George Săhoțeanu / Graffiti

La începutul săptămânii am lansat prima temă a noului sezon Vocea Ascultătorului (sezonul 5),  un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Descrie-ne cum ar arăta o zi din viața ta dacă fiecare moment important ar veni însoțit de o coloană sonoră și ce muzică ai auzi pe fundal.

Concursul s-a încheiat astăzi, 13 ianuarie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de mâine, 14 ianuarie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Textul lui George este unul din textele finaliste.

***

– Este ora 6 Standard Galactic și toţi fraierii care nu au emigrat încă în spațiu vor avea parte de o nouă zi cu 42 de grade Celsius. Hopa sus, băieți şi fete! Încă o zi în paradis! Vocea crainicului de la radio inundă strident încăperea aflată încă în penumbra jaluzelelor. Mâna Inspectorului Willis bâjbâi pe noptieră după butonul micului aparat care îi dădea zilnic trezirea. Nu-l găsi.

– I love you, pumpkin!

– I love you, honey-bunny!

– Everybody be cool, this is a robbery!

– Nu, nu acum! Disperarea celui care mai vroia să doarmă un minut, un singur minut, răzbătea din vocea lui sugrumată. Trezirea fu dură. Debutul brusc al piesei celor Misirlou îi sparse timpanele Inspectorului, care sări din pat şi tastă codul de întrerupere multimedia. Înjură și plecă împleticindu-se spre baia mică, dorindu-şi cu disperare să fie apă caldă. Nu era, din nou. Celulele fotovoltaice ale bătrânei clădiri de 300 de etaje din suburbiile Marelui Măr putred cedaseră încă o dată.

Merse spre bucătărie, care era chiar mai mică decât baia, deși asta părea un lucru imposibil. Comandă un mic dejun bogat în grăsimi. Replicatorul era stricat, ca de obicei. Uitase. Se îmbrăcă, acompaniat de ghiorțăiturile stomacului care tânjea după mâncare şi urcă pe acoperiş. Rabla nu porni, înjurăturile reîncepură, fiind pomeniți șefii Poliției Interstelare cu sediul în New York, Consiliul Galactic și câteva părți anatomice umane și extraterestre.

Măcar să ascult nişte muzică pe stomacul gol, până trimit ăştia un echipaj să mă ia”, îşi spuse Willis. Porni radioul rablei şi căută un anume post privat, la limita legalității. Avea nevoie de ceva tare care să-l încarce cu energie. Frecvențele erau controlate strict de Consiliu: încă se temeau de puterea muzicii şi a gândirii libere. Cu un zâmbet de satisfacție Inspectorul găsi ceea ce căuta.

– Maimuțe spațiale, guerrillerros, doamne, domni şi nedefiniți, puneți-vă centurile retroactive şi decolați spre o nouă zi de rahat fierbinte, sub magnificii noştri conducători! Luați de aici nişte combustibil:

Transmission, third World War, third round

 A decade of the weapon of sound above ground…

Vocea anticilor de la Rage Against the Machine umplu habitaclul rablei, în timp ce Inspectorul bătea ritmul cu degetele în manşa de control. Dezlănțuit, nu văzu că Inspectoarea Annabel Lee, partenera lui, îl privea mustrător pe sub ochelarii de soare care se potriveau perfect pe fața ei frumoasă.

– Tu eşti Inspector sau clown, amigo? Hai odată! Șeful are ceva barosan pentru noi.

– Ca să rezolvăm încă ceva barosan trebuie fonduri barosane, colega. Vezi că nu avem rable echipate cum trebuie și armele nu au energie? Oricum, mie mi-e foame şi nu te aud. Bagă înălțime! Decolară cu maşina de patrulare şi se opriră la primul Fast’n Shit din drum. Zece minute mai târziu, în timp ce treceau de bioscannerele Departamentului, auzeau deja țipetele isterice ale Inspectorului Şef scuipate pe lângă chiștocul de trabuc din colțul gurii.

– Iaaaar? Ce gașcă de neisprăviți sunteți, băi gunoaielor, dacă nu puteți opri nişte puşti cu spray-uri? Cum să înjuri Consiliul cu un graffiti desenat chiar pe sediul Consiliului? Până îi veți prinde veți avea cu toții cu 100 de credite mai puțin la salariu. Inspectorii părăsiră biroul şefului încruntați, cu capetele în pământ. Willis stătea rezemat de tocul uşii, neprotocolar, aproape obraznic.

– E valabil şi pentru noi, şefu’? întrebă el.

– Tu, Willis, în mod special, vei avea 200 de credite mai puțin, pentru că eşti cel mai bun inspector dar şi cel mai nesimțit!

– O ştiți pe asta, şefu’? Ia ascultați aici. Intră în birou de parcă fusese avansat, nu penalizat şi porni radioul masiv din perete, care servea şi ca stație subatomică pentru intracomunicațiile Departamentului.

– Se auzea adineauri pe hol şi m-am gândit că aveți nevoie să vă binedispuneți. O piesă violentă inundă înăperea, iar vocea lui Serj Tankian le sparse timpanele:

Cool, in denial
We’re the cruel regulators smoking
Cigaro, cigaro, cigar…

– Willis, spuse şeful cu o grimasă de dezgust pe față, oprind radioul, eşti foarte aproape de suspendare. Nu te mai purta ca un păcălici şi prinde-i pe „artiştii” care desenează mesaje politice pe clădirea Consiliului Intergalactic. Altfel zbori de aici. E valabil şi pentru tine, domnişoară! continuă, adresându-se lui Annabel. Mi s-a spus că amândoi vă învârtiţi seara, după program, prin nişte locuri dubioase. Poate găsiți acolo niște suspecți. Sunteți liberi, valea!

– O bomboană de băiat, mârâi Willis şi, printre buze, mestecă din nou nişte cuvinte de nereprodus. Hai la Punky, poate dăm de un fir. Am o bănuială.

În clubul rău famat de neopunk, trecând printr-o lumină roz ireală, cei doi pătrunseră într-o lume a abandonului învecinat cu misticismul psihedelicelor upgradate. Fundalul sonor era unul pe măsură: Shostakovich – The second Waltz. Se uitară mirați unul către celălalt în timp ce se apropiau de bar învăluiți în ritmul valsului. În spatele acestuia, un venusian cu creastă verde prepara un amestec de băuturi care fierbeau. Amestecând blândețea cu amenințarea unei deportări iminente Willis obținu informația dorită, care-i confirma bănuielile.

Ajunseră la locuințele personalului Consiliului Intergalactic chiar când se însera. Erau la marginea Mărului, într-o zonă păzită de armată. Departe în zare, parțial acoperit de smog, un soare bolnav apunea.

– Domnișoară Annabel Lee, dacă mintea ta era la fel de frumoasă precum trupul, îl cunoşteai nu numai pe acel poet care a scris demult despre o fată al cărui nume îl porți, dar poate cunoșteai și emoțile unui apus acoperit de praf. Deschise radioul chiar când fata oprea motorul. Se auzi cântarea celor de la Kansas:

Dust in the wind, all we are is dust in the wind…

– Eşti un ciudat, Willis. Și un misogin împuțit pe deasupra. Ai noroc că te salvez eu la capitolul imagine. Hai, să vedem ce descoperim în cuibul harpiilor.

După ce paza le scană ADN-ul merseră direct la țintă, spre uşa prin care muzica se auzea cel mai tare. Willis intră direct, observând că încuietoarea biosensibilă era deblocată. Înăuntru era un studio de radio rudimentar. La pupitru era un puşti cu coafură veche afro, cu căştile pe urechi, întors cu spatele. Dirija cu ambele mâini o orchestră simfonică nevăzută ce cânta o muzica din alte timpuri. Se auzi apoi și vocea Mariei Callas, aducând în aer o frumusețe de nedescris:

Libiamo, libiamo, ne ieti’ calici

Che la belleza infiora…

Willis se rezemă de un perete şi zâmbi. Văzuse destul ca să-şi facă o imagine completă asupra „periculoşilor dizidenți”. Într-un colț al studioului, pe jos, era un capac de tub polimeric de graffiti. Brusc, tânărul se întoarse şi rămase cu ochii holbați.

– Salut, domnule fiu al Consilierului Principal! Mă bucur că generația voastră mai cântă încă despre „belleza”. Cu sute de ani în urmă pământenii credeau că frumusețea va salva lumea, însă apoi au exportat doar urâtul printre stele. Stai jos, nu te panica! Sunt un prieten, Willis e numele meu.

– Cccum ați intrat? îngăimă puştiul.

– Sunteți cam neglijenți, băieți. Sunteți vânaţi de toți Inspectorii de pe Terra şi voi stați cu uşa deschisă…ce să zic, nu ştiu cum ați scăpat până azi. Fii atent, reține şi spune şi celorlalți: aveți grijă cum vă ştergeți urmele şi, cum spune diplomația, acoperiți coroana, băieți! Nu mai primiți pe nimeni aici şi strângeți rândurile. O lună să staţi potoliți cu graffiti-urile, apoi…baftă! A, era să uit, mi-a plăcut ultima creație, aia cu îngerul morții care binecuvânta Consiliul: God save the Council! Tare! Mi-a amintit de o piesă punk de demult. Cred că folosiți prea mult negru, totuşi. Se vede greu de departe și nu prea se înţeleg literele. Combinaţi cu puțin alb.

– Multumesc! Puştiul zâmbi palid. E creația prietenei mele…

– Bine. Eu am plecat. Aveți grijă!

Willis ieşi şi îi spuse scurt lui Annabelle:

– Am mai rezolvat un caz. Am o lună la dispoziție pentru o reconversie profesională. De mult mă gândeam să mă apuc de pictură.

Ajunşi acasă, Annabel pregăti o cină romantică şi, în timp ce Willis destupa o sticlă de vin roșu veritabil, nereplicat, radioul semi-legal le oferi o dedicație pe care doar cei doi Inspectori o puteau înțelege:

– Acum, la ceas de seară, oferim o piesă împreună cu respectele noastre tuturor pasionaților de pictură urbană. Aerul vibră, umplut de vocea inconfundabilă a lui Dusty Springfield:

Lord knows, to my surprise

The only one who could ever reach me

Was the son of a preacher man…

Puştiul-fiu-de-Consilier îşi scoase căştile şi porni înregistrările muzicale pentru acea noapte. Se întinse, cu mâinile în sus şi cu capul pe spate şi căscă lung. Plecă de lângă pupitru şi, ajungând lângă uşa apartamentului, observă într-un colț ceva mic, cilindric, strălucitor. Era un tub de spray polimeric alb, ultrarezistent.

1 comentariu
Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine