În anul 501, Evul Mediu se afla în călătorie de afaceri prin Europa. A intrat într-o cafenea unde se asculta jazz silogistic (apariția silojazzismului i se datorează filozofiei lui Aristotel, desigur!) și se recita din tratatul despre vise al lui Synesius. Eva Media se afla la o masă, bea vin dintr-o cochilie roșie, avea privirea pierdută, arăta ca un violoncel adormit pe o parte, era îmbrăcată la patru mii de ace, dar ácele nu erau ale ei, ci ale albinelor care îi acopereau bustul, aparent din bronz. Pe cap purta un iepure alb, cu un ochi portocaliu și unul verde. Evul Mediu s-a dus glonț la ea, a ciupit-o de regină, Eva Media a deschis larg imenșii ei ochi (în care înotau Heraclit în stîngul și Sfîntul Augustin în dreptul).
– Prost să fii, noroc să ai, i-a spus Eva Evului.
– Unde e Gualon? a întrebat-o Evul.
– O noapte de o mie de ani ne așteaptă afară, e pregătită de drum, a spus Eva.
– Frînghie.
– Cocostîrc.
– Raționamentul gualidic mușcă din sofismul gualindic, a spus Evul.
– Bîiguielile guliilor cu bigudiuri, i-a răspuns Eva.
– Domniță, poți spune că ai ce nu ai pierdut? a întrebat-o Evul.
– Da, pot.
– Nu ai pierdut niște coarne?
– Nu.
– Deci ai coarne, a spus, triumfător, Evul.
– Privește-mi iepurele-n ochi și spune-mi tu, a închis Eva, prematur, discuția.
