Pământ,
2019 – 2029 [1]
Toate țările ex-sovietice aderă la Uniunea Europeană. Arabia Saudită devine putere spațială, alături de China, SUA și Japonia. Roboții preiau mai mult de jumătate din muncile grele ale omenirii. Un semnal venit dinspre steaua Rigel, de la 836 de ani lumină distanță, e catalogat drept primul mesaj al unei alte civilizații cosmice. În România, Liviu Surugiu primește Premiul Nobel pentru romanul istoric ”Ultimul ibis din Babilon”.
*
Nimeni nu-și dorește faimă mai mult decât Artistul. Artistul pentru asta trăiește, depinde de ea. Orice ar răspunde la întrebările: pentru ce scrii, de ce pictezi, la ce te gândești când sculptezi sau ce așteptări ai de la noul film, adevăratul răspunsul e doar unul. Omul vrea faimă, fiindcă își închipuie că așa va trăi mai bine, ba poate va atinge chiar nemurirea. În realitate, nu întotdeauna artiștii își închipuie corect lucrurile, mai ales cele practice. Nu întâmplător cred că artiștii vor dispărea în următorii o sută de ani.
*
De câteva zile mă tot întreb de ce nu se introduc ore de politică la clasele I-IV. Atenție, nu vorbesc de Economia Politică de la liceu, deși nu m-ar mira, la cum migrează matematica abstractă dinspre clasele mari spre cele mici, zici că asistăm la cine știe ce evoluționism accelerat în decenii, un adevărat postumanism.
Pur și simplu mă refer la ceva preventiv, de pildă să li se dea atenție specială copiilor care prezintă asemenea aptitudini.
Demersul n-ar fi fără rost, fiindcă, se știe, unii politicieni rămân la un stadiu infantil, așa că depistarea lor ar fi fost relativ ușoară în clasele primare, dacă aceste cursuri ar fi existat.
Apoi, lecțiile ar avea beneficii. Adică, dacă pur și simplu elevul cu pricina chiar insistă să se facă politician, cel puțin să aibă parte de școlarizare suplimentară. Știți ce vreau să spun, un pic de gramatică, ceva geografie, puțină meditație la istorie, măcar.
Ca să nu mai vorbim de obiceiul copiilor de a-și schimba planurile! Cu cât mai mulți copii ar vrea să devină politicieni, cu atât mai puțini politicieni am avea mai târziu.
Cu puțin noroc, poate vor ajunge acolo doar cei care merită.
Iar ceilalți își vor aminti toată viața de ce au ales alt drum. De ce, uneori, au ales drumuri întortocheate.
Cum ar fi cele dintr-un labirint.
Nu mă întrebați nimic, de moment. Pe viitor voi fi mult mai limpede. Nu uitați că suntem abia la Episodul II, intitulat în mod fals ”Ieșirea” și că abia începem să vorbim despre matricea în care ne aflăm.
Vedeți, atunci când ești într-un Labirint Fără Pereți ai multe avantaje. În primul rând, găsești mereu scuze. Poți să invoci niște pereți imaginari din sticlă, de pildă. Unii foarte fini, aproape imposibil de văzut. Așa că arunci vina pe ei. De aceea nu te implici, fiindcă, oricum, ai face-o degeaba. De aceea nu te bagi, fiindcă nu poți să treci prin pereții invizibili, insolubili și chiar intangibili. Eventual zici că ești bine, te justifici spunând că ai protecția lor, pereții au grijă de tine. Deși știi că nu e deloc așa. Fiindcă nu există. Fiindcă ești într-un Labirint Fără Pereți. Depinde doar de tine să ieși din el. Vrei?
[1] În fiecare episod avem un scurt fragment despre viitor, din zece în zece ani. Asta înseamnă că într-un an vom ajunge în 2519…
Sursă foto cover aici.
