Victoria Breia / Magnificent

La începutul săptămânii am lansat cea de-a patra temă a noului sezon Vocea Ascultătorului (sezonul 4),  un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Recomandă-ne albumul tău muzical preferat.Cu tot cu argumentație, bineînțeles.

Concursul se încheie duminică, 11 noiembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 12 octombrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Victoria știe regula celor 30 de zile, dar nouă ne plac tare textele ei.

***

Încep cu o reverență pe care i-o fac celui mai iubit și mai nepământean dintre pământeni și celei mai talentate formații de muzică rock și pop rock: Freddie Mercury și respectiv Queen. N-o să obosesc niciodată să-i ascult. Nu se vor demoda niciodată.

Îndrăznesc acum să vorbesc despre următorii artiști preferați pe lista mea, unii puțin mai pământeni: U2. Mai întâi, pentru că ori de câte ori îi aud vocea lui Bono mă simt specială, unică. Mai apoi, pentru că îmi plac irlandezii și muzica lor.

U2 e trupa iubirilor și a trădărilor mele. Am fost cucerită pe muzici de-ale lor, am călătorit pe melodiile lor, i-am adorat, i-am aplaudat, am cântat cu ei în concert, am învățat melodii de-ale lor pe dinafară. În ultimii ani i-am pus de-o parte. Tema acestei săptămâni mi i-a adus din nou în urechi. Mi-am amintit de ce m-am îndrăgostit de muzica și pe muzica lor.

În toamna lui 2009, la Washington DC, în culori fierbinți de toamnă, am avut fericirea să merg la un concert, primul concert din viața mea al uneia dintre trupele mele preferate. Concertul se numea: the 360 Tour și avea loc la Washington DC, pe FedEx Field.

Odată ajunși la locurile noastre, am înlemnit. Nu îmi putusem imagina vreodată că există un stadion de asemenea dimensiuni. Găsiserăm locurile cele mai la înălțime. Mai aveam puțin și ajungeam în stratosferă. Bono era un punct care se mișca pe o scenă monumentală, undeva departe, sub noi. Sunetul ajungea aici din când. Toate melodiile pe care le știam deja sunau bine pentru că le recunoșteam.

Alta era însă povestea la cele de pe albumul nou: No Line on the Horizon. Pentru că nu le cunoșteam, am plecat cu impresia că nu le-am înțeles. Poate că nu se ridicau la nivelul celor de pe albume ca: WarThe Joshua Tree, Achtung Baby, How to Dismantle an Atomic Bomb, Zooropa… O impresie falsă, mă grăbesc să adaug. Redate la sistemul audio din mașină, în călătoriile noastre prin frumoasa Americă de Nord, le-am înțeles, le-am adoptat, ne-am făcut una cu ele. S-au prins pe ecourile originale care intraseră în inimile noastre și aveau să rămână acolo până în ziua de azi. Am adăugat strat peste strat, game de trăiri. Am găsit câte un nou înțeles de fiecare dată când le-am reascultat.

Nu există melodie de pe albumul ăsta care să nu-mi placă sau care să mă lase rece. Poate din cauza că am l-am auzit pentru prima dată într-un concert, într-un moment cheie al vieții mele. Poate din cauză că îmi plac poeții contemporani cu veleități de învățători. Poate din cauză că mă topesc când intră the Edge, poate din cauza că acești patru irlandezi: Bono, the Edge, Adam Clayton și Jerry Mullen Jr. au fost predestinați să se întâlnească și să își distileze împreună trăirile și talentul în arta cântului.

No Line on the Horizon este un album care te chinuie, te biciuie, te mângâie, te scutură, te face să te simți om printre oameni. Acestea fiind spuse, îmi rămâne un singur lucru de adăugat: piesa mea preferată pe care îmi place să mă abandonez este, cum altfel, Moment of Surrender.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.