Am deschis secțiunea Vinyl, Rum, Tapas & Wine la îndemnul Gildei în septembrie, cu promisiunea lăuntrică că vom scrie despre evenimente, artiști, muzica noastră și a altora, despre ce ni se mai întâmplă. Știam încă de pe atunci că ne va mai lua ceva timp până o vom face (pls, don’t tell Gilda). A fost un an plin în care am fost la munte și la mare, peste hotare, în care am produs muzică, așa cum ne-am priceput noi, încercând să fim o familie, cum am pornit de la început.
Zilele trecute, Teo și-a făcut apariția în inbox, cum o face de obicei, cu zâmbet ștrengăresc și un pahar de rose lângă degetele care tastează rapid și dau “send”, urmate de o rotire elegantă de scaun. Sorry, Teo, asa ne spune noua mailo-patia.
„Îti propun o propunere decentă =) Dacă primești cu propunerea și colindul =)) Pentru rubrica voastră pe site, nu îmi trimiteți și mie niște materiale pentru site?”
Un fel de “Băi, mai scrieți și voi ceva?”. M-a prins între analize financiare, cadouri și gânduri de împachetat pentru 2019. Și laptop-uri și uși de birou de închis către vacanță. În acel moment nu vedeam mai departe de oboseală decât patul și Netflix, dacă m-aș fi gândit la ce am făcut în 2018 mi-aș fi luat concediu medical direct. Cele mai bune analize de an se fac în ianuarie, cand îți sufleci mânecile și te reapuci de treabă.
Pentru VRTW Artists e al treilea an ca label independent în România, cu alte cuvinte, al treilea an când încercăm să promovăm și să producem muzica care ne place, autosusținându-ne. Învățăm pe drum, de la alții mai deștepți ca noi și din experiențele acumulate. Ultima e cea mai dureroasă metodă, dar cea mai eficientă. Voi face un scurt intro narativ despre cum a pornit totul, asta pentru că niciodată nu am făcut-o și, e, oarecum, emblematic pentru noi. Cel puțin la început.
Acum doi ani și m-am intalnit cu Vlad, la Dianei. El căuta un om de comunicare pentru VRTW, eu nu știam că sunt în căutare de ceva. Eram un proaspăt freelancer cu mai multe proiecte decât bani. Clasic. Dar cu mai mult entuziasm ca oricând. Clasic. El era între întâlniri, confirmând legenda urbană conform căreia “Vlad aleargă mereu, de abia apuci să-l prinzi”. Am povestit de cu totul altceva decât avea el nevoie pentru Vinyl, Rum, Tapas & Wine și ne-am oprit la muzică. Campania de crowdfunding recent și cu un succes neașteptat încheiată cu Zmeitrei, același “top of the soul” Leonard Cohen și cea mai proaspăt întâlnire a mea cu lăutarii- lansarea cărții “Anii de glorie ai muzicii lăutărești” scrisă de un lăutar- Costel Trompetistu’, urmată de întâlnirea fatidică cu haiducii din Clejani.
Am încheiat întalnirea ca doi oameni cu task-urile la ei, concluzionând că com continua pe mail discuția despre job-ul de PR la VRTW. Lunile ce au urmat aveau să-mi confirme ca Vlad avea puțin timp și mult inbox. Până într-o seară, când îmi luasem deja gândul, primesc un telefon: “Larisa, am avut o epifanie, hai sa ne facem un label. Ce zici?” “Hai”. Închid telefonul și încep să googlesc ce înseamnă, de fapt, un label de muzică. Încă aflăm, dar vreau să cred că suntem din ce în ce mai aproape.
Articolul ăsta nu e despre nicio poveste de succes sau despre întâlnirea unor oameni într-o grădină de vară în care Cohen cânta pe la mese. E povestea unor oameni care încearcă să crească o familie de artiști – DJs & bands, creând și promovând doar ce le place. E un lux în Romania să fii un label independent de nișe (world music, funk, jazz, soul, bossa nova, disco, s.a) și să te autosusții, dar până acum ne-a ieșit.
Derulând un pic banda am pornit de la pasiunea împărtașită cu UFe pentru muzica descoperită pe vinyl, la producțile unor trupe nou născute precum Kosmic Blues sau legacy-ul unor legende precum Taraf de Caliu (de ascultat aici). Am descoperim artiști super mișto din afara pe care i-am adus în țară – Sona Jobarteh (de ascultat aici) la Jazz in the Park, prima femeie care cântă la kora din Africa de Vest, Mop Mop, un exotic jazz combo din Berlin (de ascultat aici), MO’ Horizons, unii dintre pionerii “Nu- Bossa” de la mijlocul anilor ’90 sau The Allergies, un super grup de funk & hip-hop grooves din noul val al UK-ului.
Am intrat în studio cu Kosmic Blues (de ascultat aici) și am scos primul nostru album, de care îl lăsăm pe Bogdan Serban să vă propovăduiască, am readus Haiducii lui Johnny Depp acasă și peste hotare, unde oamenii plângeau în sală la “Balada Conducătorului”, fără să înțeleagă o iotă (poveștile cu taraful merita o secțiune specială😊). Am intrat în studio cu ei, iar în 2019 sperăm să finalizăm poate ultimul album heritage al lor.
Ne-am dănțuit discurile cu UFe si Bully la Le Mellotron în Paris (aici puteți asculta dansul și balansul), am băut mult rum & wine și am mâncat mai puțin tapas decât ar fi fost deștept să o facem. Am umblat pe la ORDA mai mult decât ne-am fi dorit, dar ne-am consolat pipăind albumele Eyedrops și Kosmic Blues pe rafturile din Cărturești. Ne-am vazut cu prieteni noi și vechi la Electric Castle, Jazz in the Park, Street Delivery, Electroruga (un super festival de langa Timisoara), Particles Arad s.a., am pus muzici din rulotă la Street Food Festival-uri. Am continuat First Press, evenimentul anual al labelului, despre care v-am mai povestit tot aici.
Încă nu știu ce înseamnă un label, Google nu m-a ajutat. Dar știu ce înseamnă o familie și cred că e îndeajuns. Cu promisiunea (lăuntrică!) că vom împărtăși cu voi mai multe de-ale noastre decât facebook notifications (asa facem și noi terapie), vă mulțumim că ne ascultați. Așa cum ne zicea un prieten din Berlin, ne-ați ajutat să creștem o nișă în România. Zicem noi. Nu știu, mai ziceți-ne și voi.
Mulțumim (v-am mai zis?). În curând ne facem blană la cabană. Aici.
La mulți ani!
Larisa
