UNDERCLOUD XIII

Ajuns la cea de-a 13-a ediție, UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, primul festival de teatru independent din România, va avea loc anul acesta în perioada 11-18 august, în aer liber, la Muzeul Țăranului Român. Timp de 8 zile, spectatorii vor avea șansa de a vedea o selecție a celor mai îndrăgite spectacole UNDERCLOUD, respectând măsurile impuse pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Ediția din 2020 își propune să vorbească despre solidaritate, responsabilitate și adaptare, într-un context social și cultural dificil, în care artiștii independenți au avut de suferit:

Undercloud este primul festival de teatru creat pentru susținerea artiștilor independenți. S-a născut în urmă cu 13 ani din prietenie, solidaritate și din bucuria de a fi pe aceeași scenă. Undercloud nu poate fi înlocuit și nici replicat. Undercloud nu este doar un festival, este o stare pe care continuăm să o creăm, chiar și în situația excepțională de anul acesta. Vă așteptăm să fim Undercloud… respectând toate regulile de protecție impuse de pandemie”, a declarat Chris Simion – Mercurian, inițiator Undercloud.

Diminețile UNDERCLOUD vor fi dedicate secțiunii ”MiniCloud”. Între 11 și 15 august vor avea loc o serie de ateliere de teatru pentru copii, necesare dezvoltării nu doar cognitive, cât și sociale și emoționale a generației tinere. ”Modul în care am gândit aceste ateliere de actorie a fost inspirat din metode și sisteme create de K.S. Stanislavski, Lee Strasberg, Stella Adler, Sanford Meisner, Viola Spolin, Ion Cojar, Jean Chateau, Gaspar Gyorgy, Sylvia Rotter, și testate de-a lungul anilor, dar dezvoltate, personalizate de către mine cu ajutorul profesorilor prin a căror mâini am trecut pe tot parcursul studiilor, dar și în afara lor, prin participarea la diverse workshopuri susținute de profesioniști din domeniu”, spune actrița Alma Costin, coordonatoarea atelierelor.

Serile vor fi dedicate celor mai îndrăgite spectacole premiate de-a lungul anilor în festival, secțiunii On-line și performance-urilor lectură: ”Mai drăguț decât Dostoievski” (o lectură după Nora Iuga și Angela Baciu, în dramatizarea lui Chris Simion-Mercurian cu Maia Morgenstern și Carla-Maria Teaha), ”Noaptea de foc” (lectură-performance cu Marius Manole, după romanul lui Eric-Emmanuel Schmitt), ”Cum am dresat un melc pe sânii tăi” ( piesă scrisă de dramaturgul Matei Vișniec, un „performance  reading” în filigran poetic, creat de două femei – actrița Carla-Maria Teaha împreună cu regizoarea Mariana Cămărășan) și ”Nebunul” (după romanul lui Savatie Baștovoi, punctul de pornire al spectacolului performance cu Antoaneta Cojocaru, în dramatizarea și regia Chris Simion – Mercurian cu suport video semnat Bogdan Botofei).

#BestOf la UNDERCLOUD 2020

Programul UNDERCLOUD din acest an cuprinde o secțiune #BestOf a celor mai îndrăgite spectacole premiate de-a lungul anilor în festival, o serie de spectacole lectură, o secțiune online cu spectacole create de artiști independenți în perioada pandemiei și o secțiune dedicată copiilor, cu ateliere și spectacole (create de Marian Râlea pentru UNDERCLOUD) programate în fiecare dimineață în curtea Muzeului Țăranului din București.

Din secțiunea #BestOf fac parte spectacolele BABEL – câștigătorul Premiului ”Undercloud” la ediția a X-a, un spectacol de dans contemporan despre iluzia stabilității, producție a Centrului Independent Coregrafic Linotip, coregrafie și concept – Arcadie Rusu. Tot de la Linotip vine și spectacolul BASMA CURATĂ, câștigător al Premiului Juriului în 2019, un spectacol de dans contemporan construit pe baza rememorării originii culturale românești, pornind de la elemente specifice de folclor, precum basmele și poveștile tradiționale sau obiceiuri tradiționale românești.

După un text scris de Pascal Bruckner pentru Grivița 53 – Primul Teatru construit împreună-, spectacolul CU CE VĂ SERVESC? le va aduce pe scena UNDERCLOUD pe Maia Morgenstern, Rodica Mandache și Chris Simion-Mercurian, iar pe Oana Pellea o vom putea vedea în EFECTUL RAZELOR GAMA ASUPRA CRĂIȚELOR LUNATICE (Premiul Under any Cloud în 2017), un spectacol despre complicata relaţie dintre generaţii, despre disperarea unei femei ce trăieşte cu grija zilei de mâine, dar mai ales despre speranţă.

Câștigătorul Premiului Under any Cloud din 2015, spectacolul ARTĂ în regia și adaptarea lui Cristi Juncu, cu Vlad Zamfirescu, Șerban Pavlu și Gheorghe Ifrim vorbește despre prietenie, în timp ce CARPATHIAN GARDEN, Cel mai bun spectacol la Undercloud 2014 aduce pe scenă, prin vocile actorilor Radu Iacoban și Tudor Aaron Istodor tipologii umane din realitatea românească actuală.

”O artă poetică pentru ce înseamnă contemporaneitatea în teatru sau în literatură, în acest moment.” OMUL PERNĂ, spectacol câștigător a 4 premii în 2016, revine pe scena UNDERCLOUD. Cel mai bun spectacol din 2013, ZIC ZAC are ca temă principală influența muzicii asupra individului și-i aduce pe scenă pe Andreea Gavriliu, Ștefan Lupu și Gabriel Costin care vorbesc publicului despre etapele unei relații: simpatie și antipatie, porniri animalice și dezbateri filosofice, sensibilitate și cruzime, frici personale și nevoia de a ne găsi jumătatea.

Cel mai bun actor din 2019, Marian Râlea, va urca pe scenă alături de Dana Rogoz, Ionuț Vișan și Florentina Ţilea în PROOF, o producție unteatru în regia lui Andrei si Andreei Grosu.

Biletele pentru secțiunea ”BestOf” fi achiziționate online prin Eventbook sau MyStage, urmând ca de luni să fie disponibil programul complet.

Mai multe detalii despre spectacolele #UNDERCLOUD13 și programul festivalului se găsesc pe site, pe pagina de Facebook și pe Instagram.

*****

UNDERCLOUD a fost creat în 2008 și este primul festival de teatru independent din România. Din 2014 se desfăşoară sub egida programului Europe for Festivals. Festivals for Europe, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine