Roma, de Alfonso Cuarón – trădarea memoriei

La ora asta, Roma are 10 nominalizări la Oscar, după ce a fost premiat la Veneția și prin multe alte locuri, ceea ce nu mă împiedică să am rezerve în privința filmului. Regizorul mexican susține într-un interviu că a vrut trei lucruri cu acest film: să facă o poveste despre bona pe care a avut-o în copilărie (Cleo, în film), să construiască povestea din memorie și să filmeze alb-negru.

Recursul la memorie în cinema e o temă frecventă. De cele mai multe ori însă, proiecția amintirilor în film este distorsionată de distanța în timp și încărcată de simboluri care s-au așezat peste informația stocată în memoria afectivă. Nu și la Cuarón. El și-a dorit o recuperare obiectivă a memoriei. Și-a permis luxul de a recrea în detaliu strada pe care a copilărit, a apelat la multe trucuri, inclusiv acest – deloc necesar, aș zice eu – alb-negru. E ca și cum ți-ai aminti copilăria fără să ți-o asumi. Distanța pe care Cuarón o păstrează față de personaje – fie că e vorba de bonă, fie că e vorba despre membrii familiei inspirate de propria sa familie- suprimă emoția. E o distanță pe care Cuarón o păstrează chiar din unghiurile de filmare, în condițiile în care și-a făcut singur imaginea. Planul secvență din final, de la malul mării, arată clar încercarea regizorului mexican de a-și privi obiectiv copilăria. Pe de altă parte, filmul e (și) despre el: cadrele care evocă scene din Gravity spun clar acest lucru. Din contradicția asta se naște firesc întrebarea: putem fi obiectivi când săpăm în propria noastră memorie afectivă?

Mie Roma îmi pare o trădare a memoriei. Nu poți să te apropii cu răceala documentaristului de propriile tale amintiri. Cum se poate naște în condițiile astea emoția pe care și-a dorit-o Cuarón în Roma?

Rămâne să vedeți filmul.

PS: și, indiferent dacă Roma vă convinge sau nu, n-ar fi rău să vă uitați – nu-i doar o coincidență de nume aici – la un alt tip de cinema în care se face recurs la memorie: Roma lui Fellini.

2 comentarii
    Mihaela

    Vazut aseara Roma. Nu pot sa spun ca m-a impresionat foarte mult. Doar m-a facut sa ma gandesc la destinul tragic in esenta al populatiei bastinase din Mexic. Suntem in 1970 si oamenii aceia lucreaza in servitute. Da, ok ii suntem recunoscatori lui Cleo (si Adelei) care se trezeste dimineata inaintea tuturor si adoarme ultima, ocupandu-se de absolut tot. Sotul gaseste de cuviinta sa critice iar doamna spioneaza fetele sa vada cat curent consuma. Cleo e familie si nu e familie, ii suntem indatorati dar e o servitoare. Ceva la nivelul cainelui care nu are voie sa iasa din curtea de 100 mp. Exista o anume condescendenta in atitudinea “stapanilor”. Care trece dincolo de ecran. Nu am gasit fotografii dupa Bafta in care Yalitza Aparicio sa fie evidentiata, chit ca este personajul principal in toata aceasta antrepriza. Da ok ii multumim public dar de stralucit, stralucim doar noi conquistadorii. Poate sunt subiectiva si am eu ceva cu “marile cuceriri” dar parca in 2018 ar trebui sa restauram si o altfel de memorie.

    Plus chestia asta: cum justifici acordarea unui premiu unui film care dpdv stilistic este un revival. Cum ai remarcat si tu, neorealismul italian isi lasa greu amprenta peste film. Si nu doar Fellini, vezi De Sica sau mai tarziu Pasolini…
    poate este cel mai bun film din productia cinematografica mondiala care schioapata per ansamblu in momentul de fata, dar nu stiu daca ar trebui sa fim chiar atat de entuziasti.

    Mihaela

    Si ca mi-am amintit de “preferatul meu”, Von Trier, si el incearca sa forteze dramatismul apeland la filmarea alb negru. – capitolul Delirium din Nymphomaniac I, care relateaza moartea in spital, de cancer, a tatalui, alb/negru = amintire dramatica. De ce nevoia de a forta?! Creierul nostru pastreaza intradevar selectiv anumite amintiri dar le pastreaza si culorile si mirosurile, de aici, capacitatea de asociere a unui miros, senzatie, cu o amintire care ulterior este readusa mai mult sau mai putin spontan la suprafata. Creierul nostru isi aminteste colorat, viseaza colorat etc. Chiar si amintirile urate le pastram in culorile initiale. De ce artificiu dramatic?!
    Mda…

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine