O poveste siciliană

Deschid uşor ochii şi văd cum soarele se joacă indulgent în albastrul impecabil al Mediteranei. Scot mâna de sub umbrela ce-mi păzeşte corpul prăbuşit de câteva ore pe un şezlong strâmb şi simt imediat cum acelaşi soare arde la fel de puternic ca zbaterile Etnei în zilele ei de nebunie. Trag mâna la loc sub umbrelă şi zâmbesc fericit: e prânzul. Pe şezlongul de lângă mine, în plină caniculă, înfruntând săgeţile înroşite ale lui Apollo, şade ea, cu pielea aurie, strălucitoare şi fierbinte. O trezesc din priviri, iar atunci când se uită spre mine cu un singur ochi de sub pălăria de paie – îi arăt ceasul, semn că e timpul. Strângem încet, fără nici o vorbă, mai mult din instinct decât din convingere, cu mişcări rare, leneşe, asemenea după-amiezii ce se gudură în jurul nostru.

Lângă plajă ne aşteaptă de-a dreptul incandescentă o Vespa neagră, zgâriată pe o parte, aşa cum îi stă bine. După lungi încercări (ce, de altfel, ne animă uşor) de a ne urca pe şaua fierbinte, reuşim să demarăm. Cum ieşim în şosea, un indicator uşor de neluat în seamă indică la dreapta Castelmola: 4 km. Ne pregătim să-i parcurgem ca şi cum ne-am pregăti pentru aventura vieţii noastre; sunt 4 km de serpentine pe un drum ceva mai lat decât o căruţă şi o schimbare de altitudine de aproape 600 metri, lucru de invidiat chiar şi pentru un aeroplan. Vespa urlă sub noi turată la maxim, luptându-se cu fiecare metru pe care îl urcă; în stânga stâncă, în dreapta marea într-o perspectivă care, cu tot talentul unui scriitor lovit de insolaţie, ar fi greu de zugrăvit în cuvinte. Avem impresia uneori că suntem într-un lift, urechile ne păcănesc, marea rămâne din ce în ce mai jos şi într-un final vedem un sătuc situat, asemenea unui cuib de vulturi, pe cel mai înalt vârf pe care-l putea găsi în împrejurimi.

Abandonăm Vespa pe o margine de drum şi începem un asalt surd asupra ultimelor sute de metri de urcat, sute de metri ce ne despart de masa de prânz. Ajungem în vârf, o luăm pe câteva străduţe extrem de strâmte, decorate cu cearceafuri albe puse la uscat, şi ajungem în faţa unei uşi deschise, deasupra căreia scrie La taverna dell’Etna. În uşă, asemenea unui corsar eşuat în vârful unui munte, stă Salvatore, omul cu mesele. E transpirat ca de obicei de alergătură, ne zâmbeşte „Ciao Claudio!”, ne conduce la o masă de pe terasă pe care o rezervasem. Terasa dă fix deasupra mării, între scaunele pe care stăm şi mare nu e decât un planşeu de beton şi după aceea 600 de metri de cădere liberă. Priveliştea este de-a dreptul ameţitoare, paralizantă prin frumuseţea ei: în jos marea, în sus Etna. Dar nu pentru privelişte suntem noi acolo, ci pentru inadmisibil de indecentele mâncăruri ce ies din bucătăria lui Salvatore.

Cârciuma e plină, mese mari de italieni cu toată familia. În capul meselor, ca de obicei – o bunică, sau în cazul în care a scăpat din război sau din confruntările mafiote ale anilor ’70-’80, un bunic. Niciodată nu ne săturăm să-i privim cum stau la masă, cum sunt de gălăgioşi şi veseli, cum mănâncă cu pofta unor naufragiaţi, cum împart vinul din carafe, cum se pupă între ei şi apoi toţi o pupă pe bunică. Sunt un neam ce după ultimul război s-a hotărât să uite ce e tristeţea şi să se bucure de fiecare clipă pe care Dumnezeu le-o dă, să trăiască pentru bucuria sufletului, să muncească atât cât e nevoie ca să trăiască, să cânte pe stradă ca şi cum ecoul zidurilor bătrâne le-ar fi tovarăş de arie.

Între timp, un chelner cu faţă de mafiot şi curea D&G ne aduce meniul. Îl ştim pe de rost, dar, cu toate acestea, de fiecare dată alegerea este şi mai grea. Eu nu am cum să nu aleg macheroni cu ce vrea bucătarul să le facă, iar ea nu are cum să nu aleagă zuppa di pesce. Vin întâi antipastele, încărcate de brânzeturi găsite prin casă şi salamuri uitate la soare. Lângă ele, un Frizzante rosé sicilian, a cărui temperatura cochetează mereu cu zero grade. Mâncăm cu măsură, deşi sunt de-a dreptul senzaţionale, pentru că ştim ce urmează. În sfârşit apare Salvatore, rumen în obraji, cu zâmbetul până la urechi, ducând în braţe două farfurii imense. Zuppa di pesce este de-a dreptul o oală plină ochi cu tot ce a dat marea în dimineaţa aceea: scoici, vongole, calamari, creveţi, arici de mare, sardine, peşte alb etc. Toate zac într-un sos plin de roşioare proaspete şi mirodenii de pe insulă.

Pentru cei perseverenţi, acei mâncători destoinici ce ajung la fundul oalei, există şi o surpriză: trei felii de pâine de casă cu coaja groasă şi tare, ce au avut timp să se adape pe deplin din sos.

Macheronii mei, cum ar veni macaroanele, sunt de-a dreptul îngenunchetoare. Bucătarul a vrut să le facă azi cu peşti mici, prinşi la tifon, cu un sos de busuioc prin care a aruncat stafide, muguri de pin şi bucăţi de brânză siciliană. Nu ştiu ce altceva a mai pus, probabil pasiune şi o arie de Verdi, dar mănânc fără să mă pot opri, fără să-mi iau răgazul de lua o gură de vin, mănânc cu un patos nesimţit, aproape de sevraj. Mănânc şi mă bucur cu fiecare înghiţitură de extraordinara existenţă a bucătăriei siciliene, o bucătărie de o inocenţă rară, o bucătărie ce naşte opere de artă din combinarea unor elemente atât de simple. Deşi de cele mai multe ori ridic în slăvi bucătăria franceză, nu am cum să nu mă plec în faţa demonstraţiei pe care necunoscutul ilustru din bucătăria lui Salvatore o face. Francezii au ştiinţă, italienii au talent!

N-avem cum să plecăm fără desertul tradiţional al casei: cassata. O îmbinare de ricotta proaspătă şi fructe confiate, prinse într-un blat pufos şi aproape insesizabil. Apoi limoncello, cafea şi suntem gata să cădem laţi. Cu o ultimă sforţare ne luăm la-revedere de la Salvatore şi de la cele două babe prezente mereu la o măsuţă de la intrare şi ne încălecăm bidiviul italian cu motor în doi timpi. Vespa o ia la vale fără nici o sforţare de data aceasta, noi cu ochii pe jumătate închişi ne ţinem de coarne şi încercăm să frânăm din când în când. Un papuc îmi sare din picior pe drum, dar cui îi pasă? – îi fac cu mâna şi el rămâne în urmă, cu steagul Braziliei în sus. Ne grăbim spre un pat răcoros de la umbra unor chiparoşi. Avem nevoie de odihnă, căci vine seara şi trebuie să fim în formă; o baroneasă ne-a invitat la cină pe acoperişul vilei sale. Dar asta e cu totul altă poveste.

1 comentariu
    Edi

    Frate, prea tare povestea. Am fost și eu acolo, da cum le zici tu….

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine