Viitorul este sec și tânăr

“Viitorul este sec și tânăr, chiar și la noi în țară, crede-mă”, mi-a spus Julian Padurariu prin 2003, pe atunci Director Marketing Murfatlar, unul dintre cei mai buni oameni de marketing pe care i-am cunoscut vreodat. “Vinul românesc se va scutura de praf, de vechi, va veni vremea vinurilor proaspete, tinere, 1, 2 ani, seci”. “Juliano, nu știu ce să zic, românul prefera vinul dulce, cu cola, dacă e, și nimic nu cred că-l va schimba”, i-am spus atunci. “Sau poate da, dar cine stie când”.

Juliano a avut dreptate, cine știe cândul a venit la aproape 20 de ani de la această discuție: producătorii români de vin trăiesc o adevarată efervescență a secului tânăr și multe vinuri românești pot sta pe orice masă din lume, de la egal la egal cu vinurile de rasă huțulă din țări care de zeci de ani fac legea la concursurile internaționale. În consecință, mi-am comandat pe wineful.ro în urmă cu ceva timp, aleatoriu, 6 sticle de vin alb, românesc, sec și tânăr, toate la prima degustare. Cum comeseneala ne caracterizează ca neam, și bine face, m-am gândit să nu țin doar pentru mine părerea, așa că le-am dat și note de la 1 la 10, în acest sistem de referință, chiar dacă toate sunt foarte, foarte bune și nu dai greș cu ele. Și nu, nu am niciun deal cu Wineful.ro, pur și simplu au cea mai bună selecție de vinuri românești. Așadar, de la stânga la dreapta:

Sauvignon Blanc, Crama Gabai

/ 8,75

Crampoșie Selecționată, Crama Bauer

/ nu e sec, nu am fost atent, dar este foarte reușit și el

Muscat Ottonel, Crama Gabai

/ 9,80 (aș adauga și un Uau! sincer; foarte periculos vara, riști să nu te mai oprești)

Sauvignon Blanc, Domeniile La Migdali

/ 9,25 (o surpriza foarte, foarte placuta)

Riesling, Domeniile Mitroi

/ 8,50

Unexpected, Liliac

/ 10 cu felicitări (câștigătorul sesiunii, cu mențiunea mamă-mamă!; într-adevăr, neașteptat de bun sau foarte bun peste asteptările de bun) .

Voi pe care le-ați încercat?

1 comentariu
Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine