Otto e mezzo de Fellini – filmul filmelor

Scriind recent despre The House that Jack Built și despre Roma, două întreprinderi cinematografice personale ale lui Von Trier și Cuarón, mi-am adus aminte despre cel mai personal film pe care l-am văzut până acum. Este, probabil, filmul pe care l-aș putea revedea la nesfâșit, dacă ar trebui să aleg un singur film cu care să fac asta.

………….

Filme despre filme s-au făcut mereu. Atâta vreme cât filmul se încăpățânează să rămână a șaptea artă și nu doar un produs de serie, autorii vor simți mereu nevoia de a reveni la întrebarea fundamentală: de ce facem asta?

În toate epocile cinematografiei apare mereu, obsesiv, nevoia unei priviri introspective asupra a ceea ce se întâmplă în spatele camerei de filmat. De la A Star is Born (1937 și 1954) până la The Artist, de la The Purple Rose of Cairo al lui Woody Allen până la Birdman, de la Sunset Boulevard până la The Player al lui Robert Altman, de la Noaptea Americană a lui Truffaut până la Maps to the Stars al lui Cronenberg, poveștile despre poveștile din spatele filmelor au dat nenumărate capodopere. E firesc. Că orice artă, filmul are această frumoasă ambiție dementă de a încerca să explice, în termenii săi și cu metodele proprii, misterul creației: cum se naște un film, cine e/sunt creatorul/creatorii, cum arată această întreprindere nebunească care începe cu o idee, continuă pe niște platouri de filmare și se termină în sălile de cinema, care e vraja care ne ține în față ecranului?

Mi se pare că nimeni n-a răspuns la aceste întrebări atât de curajos și de personal că Fellini în Otto e mezzo.

Fellini a făcut filmul asta când avea 42 de ani, la scurtă vreme după ce primise prima nominalizare ca regizor la Oscar pentru La Dolce Vita. Guido Anselmi- regizorul jucat de Mastroianni în film – are 42 de ani. Producătorul lui Fellini, Carlo Ponti – care a devenit un personaj fabulos în Otto e Mezzo – făcea presiuni asupra deja celebrului regizor pentru a scoate o nouă capodoperă. Și, în acest moment foarte dificil al carierei, Fellini alege să facă un film despre un regizor tracasat și hărțuit din toate părțile- de producător, de soție, de amantă, de actori, de toată lumea din echipa de filmare- care încearcă să depășească acesta criză de inspirație. Este un exercițiu de onestitate pe care doar mării creatori îl pot face atât de bine.

Guido Anselmi, legendarul erou din Otto e Mezzo, este proiecția cinematografică a lui Fellini. Guido are 42 de ani, nu are copii. În dialogul cu Cardinalul căruia îi mărturisește nefericirea sa, Guido ezită când e întrebat dacă are copii. Primul răspuns e DA. Apoi revine și neagă. Din scena asta transpare un detaliu biografic mai puțin cunoscut.

Fellini nu a avut copii. Giullieta Massina, soția lui, a avut o pierdere de sarcină în tinerețe iar apoi nu a mai putut concepe.

Guido are obsesiile sale erotice care-l fac să simtă nevoia unei amante superficiale și cabotine căreia îi da indicații regizoral-erotice, este asaltat din toate părțile de propria-i celebritate, are obsesiile sale legate de copilărie, obsesii peste care n-a trecut încă, și are un sentiment acut de vinovăție față de părinții săi. Fellini își recunoaște toate slăbiciunile atât de umane, fie c-o face sub formă unui vis sau sub aparența unui exercițiu de rememorare a propriei copilării.

Guido își mărturisește deschis propria incapacitate de a iubi altceva decât propriile proiecții, propriile fantasme, prin vocea Claudiei Cardinale, într-o secvența de neuitat în care Regizorul așteaptă salvarea de actrița sa fetiș, apoi recunoaște că nu are un plan de rezervă, că habar nu are ce să facă în filmul la care tocmai lucrează.

Onest cu sine, Fellini găsește la 42 de ani, după capodopere precum La Strada sau Nopțile Cabiriei, forța de a se diseca și de a se arăta spectatorului, în toată splendoarea Creatorului de film care nu știe ce să facă din El însuși.

Prima scenă, cea a visului din care Guido este trezit brusc, fără menajamente, de obligațiile pe care le are în viață de zi cu zi și scena finală, în care toată lumea dansează în cerc, în jurul Regizorului, pe ruinele unui decor colosal care nu va fi folosit niciodată, sunt reperele unui film care vorbește, în esența, despre încleștarea cu demonii personali.

S-a spus că Otto e Mezzo e un film total. Că e un film despre tot ceea ce este omenesc sub soare. Rămâne de văzut cu ce ochi se vor uită oamenii la filmul asta peste o sută de ani, peste o mie de ani. Cert este că oamenii se vor uită la el și peste o sută și peste o mie. Cert e că Fellini a făcut dintr-o experiență foarte personală un film care vorbește oricui, din orice epocă, în orice limbă, despre visele, spaimele, dorințele, așteptările, neîmplinirile fiecăruia.

Otto e Mezzo este un film de maturitate, un film în care Fellini a dat, se vede, cea mai mare luptă cu el însuși, și a triumfat asupra fricilor sale intime. Nu s-a menajat deloc: Guido se confruntă cu toate spaimele sale, la toate nivelurile: religioase- întâlnirea cu cardinalul, psihologice- visele în care încercă să evadeze sau să se explice în fața părinților săi morți, sentimentale- soție, amantă, actriță-fetiș, profesionale- momentul acela în care recunoaște în față Claudiei Cardinale că n-are nicio idee despre filmul pe care ar trebui să-l facă.

E o secvența într-un alt mare film despre film, Noaptea Americană a lui Truffaut în care două personaje vorbesc despre fragilitatea actorului. „Oamenii sunt înspăimântați când sunt judecați. Or, actorii sunt judecăți tot timpul, și în profesia lor,  și în viață de zi cu zi. De aici și fragilitatea lor”, zice un personaj.

În Otto e Mezzo, Fellini, la 42 de ani, fără copii, copleșit de propria biografie, își asumă această aventură a cunoașterii care este Otto e Mezzo fără să-și menajeze biografia sau vanitatea. E un moment în care Fellini își permite să afirme cumva: Guido Anselmi sunt eu. Cinzeci și ceva de ani mai târziu, când ne uităm la Otto e Mezzo, suntem tentați să zicem, păstrând proporțiile, că, mai mult sau mai puțin, mai devreme sau mai târziu, mai în glumă, mai în serios: „Guido Anselmi e fiecare dintre noi.

PS: Titlul filmului spune câte filme a făcut Fellini până în 1963: opt filme și jumătate. Titlul original, mai puțin pragmatic, era unul mai degrabă poetic: Frumoasa confuzie.

2 comentarii
    neimportant

    cand am vazut titlul A star is born…..m.am oprit din citit….dupa mine…….un articol care are cea mai mica legatura cu abominatia aia….nu merita citit….Bradley Cooper mai bine s.ar fi apucat pe bune de alcool decat sa fie regizor

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine