Nu-i nimic aici, încercați la vecini

Mâine plec în concediu, două săptămâni. Poate părea irelevantă această destăinuire, dar nu vă lăsați pradă primului gând – are legătură cu acest articol! Are legătură pentru că mă mănâncă tălpile picioarelor și dorul de ducă îmi invadează ființa. Mă rog, nu neapărat vreau să plec cât vreau să mă odihnesc. V-am spus oare că la Radio Guerrilla există o fată care doarme în fiecare zi câte o oră la prânz? Fata aia sunt eu.

Mintea mi-e leneșă, parcă gândurile mi se înmoaie ca plastilina ținută puțin deasupra focului, și ia forme ciudate, așa ciudate că parcă, parcă, începe să mă roadă grija că s-ar putea să mă fi prostit, pe nesimțite, într-o clipă de neatenție. Oare așa se simte toată lumea înainte de vacanță? Ca și cum mintea a intrat deja în starea de far niente și nu înțelege ce îți ia așa mult timp să pricepi?  – De ce te încăpățânezi să te mai duci la muncă, să mai lucrezi, să mai scrii un mail? N-auzi că suntem în concediu? – Nu încă, mă.

Și cum nicio problemă nu vine neînsoțită, inspirația și creativitatea mea au luat-o la vale, să îmi prindă din urmă capacitățile intelectuale. Așa că am apelat la ajutor de specialitate, materializat în colegul meu George Mihalcea, acest imdbeu al redacției, să-mi zică și el o melodie cu un videoclip așa, de căzut pe gânduri pe el. Cu regizor ca la ei la Hollywood, actori, poveste, tot tacâmul, într-un mise-en-place demn de o cină la casa regală. Și nu m-a dezamăgit, mi-a dat mai multe. Una din ele este cea pe care v-o prezint astăzi: Bob Dylan cu a lui Beyond here lies nothin’. Ca-n capul meu zilele astea. Dacă mai insist mult pe tema asta, poate n-o să mă mai primească înapoi din concediu, așa că gata. Să trecem la lucruri serioase.

În 2009 a apărut albumul Together Through Life și cu el, single-ul antemenționat. Pentru realizarea videoclipului, Dylan a făcut echipă cu actorul/regizorul/cascadorul (!) Nash Edgerton (Mr. Inbetween, Gringo, The Square) și actorii din rolurile principale Joel Stoffer (Indiana Jones, Prison Break) și Amanda Aardsma (Table One, CSI). Videoclipul ilustrează o relație de dragoste extrem de violentă, dar mai multe nu pot divulga fără ceea ce se cheamă spoilere în cercurile de specialitate, iar finalul neașteptat merita acele câteva minute mai lungi de vizionat un mini-film, mai degrabă decât un clasic video muzical. În cazul de față, firul narativ prevalează, acțiunea și povestea fiind mai importante decât elementele cinematografice, de imagine, culoare și chiar de intensitatea emoției care transpare din jocul actoricesc. Pentru a descoperi nimicul de după aici, e de aflat ce se întâmplă și cum se întâmplă, mai degrabă decât încadrarea perfectă a imaginilor și cromatica care conturează suspansul.

Enjoy, dacă e.

Sursă foto cover aici.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine