Terapie intensivă

din sertarul deja înțepenit al planetei

 

– Buna ziua, dom’ psiholog!

– Ei na, mie nu-mi pare atât de bună, dar… în fine, luați loc. Ce probleme avem?

– Păi, dom’ doctor, nici nu stiu de unde sa incep… totul e confuz, sunt trist deja de… nici nu mai știu. Practic zac, nu mai găsesc sensul în muncă iar afacerile, desigur nu mai merg.

– Dar cine a spus că trebuie să găsiți sensul în muncă? Este total contraindicat să analizăm sensul muncii. Dacătoți s-ar apuca să analizeze asta, s-ar prăbuși brusc economia, care oricum e la pământ, tocmai pentru că gânditul excesiv perturbă pofta de muncă.

– Poate… nu știu. Ziele trecute a murit un vecin de-al meu si… măa uitam așa, cu un pic de invidie la el. Mă gândeam că… poate asta e o soluție potrivită…

– Vedeți? V-ați gândit la sensul muncii și v-ați oprit din muncit. Iar dacăv-ați oprit dein muncit, normal că acum aveți gânduri negre… care, apropo, poate că se justifică. Chiar nu știu ce să zic, trebuie să-mi dați mai multe detalii, ca să vedem cum procedăm, adică alegem lumea celor drepți sau rămânem aici și ne reapucăm de muncă…

– Pai… ce detalii. Sunt la pământ. IAr dacă sunt la pământ, poate e un semn că trebuie să aprofundez treaba asta, cu pământul.

– Să îneleg că nu vă mai place viata?

– Care viață? Copiii meu au crescut și au plecat. Pe mine nu mă mai vizitează. Ei zic că am fost un tată rău. Nevasta-mea m-a părăsit, că am fost un soț rău. Tată rău, soț rău, om rău… Ce să mai zic?

– Mda, nu prea sunt multe de zis. Ati incercat sa consumați alcool?

– Pai… am băut cateva zile, dar mi s-a făcut rău de la prea multă băutură

– Ei, na… Normal că vi s-a făctu rău, dacă n-ați început ușurel, cantități mai moderate la început. Un pahar, maxim două de votcă… sau de țuică, pe la un 10 dimineața. Apoi continuăm cu niscaiva bere, iar seara mai potolim situația cu două de votcă. Totul e să nu ne batem joc de ficat, chiar așa, din prima. De asta, chiar înainte de somn e bun un coniac! Dar unul să fie, nu mai mult! Apoi adormim buștean și, vorba aia, somnul e surâsul morții… adio griji, mă rog, până a doua zi, când reluăm tratamentul.

– Dar eu chiar așa fac! Însă nu prea mă ajută, sincer! Nu pot scapa nici de amărăciune,

nici de melancolie!

– Inseamna ca nu beti cât trebuie! Ce Dumnezeu! Că mă enervez deja! Credeți că lucrurile astea se rezolva așa, de la sine? Trebuie sa vă înecati amarul cu perseverență! Organizat! Dumneata crezi că dacă vii la psiholog, gata, se rezolvă problemele! Sau poate crezi că eu nu am probleme? Mie mi-au murit toți strămoșii, soția mă înșeală cu un neurochirurg. Asta când nu se întânește cu altul, un proctolog îngâmfat, că-l prind eu într-o zi și-i arăt cum se face masaj la prostată! Iar băieții mei, că am doi handralăi, umblă brambura cu interlopii, s-au apucat de prostii, apoi vin la mine și-mi cer bani de droguri si femei. Mie de drogruril mele nu-mi ajung bani! De unde să le mai dau și lor? De femei nici nu mai zic, sunt nevoit să-i iau cu mine la femei, ca să fiu sigur că nu ajung mucoșii pe la venerologie. Iar dumneata vii la mine cu singurătatea ta decadentă! Auzi, tată rău, soț rău! Și mie mi-au spus o grămadă de oameni, verde-n ochi, că sunt un doctor rău! Dar, după cum vedeți, încă sunt aici! Da, trebuie să recunosc… am încercat și eu să închei povestea asta, dar… ba s-a rupt funia, ba s-a dezlegat piatra, ba a intrat nevasta peste mine în baie și m-a salvat. Uite și matale la incheieturile mele! Eu nici în moarte n-am noroc, darămite în viata!

– Ei, dom’ doctor, lăsați! La urma urmei nici nu-i chiar atât de grav totul!

– Nu-i grav? Pai… atunci de ce ai mai venit la mine, dacă nu-i atat de grav? Hai du-te și veziț-țí de treabă! Mută mobila prin casă de colo, colo! Nu mai rumina! Reia afacerile, ce dracu! Hai, valea, că mai am un preparat aici, de testat, cică ajungi dincolo ca pe tobogan, fără dureri, fără tristețe!

– Aoleu, de ce să faceți asta, dom’ doctor!? Lăsați, pe bune, nu-i cazul! Ma bine vă spun un banc, vreți? L-am auzit nu demult și… chiar am râs. Parcă nici nu era râsul meu, că eu n-am mai râs demult, cum spuneam! Ce ziceți? E cu unu la psiholog…

– Bine, hai, dă-i cu bancul! Dar nu te întinde, că e coadă afară!

1 comentariu
Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine