Românii au făcut Eiffel-ul, raţ’ai dracului de franceji

Io mi-s patriot și știu că asta e deja un fel de cale a pierzaniei în ochii unor disperaţi de eșecul României. Dar oricât aș ţine cu ai noștri ca brazii, nu pot să nu scot din când în când animalul satiric din mine.

Cu ocazia unei caricaturi din hebdomadarul satiric, “Charlie Hebdo”, “asupra” Simonei Halep, care reproducea un stereotip despre români: “Fier vechi, Fier vechi”, am râs fo două secunde, după care am început să mă oftic…

Cum antidotul a 18 ani de satiră la Caţavencu a început să funcţioneze, am râs din nou și m-am gândit la o imagine de la Paris, cum niște francezi încercau să scoată niște bani dintr-un bancomat, dar erau foarte de stingheri în a-i extrage, pentru singurul motiv că niște cetăţeni rromâni erau fix sub acel bancomat cerându-le, evident, nu fier vechi, ci fier nou, sub fomă de bani. Da, da, v-aţi prins: e plin Parisul!

Ba mai mult, cu ceva ani în urmă, deveniseră legende niște oșeni (nu auchani) care erau specializaţi în spargerea tonomatelor de parcare, alea într-un picior. Și da, avem o imagine de zei colectori ai tuturor formelor de fier din lume, inclusiv ai firelor de tren. Dar, cum bine aţi observat, “le nôtre comme les conifères”, au început replicile usturătoare la adresa acestor satiri, mergând de la desene cu cocoși galici făcându-ne un blow job (cea mai frecventabilă înjurătură românească “Mue, Bă!”) până la aprobarea jihadiștilor care i-au masacarat în urmă cu câţiva ani. Ba mai mult, au apărut și patrioţi care au strigat cum le-am făcut noi la Reșiţa turnul Eiffel, și ei, nu-i așa, nerecunoscătorii, uite ce ne fac. În fapt, o falsă legendă urbană menită să ţină de foame eșecului nostru de la locul accidentului.

Rodul unui complex provincial, bovaric și isteric, românii care au avut noroc în viaţă sunt peste tot in lume, iar cei care n-au avut noroc au rămas aici să ne apere tuturor onoarea nereperată.

Din păcate, piaţa românească a devenit nu numai o tarabă românească a tuturor formelor de hating, dar umorul românesc este pe cale de dispariţie. Nu tu Divertis, nu tu Caţavencu, nu tu Vacanţa Mare, nu tu Chestiunea Zilei. În locul său a apărut ura românească, cel mai puternic motor al societăţii românești contemporane. Cineva spunea că “o societate care nu se mai poate bucura este o societate pe cale de dispariţie“….

Liviu Mihaiu
Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

2 comentarii
    Ioan

    Am răspuns și pe WhatsApp că pana n-ați spus voi nu am știut de caricatură. Eu o consider de prost gust, a unuia cam sărit de pe fix. Nu-mi spune nimic, nu este bine realizată. L-aş pune pe un caricaturist de-al nostru să facă o caricatura a lui Simona și să o trimită ca drept de replică, deși cred că efectiv nu are nici un rost. Nu merită atenția. Am văzut și caricaturile pe care le prezentați aici pe pagina și le consider la fel fără nici o noimă, sunt doar să șocheze și repet de prost gust, eventual făcute cu răutate, și care nu merita atenția pe care o dau unii. Au și francezii pădurea lor și totodată și uscăturile lor.

    cristian mihaila

    bãi, dar sa mai si râdem..e amuzant cum au reusit cei de la hebdo sa facã misto de propria lor natie de obtuzi..cica:)..!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine