cum am rămas cu ochii în aer și mintea în vid

Întâmplarea de Crăciun care m-a marcat a fost legată de Moș Gerilă, că așa i se zicea pe vremuri în URSS și de fapt nici nu exista Crăciunul, că deh, eram realiști și raționali, o ardeam pe ateism științific și materialism dialectic, plictiseală totală… cum să exiști fără frică de Savaot, fără perspectiva ceaunului cu smoală clocotită, fără draci, fără laci, fără grâu în saci?… nu e posibil! Fără harapnic ne stingem ca tradiție și voință! Dar să nu mă abat prea tare…

Cum spuneam, întâmplarea care m-a marcat a avut loc prin 1977, când la grădiniță a venit Moș Gerilă cu cadouri și ne-a podidit extazul pe toți. Aveam 5 ani, nu eram genul happy, dar nici nu stăteam ascuns în scorbură. Așadar, vine moșu-n roșu, noi în jurul lui, el cu sacul, noi cu ochii la sac, el se așează lângă brad, noi strângem flancurile, el începe să ne întrebe cu o voce scârțâit-bătrânească ce mai facem și dacă suntem cuminți. Noi: Daaaaaaa! El începe să cotrobăie prin sac și turuie mai departe vrute și nevrute, iar eu… dintr-odată simt că ceva nu-i în regulă. Ceva mi s-a părut dubios, ceva nu era în regulă cu moșul. Sau cu mine?

Ba nu, vocea moșului îmi parea cunoscută. Și am început să mă uit la el tot mai fix și mai precaut. Apoi totul a reveni la normal, moșul ne-a împărțit cadouri, nu mi s-amai părut că-l știu de undeva. Dar la plecare, iarăși, nu știu ce a mai spus, dar am tresărit. L-am tot sfredelit cu privirea, el nimic, turuia chestii, apoi șontâc șontâc s-a cărat și noi am rămas cu cadourile, iar eu cu o senzație stranie, ca un deja-vu. Am stat cu privirile în gol, apoi lucrurile au revenit la normal. Mai târziu, nu mai țin minte peste câți ani, am aflat că moșul era chiar tata, angajat de grădiniță în acea iarnă.

A fost o experiență psihedelic-paranoidă, fiindcă îmi amintesc și azi senzația stranie, când simți ceva, dar nu mai realizezi ce anume, rămâi cu ochii în aer și mintea în vid 🙂