Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă; lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută. Psalmul 150 ilustrează în mod grăitor o formă artistică ce dăinuie de milenii: muzica religioasă. Indiferent de cultură și de religie, de la cântul gregorian și până la bhajan, aceasta însoțește aproape invariabil călătoria credinciosului către divinitate, construind punți sonore pentru înălțarea sufletului. Muzica de cult este motivul pentru care avem în prezent un sistem de notație a sunetelor și grație căruia putem descifra lucrări scrise cu un mileniu în urmă. Tot aceasta a impulsionat dezvoltarea instrumentelor muzicale în Vestul European și a înrădăcinat o frumoasă tradiție a capella în Est.
Probabil că cea mai importantă și bogată specie de muzică religioasă din ultimii 200 de ani este muzica gospel. Influența ei se poate resimți în multe tipuri de creații, dar mai cu seamă în muzica pop, în dezvoltarea căreia a jucat un rol esențial. De altfel, jazzul de New Orleans, una dintre formele timpurii de popular music, își regăsește originile în blues, ragtime, cadrilul european și gospel, mai cu seamă cel produs de populația afro-americană. Cea mai veche formă a acestuia din urmă este cunoscută sub numele de spirituals (sau negro spirituals) și ascunde o istorie încărcată de tristețe, dar și de speranță.
Sclavilor africani aduși în Lumea Nouă le-au fost interzise practicile religioase proprii, ei fiind convertiți la creștinism, dar interesant este cum tocmai Biblia, introdusă de asupritori, le-a adus alinare. Ei au găsit paralele între soarta lor și cea a poporului evreu, mai ales în povestea Exodului. De altfel, o multitudine de spirituals, precum Go Down Moses sau Wade in the Water, au texte inspirate de acest episod biblic. Cântecele acestea conțin și mesaje ascunse, destinate doar urechilor potrivite. Ele reprezentau aproape invariabil un protest voalat la adresa stăpânilor, dar uneori mesajele erau cât se poate de concrete. Spre exemplu, Go Down Moses era un cântec asociat cu Harriet Tubman, importantă activistă politică și aboliționistă. Ea își căpătase porecla de Moise pentru că a reușit să ajute un număr impresionant de sclavi să evadeze și să părăsească statul Maryland și chiar Statele Unite ale Americii. De aceea, când ea se afla printr-o zonă, lucrătorii de pe plantații cântau piesa sus numită.
Muzica gospel în sine cuprinde o serie de elemente interesante, care semnalează melanjul interesant al culturii africane cu cea europeană. Ritmul sincopat și percuția corporală aduc aminte de tradițiile de pe malurile râului Congo, în timp ce paleta armonică și, cu timpul, încorporarea instrumentelor muzicale în spirituals relevă prezența elementului occidental. Fiind un gen apărut și dezvoltat pe continentul american, el a contribuit la definirea unei identități muzicale americane. Dirijorul Leonard Bernstein identifica jazz-ul ca fiind produsul cultural american pur-sânge, iar în rădăcinile acestuia regăsim și muzica gospel.
După părerea mea, de neratat pentru orice meloman sunt aranjamentele și compozițiile lui Moses Hogan, unul dintre cei mai importanți creatori de muzică religioasă din secolul XX. El reușește să imprime unor lucrări devenite deja clasice un aer nou și un dramatism incredibil. Dacă ar fi să recomand artiști din zilele noastre care duc stilul în noi direcții, păstrând totuși linia recognoscibilă care l-a consacrat, primii care îmi vin în minte sunt Isaac Cates & Ordained.
Pentru mine, muzica gospel reprezintă unul dintre primii pași importanți care au dus la apariția culturii muzicale pop, care ne domină astăzi viețile și ne creionează adevărate coloane sonore personalizate.
Radu Mihalache este muzicolog și lector la Fundația Calea Victoriei unde susține cursul De la Tango la Trap – O altfel de Istorie a Muzicii.
