Toamna începe la Control cu sunete care nu stau cuminți într-un singur gen. Pe 23 septembrie, seria Stray Lights Sessions revine pentru al doilea an consecutiv în club, cu primul concert al sezonului de toamnă: Methadone Skies, formația de rock psihedelic din Timișoara care explorează de mai bine de 15 ani teritorii între stoner, post-rock, doom și rock progresiv, și Mock Surprise, cvintetul de post-punk care amestecă zgomotul cu momentele intime, influențele jazz cu noise rock-ul și vocile pop cu energia post-hardcore. Biletele sunt disponibile online, pe Eventbook.
Stray Lights Sessions pornește din nou la drum într-un loc în care astfel de combinații au sens: la Control, unde muzica poate să fie și familiară, și puțin ciudată, și suficient de imprevizibilă cât să te facă să te întrebi ce urmează. Pentru primul concert din această toamnă, cele două trupe vin cu două feluri foarte diferite de a construi un univers sonor, dar cu aceeași curiozitate de a ieși din traseele deja cunoscute.
Methadone Skies sunt activi din 2009 și au șase albume la activ, fiecare cu propria direcție și propriile experimente. De la Enter the Void, lansat în 2012 și relansat în variantă remasterizată în 2020, până la Spectres at Dawn (2024), formația nu și-a impus prea multe limite, lăsând fiecare material să devină o combinație de influențe și explorări sonore. Stoner rock, post-rock, doom metal, progressive rock, psihedelie și jam rock se întâlnesc într-o muzică în care riffurile pot deveni construcții epice, iar o piesă poate porni într-o direcție și ajunge în alta.
De altfel, felul în care Methadone Skies își construiesc concertele a ajuns să fie remarcat și dincolo de scena locală. De-a lungul anilor, trupa a cântat în festivaluri precum Exit, Lake on Fire, Doom Over Vienna, Dark Bombastic Evening sau Fekete Zaj și a împărțit scenele cu formații precum Motorpsycho, Yawning Man, Samsara Blues Experiment, My Sleeping Karma, Stoned Jesus, 1000MODS și Nightstalker. Din 2012, formația a susținut constant turnee în Europa Centrală și de Est, construindu-și treptat propriul traseu prin cluburi, festivaluri și scene alternative.
Pe 23 septembrie, la Control, Methadone Skies îi aduc pe scenă pe Alexandru Wehry – chitară, Casian Stanciu – chitară și E-Bow, Mihai Guta – bas și Flavius Retea – tobe, percuție și synth-uri.
În aceeași seară, Mock Surprise vin la București în cadrul turneului de lansare a celui de-al doilea album al lor, Okapi, care apare pe 16 septembrie. Formați în 2019, muzicienii din Cluj-Napoca au pornit inițial ca o trupă de rock progresiv, iar apariția treptată a noilor membri a schimbat și direcția muzicală a formației. Astăzi, Mock Surprise lucrează într-o zonă de post-punk experimental în care pot încăpea, în aceeași piesă, atitudinea post-hardcore, vocile pop, acordurile de jazz și noise rock-ul.
Debutul Portmanteau, lansat în primăvara lui 2025, a fost punctul în care transformarea aceasta și-a găsit prima formă completă. Influențele membrilor merg de la Black Midi și Radiohead până la Charli XCX, iar rezultatul nu încearcă neapărat să aleagă între sensibilitatea pop și zgomot, ci să vadă ce se întâmplă atunci când sunt puse una lângă cealaltă. În concerte, Mock Surprise trec de la momente liniștite și intime la secțiuni zgomotoase și agresive, păstrând permanent senzația că piesele se pot desface și recompune chiar în fața publicului.
Pe 23 septembrie, cele două formații se întâlnesc la Control pentru primul Stray Lights Session din sezonul de toamnă. Două trupe, două moduri de a privi rock-ul și o seară în care ordinea obișnuită a lucrurilor poate fi lăsată puțin la ușă.
Stray Lights funcționează ca o rețea de sprijin între zeci de trupe alternative active – printre care Cardinal, Orkid, D.E.N.I.S, Zammorian, Second Wave, Baby Elvis, PLANT, Valerinne, Methadone Skies, Midpoint și Air Lines – o formă de rezistență culturală într-un ecosistem muzical precar.
„Stray Lights 2.0 este o necesitate. O formă de coagulare, colaborare și întrajutorare între cât mai multe dintre trupele care fac muzică alternativă, neanacronică și relevantă din România. (…) Nu e o agenție, nu e un label — e un mic grup de oameni care încearcă să se ajute între ei și, din când în când, să mai pună de-o cântare.” — Vlad Ilicevici, Orkid / inițiator Stray Lights
***
Cântat de Radio Guerrilla.