionat?

    Popa Dinu

    Vreau sa ma refer la pozitia ta vorbitor la microfonul de radio, care din start este una inegala fata de ascultator (ascultator…). Acesta din urma trebuie sa accepte, fara comentarii, doar in baza ideilor de libera exprimare, intelegere, toate lucrurile emise de cel de la microfonul radio. Intr-un fel, este o “lasare” in seama ta a celui ce asculta, o identificare cu tine. In acest sens, reactia celor cativa comentatori din pagina de fani si neimplicarea majoritatii in luarea apararii “abuzului” este o refacere a situatiei initiale, la alta scara (aici ma refer doar la situatia radio ascultatori). Cand vrei sa mixezi rigiditatea dialogului celui de la microfonul radio cu ascultatorii sai, cu dinamica dialogului retelelor de socializare trebuie sa nu o obstructionezi pe cea de-a doua. Altfel, risti sa devi ipocrit.

      Cristian Cazan

      Scuza-ma ca intervin Popa Dinu; sunt receptor de emisie radio Guerrilla,insa ceea ce ascult nu le iau ca indrumari sau legi de urmat de la emitatorii din fata microfonului. Le iau ca o discutie prieteneasca in fata unei cafele, pahar de alcool, etc. Informatiile oferite de prezentatori nu le iau neaparat ca cele drepte, iar atunci cand un subiect ce ma intereseaza e adus in discutie, consult mai multe surse. Sugestia ca ‘ascultatorul nu are replica’ in fata prezentatorului e injusta. Cel putin asta e mesajul pe care il primesc in urma vizualizarii comentariului tau. Daca este altul, iertare.

    Natalia

    Eu nu simt intotdeauna nevoia sa comentez si ma simt bine cu asta. Cauzele sunt mai multe: fie nu am timp sa scriu, fie pentru ca nu am nimic de spus, fie pentru ca inca nu mi-am format o parere, fie pentru ca spiritele sunt prea aprinse. Totusi, am simtit in ultima perioada ca oamenii care “arunca cu noroi” au multe frustari interioare si refuleaza, fara pic de empatie si fara a analiza care sunt adevaratele motive/ trairi ale persoanei care a scris acele cuvinte pe pagina sa de Facebook. Farmecul lumii in care traim este ca suntem atat de diferiti, dar totusi, imi doresc sa fim diferiti si empatici, diferiti si, totusi, toleranti. Multumesc pentru articol. Apreciez ca fiecare traire a ta o transformi si in subiect de analiza pentru ascultatorii/ cititorii tai.

    Delia

    Om…
    A fi!
    …si tot ceea ce inseamna corect acest verb, depasind granita gramaticii si a sociologiei, cel care isi asuma, cel adevarat, cel prezent…si, bonus, cel care este (si stie ca este) sexi doar pentru ca are creier.
    Altfel (sau restul)…doar consum si risipa.
    Ignore! or..
    transform 😊

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine