Farmecul strident al nevoii de a pupa (și de a fi pupat) în fund

Nevoia de a pupa pe cineva în fund ar rămîne, vai!, o nevoie veșnic nesatisfăcută dacă ea nu s-ar întîlni cu nevoia de a fi pupat în fund. Dacă nimeni nu ar accepta, din considerente morale sau doar igienice, să fie pupat în fund, pupătorii ar rămîne cu buzele umflate și cu limba fluturînd, ca o eșarfă tristă, în vînt. Dar există destui vanitoși pe lumea asta cărora laudele deșănțate la adresa propriilor persoane le vin ca o mănușă, o mănușă, altfel, atît de utilă în domeniul proctologiei.

Există oameni care reușesc în viață pentru că îi ajută capul sau corpul. Pe unii îi poate ajuta numai o anumită parte a corpului, dar cu care își fac bine treaba, cum ar fi actorii porno, să zicem. Actorii porno nu lingușesc, ei ling. La propriu. Lingăii, însă, încă și mai pornografici decît actorii porno, își transformă limba într-o trambulină-trambulimbă a parvenirii.

Cînd meritocrația e evacuată din peisaj, lingăii își intră în rol. Limba lor este un vehicul oneros. Cînd se află în plin proces al lingușirii, lingușitorul devine un om lipsit de însușiri, luînd forma celui pe care îl lingușește. Renunță la propria identitate, în cazul în care ar avea așa ceva, pentru a se topi în celălalt. Această obscenă renunțare de sine, la sine, este însoțită de speranța că, mai devreme sau mai tîrziu, lingușirile sale vor da roade. Pupatul în fund este o investiție și un calcul. De ce să rămîi doar pe propriile picioare, cînd, mult mai convenabil, este să te sprijini pe fundul găunos, avid de laude, al altcuiva.

Lingușitorul are nevoie de un fund de pupat ca de aer. El se hrănește din fundul vanitos pe care îl pupă cu nesaț, la fel cum și fundul supus unui asemenea tratament își trage sevele ego-ului din preaplinul encomiastic al lingușitorului. Dacă, așa cum se spune, gura păcătosului adevăr grăiește, în schimb, fundul vanitosului pe lingușitor hrănește.

1 comentariu
    Dan Mandiuc

    “Fragment dintr-o scrisoare trimisă de un brav soldat, al Războiului Sfârşitului Săptămânii, care deşi a supravieţuit războiului se află acum în plin proces la Curtea marţiană, pe planeta Marte. Poate fi ascultat în fiecare weekend dimineaţa, după ce îşi va fi terminat socotelile pe Marte.”

    Mi-a placut textul, însă într-o lume ideală eu aş înlocui fundul cu o îngheţată (în text) şi astfel s-ar transforma într-un mesaj pozitiv. Fireşte asta într-o lume utopică, nu cea cu lingăi de funduri în care ne aflăm momentan.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine