Păsările și sezonul rece

Sigur vi se va face dor de vară înainte de Crăciun. Vremea rece a sosit încă din noiembrie și termometrele nu ne vor arăta vremuri mai prielnice până după Revelion. Încerc eu atunci să îndulcesc atmosfera cu niște bulgări plini de culoare pe alocuri, care să vă facă să uitați de frig. Este sezonul păsărilor mici ce aleargă după mâncare într-un ritm cu care veți ține pasul doar dacă le deslușiți misterul agitației din sezonul rece.

Deși vremea de afară pare câinoasă, luncile și livezile, dar și parcurile și grădinile din localități răsună de ciripituri de tot felul. Sunt păsărelele care au ales să petreacă iarna pe aici, în vreme ce berzele, râdunelele, prigoriile sau privighetorile au dat bir cu fugiții spre sud.

Haideți să trecem în revistă, pe parcursul a câtorva episoade, aceste vrajnice păsărele pline de patriotism. Patriotism pe alocuri, veți vedea, pentru că nici păsările care au rămas nu stau locului, ci execută migrații de scurtă distanță, în special în căutare de hrană. Dar să nu anticipăm.

Despre păsărelele care au rămas iarna la noi trebuie să aflați două secrete. Primul este că păsările renunță la teritoriile lor bine delimitate de luptele dintre masculi din primăvară. Acum, păsări de toate neamurile se strâng în stoluri mixte, uneori de peste 10 specii, deoarece în acest fel se pot hrăni mai mult timp. Ziua este scurtă, prădătorii sunt ascunși bine în zăpadă și singura șansă de supraviețuire a fiecărei păsări este să stea împreună cu altele. Vor face de strajă una pentru toate celalalte, pentru a le veni și lor rândul să se hrănească. Studiile au arătat că o pasăre aflată într-o ceată de câteva zeci de exemplare va petrece de pâna la 7 ori mai mult timp hrănindu-se sau căutând hrană, în comparație cu o pasăre solitară care va pierde mult timp prețios în detrimentul pazei personale, acest lucru putând face diferența între a supraviețui sezonului rece sau nu.

Pițigoiul mare (Parus major)

Sigur, pițigoii mari sunt cap de listă când vine vorba de păsărelele ușor de observat iarna. Aceștia sunt cei mai vocali și mai hoinari din toți pițigoii, iar apetența lor pentru semințele de la hrănitorile amplasate de oameni îi face un adevărat simbol al iernii. Sunt amatori de slană crudă, mere și alte fructe, precum și semințe crude de floarea-soarelui, care sunt și recomandările mele de hrană potrivită pentru majoritatea speciilor din acest material, dacă vreți să le ajutați să răzbească până în primăvară cu bine.  Un secret despre acești pițigoi este că pe cât sunt de drăgălași și inofensivi, pe atât sunt de perfizi. Să nu vă mire dacă îi veți vedea atacând cu succes șoricei de casă sau chiar vrăbii sau alte păsări mici, din care vor consuma creierul, bogat în grăsimi. Crudă realitate, dar asta este natura.

Pițigoiul sur (Poecile palustris)

Dacă veți vedea vreodată pițigoi care nu au veșmântul gălbui și contrastul tipic pe cap al pițigoilor mari, nu vă impacientați, tocmai ați văzut o specie nouă. Pițigoii suri sunt relativ greu de văzut vara, când cuibăresc preponderent în zone de deal și munte sau în luncile râurilor. Iarna însă fac cete împreună cu alte specii de pițigoi și pornesc la hoinărit. Specia lipsește în Dobrogea și alte zone joase, dar iarna este posibil să îi vedeți și aici, specia hoinărind destul de departe de locurile de cuibărit în căutare de hrană.

Pentru a-l recunoaște ușor, analizați cu atenție țăcălia neagră de mici dimensiuni, precum si penele de pe aripă, care au aspect dungat, caracteristic. Capul este complet negru, iar burta de culoare albicioasă. Ciocul de mici dimensiuni nu-i împiedică să consume semințele de floare, pe care le deschid cu mare dexteritate.

Pițigoiul de brădet (Periparus ater)

Tot de mici dimensiuni, dar cu aspect ușor de recunoscut, este pițigoiul de brădet, un alt pițigoi care renunță la molidișurile și brădișurile din zonele de altitudine din Carpați și coboară, alături de alte specii de păsări de mici dimensiuni, spre zonele joase, de câmpie. Petele albe de pe aripă și obrazul alb, vizibil de la mare distanță, îl fac ușor de distins în cetele de pițigoi. Și acesta poate fi văzut la hrănitori, deși mai rar decât alți pițigoi.

Pițigoiul de stuf (Panurus biarmicus)

Zonele cu stuf din luncile râurilor par pustii acum, dar la o mică analiză veți vedea că puteți detecta mișcare. Prima specie tipică acestor zone joase este pițigoiul de stuf, mult mai vizibil iarna, când teritoriul de hrană crește spectaculos în suprafață. Deși nu seamănă cu ceilalți pițigoi, comportamentul său este similar, iar aspectul său de bulgăre dungat a înmuiat inimile multor iubitori de păsări. Și ei circulă în cete de câteva zeci de indivizi iarna, așa că o simplă plimbare pe malul unei bălți vă poate furniza întâlnirea cu aceste superbe creaturi. De notat că specia e mai greu de văzut în arul carpatic și Transilvania, chiar dacă veți găsi zone cu stufărișuri, care nu reprezintă musai garanția că veți găsi și pițigoi de stuf aici.

Presura de stuf (Emberiza melanocephala)

Tot în stuf și pe lângă malurile apelor din lunca Dunării puteți vedea această pasăre, extrem  de asemănătoare cu vrabia la prima vedere. O analiză minuțioasă va dezvălui de asemenea câteva diferențe notabile. Aspectul tărcat și mustața albă sunt caracteristice speciei, în vreme ce la mascul veți putea vedea și o frumoasă țăcălie neagră ce face specia inconfundabilă. Aceste presuri, ca toate fringilidele, au cioc puternic și comportament gregar – tendința de a sta în grupuri de mai mulți indivizi. Sunt o specie mult mai precaută decât pițigoii sau vrăbiile, dar cu un binoclu bun și răbdare le veți putea vedea la joacă în tufe și stufăriș, în apropierea bălților.

Presura galbenă (Emberiza citrinella)

Părăsim acum zonele cu stuf și ne îndretăm spre crânguri. Aici, profitați de un alt secret pe care vi-l dezvălui aici: vârfurile arborilor și coronamentul lipsit de frunze sunt locuri de adăpost pentru o specie mult mai colorată decât speciile precendente – presura galbenă. Pieptul galben, capul galben și spatele roșiatic sunt semen că ați găsit și această frumoasă presură, în stoluri uneori de zeci de indivizi.

Presura galbenă are un dimorfism sexual evident. Masculii sunt preponderent galbeni, dar femelele si juvenilii au penaj pestriț, mai șters, uneori fiind imposibil de deosebit în teren de juvenili de vrabie de casă. Mustața galbenă este totuși semn clar că nu aveți de-a face cu o vrabie, ci cu o presură galbenă femelă.

Presura de munte (Emberiza cia)

Credeați că am terminat cu presurile? Nici vorbă, mai sunt multe alte specii în Europa, dar arcul carpatic este casa unei din cele mai greu de văzut presuri europene – presura de munte. Capul cu striații alb cu negru ițindu-se din tufe vă va aduce poate cea mai mare bucurie a iernii – această presură este greu de văzut vara, iarna coborând în apropierea orașelor de sub munte, uneori chiar în parcuri și grădini din marile orașe, mai ales la periferia orașelor aflate în zona submontană (Buzău, Ploiești, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin etc).

Măcăleandrul (Erithacus rubecula)

Să ne întoarcem acum la păsările obșnuite ale parcurilor și grădinilor pe vreme de iarnă. Măcăleandrul este poate cel mai viteaz reprezentant al PPM (Partidul Păsărilor Mici). Pieptul portocaliu cu nuanțe mai intense la inceputul sezonului rece îl face inconfundabil. Aspectul de bulgăre nu se datoreaza doar fptului că pasărea se umflă mereu în pene pentru a se proteja de frig, ci și discrepanței dintre corpul cu aspect rotund și picioarele extrem de subțiri, care pun pe gânduri orice inginer de rezistența materialelor. Doar din kevlar și oțel ar putea face omul ceva atât de subțire care să reziste greutății, ați zice. În realitate pasărea are câteva grame, deci nu veți vedea colaps prea curând la această specie.

Botgrosul (Coccothraustes coccothraustes)

Tot portocaliu, de dimensiuni ceva mai mari este și această pasăre cu cioc gros, care a inspirat oamenii să îi dea această denumire bizară, dar deosebit de descriptivă. Femelele au coloritul ceva mai șeters, dar seamănă bine cu masculii, zonele albastre și portocalii de pe pene fiind inlocuite cu nuanțe de maroniu și negru. Ciocul botgrosului este puternic, asemănător cu al papagalilor, tucanilor și altor păsări specializate în spargerea și consumarea semințelor și nucilor.

Cu acest cioc, un botgros poate sparge cu ușurință sâmburii cireșelor neculese sau căzute pe jos, așa că, dacă știți o livadă de cireși în drumul vostru, uitați-vă cu atenție după ei. Botgroșii pot fi întâlniți oriunde în România, fiind o specie comună. Iarna e mult mai probabil să îi vedeți în zonele colinare și de câmpie, specia coborând după hrană în exteriorul arcului carpatic.

Și, ajunși în livadă, nu vă uitați doar în coronament, cum v-am învățat la presurile galbene, mai sus. Botgroșii se încumetă să stea și pe sol, odată asigurați de santinela de sus (una din păsările din ceată mereu face pază pentru pisicile hoinare, uliii păsărari sau porumbari, șoimii călători și alți amatori de carne de botgros). Aici ei vor săpa în zăpadă pentru a ajunge la fructele și semințele fructelor căzute deja pe sol. Cu un camuflaj bun și puțină răbdare veți putea să vă apropiați mult și de aceste păsări colorate și interesante ca aspect.

Mierla (Turdus merula)

Nu puteam încheia acest material fără să vă readuc în prim plan regina parcurilor, mierla. Veți zice, probabil: “draga de ea, și iarna ne încântă cu cântecul ei de peste vară”. În realitate, tocmai cântecul lor a furnizat specialiștilor un detaliu interesant despre comportamentul acestei specii. Ceea ce vedeți în parcurile noastre iarna nu sunt aceleași mierle care sunt ușor de văzut dimineața și pe înserat în zilele de vară. Mierlele “noastre” pleacă la sud de Dunăre la începutul sezonului rece, în vreme ce voi veți vedea mierle în continuare iarna, doar că le veți vedea pe cele venite din nord (Polonia, Ucraina, Rusia). Practic, putem vorbi de o migrație parțială, care depinde de asprimea iernii. Cu cât va fi mai frig în Europa Centrală și de Est, cu atât va fi mai probabil să vedeți exemplare de mierlă venite de mai sus, dinspre nord și nord-est.

Orice specii am vedea în parcuri și grădini iarna, ele ne vor bucura prin sârguința cu care vor căuta de mâncare și vor ciripi dimineața și seara, aducându-ne aminte de sezonul cald. De ceea vă rog mult să le ajutați prin amplasarea de hrănitori, chiar și la geam sau balcon (găsiți pe Internet fel și fel de scheme simple de a le construi sau le puteți cumpăra gata făcute sau pe componente de la magazine online sau magazine de bricolaj)

Nu uitați: hrănirea păsărilor cu pâine și alte alimente procesate nu este recomandată. Sistemul digestiv al păsărilor nu este eficient în a procesa aceste alimente, astfel că le putem face mai mult rău decât bine hrănindu-le necorespunzător. Voi reveni cu un material dedicat construirii, amplasării, aprovizionării și întreținerii acestor hrănitori pe perioada sezonului rece, pentru a ajuta păsările de talie mică și medie să treacă mai ușor iarna. Până atunci, spor la observații de păsări mici și gureșe!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine