Mai sinistru ca oroarea, mai stupefiant ca uluirea

Astăzi vom vorbi despre un film care a întors pe dos lumea cinefililor, iar pe de altă parte, l-a pus la punct și pe Lars von Trier, care, însetat de controversă, a mai încercat odată cu noul său film ”The House That Jack Built” să obțină un dram de atenție. Ei bine, Lars s-a făcut de rușine cu un film extrem de slab, spre penibil, comparativ cu filmul pe care vreau să-l prezint.

Cel mai straniu este că vorbim despre un film care nu este semnat. Filmul a ajuns în Cleveland, la festivalul ”Downtown Swans” prin poștă, pe o casetă VHS sigilată, alături de o scrisoare din care se înțelege că autorii filmului (și actorii) nu vor să ajungă în lumina reflectoarelor, pentru a putea trăi și lucra normal, în continuare.

Asta ne poate duce cu gândul la strategia unor maeștri precum Salinger sau Pynchon, dar mult mai important este conținutul casetei VHS care i-a bulversat nu doar pe criticii de film, ci și pe criminaliști. Și asta fiindcă nici acum nu e clar dacă ceea ce se petrece în film este adevărat sau regizat.

Criticii au observat (și pe bună dreptate) că realizatorii filmului, care apropo se numește ”Sadomister”, au găsit un soi de antiteză totală la ceea ce a propus David Cronenberg cu filmul Videodrome, în 1983. Alți specialiști, printre care Helena Stauberg și Leon Hendrix, susțin că paralela cu Videodrome e o momeală pentru cei cu percepții simpliste. Însă antropologul elvețian Saul Zimmerman, vizibil răscolit de acest film, a lansat un nou termen: Metasuspansul traumatic, dar și un nou gen: Protosnuff academic postexpresionist.

Paradoxul e cu atât mai profund, cu cât în acest film nu curge nicio picătură de sânge, nu apare niciun mort, nu e nici urmă de violență. De fapt, pe parcursul celor 111 minute, nici nu se întâmplă mare lucru, în sensul acțiunii, o doamnă, un domn, o gară, un tren, bagaje, o cușetă, dar atenție mare, de la minutul 13 filmul începe să genereze un suspans și o îngrijorare viscerală de nedescris, care crește progresiv, până la insuportabil.

De când ”Sadomister” rulează prin Europa și State, încă nimeni n-a rezistat la acest film până la capăt. Mai mult, ultimul și cel mai rezistent spectator, pleacă de fiecare dată, cu 13 minute înainte de final. Nu pleacă, fuge! Nici juriul de la ”Downtown Swans”  n-a reușit să vadă caseta până la capăt. Și poate tocmai acest lucru i-a convins pe toți că filmul merită, pe lângă marele premiu, încă un premiu ”Vertigo”, plus o sumă colosală, pe care Hitchock a lăsat-o cu limbă de moarte, pentru acel film care va scoate oamenii din toate cinematografele lumii. Desigur, pe ici, pe colo, de exemplu într-o sală din Birmingham, au rămas doi tineri drogați, cu ochii închiși și urechile astupate, dar asta nu se pune.

Noroc că în scrisoarea lăsată de realizatorii filmului este specificată adresa unei case părăsite, în Cleveland, și un dulap sub care trebuie lăsată servieta cu premiul Vertigo.