The House That Jack Built – arta ororii și ororile artei după metoda Lars von Trier

Recunosc, mi-e destul de greu să scriu despre filmul ăsta. Danezul ăsta fascinant nu-ți face nicio concesie ca spectator. Chiar dacă ai mai văzut ceva de el, e greu să spui că ești spectator complet avizat în privința brutalității sale.

The House That Jack Built ar putea părea un film despre un criminal în serie care aspiră să devină un artist al crimei. Jack (Matt Dillon) se confesează a fi un inginer care s-a visat arhitect. Ar fi atât de simplu să crezi asta. Și comod. Dar niciun film de von Trier nu-i atât de simplu. Sunt multe straturi în filmul ăsta și, oricât de incomod mi-ar fi, simt că trebuie să-l revăd. Eu l-am înțeles, la o primă lectură, așa cum l-a prezentat în interviuri chiar von Trier: e un film despre el însuși, exceptând crimele propriu-zise.

Așa că aș zice că nu e un film despre un criminal care se visează artist, ci despre un artist care se vede ca pe un criminal. Nu întâmplător filmul e conceput ca o confesiune a lui Jack către un personaj fabulos care se dezvălui abia în final, Verge (Bruno Ganz) – o personificare a poetului latin Virgiliu – care-l ghidează pe criminal în drumul spre propriul său infern. Von Trier e un autor care are incredibila forță de a fi onest până la crimă. Și e și un autor suficient de inteligent încât să știe că arta are și latura asta transgresivă, de cunoaștere care va fi pedepsită (există o aluzie la mitul faustic în film), de ieșire din normă, de încălcare a normei. Știe pe pielea lui că atunci când faci un film – când faci artă în general, mulți vor înțelege cu totul și cu totul altceva, iar opera ta se va transforma într-o construcție monstruoasă (nu întâmplător titlul filmului este The House That Jack Built), construcție monstruoasă pentru care vei fi condamnat la infern. Nu doar infernul celorlalți, cât mai ales la propriul infern.

Vă propun să faceți acest exercițiu: când vă uitați la The House That Jack Built, nu vă gândiți la Jack ca la un simplu criminal în serie, ci ca la un portret pe care von Trier îl face regizorului care este el însuși. Poate părea și narcisism. E asumat printr-un colaj din multe alte filme ale autorului. Dar e și un exercițiu de onestitate destul de rar în film. Singurul de profunzimea asta care-mi vine acum în minte e Otto e mezzo, al lui Fellini. Firește, într-un alt registru.

Există un episod de animație în film în care Jack explică mecanismul crimelor și ce anume îl motivează să ucidă din nou. Omul care merge pe sub felinare, aș denumi scena asta pe care e bine să n-o pierdeți. Ar putea fi foarte bine un curs de artă poetică prin care von Trier  își mărturisește propria metodă de lucru în film.

Sigur, e greu să fii empatic cu un regizor care n-are milă de tine ca spectator, dar încercați să vă uitați la The House That Jack Built ca la un dureros exercițiu de introspecție pe care fiecare dintre noi, în felul său, simte la un moment dat nevoia să-l facă.

În fine, ultimul capitol din film se numește KATABASIS: e din greaca veche și înseamnă coborâre. Aluziile la Infernul lui Dante există din belșug. Dar, în psihologia modernă, Katabasis denumește și un tip de depresie a bărbatului tânăr, occidental. Care vine obicei din lipsa ritualurilor de inițiere, din lipsa figurilor paterne puternice sau a modelelor masculine.

Lars von Trier a făcut Melancholia într-o perioadă în care mergea la psihoterapie încercând să-și trateze o tulburare maniaco-depresivă. Iar, în timpul filmărilor la The House That Jack Built, a devenit alcoolic. Așa zice el. Dacă vrei să-l crezi sau nu, trebuie să vezi The House That Jack Built.

1 comentariu
    mihaela

    Uf, atatea referinte si auto-citate. Si iar “imprumuturi” de la Tarkovski (vezi Calauza sau Oglinda) drumul subteran prin apa, apa iar ca personaj, roata inghetata a morii din tabloul lui Breugel pe care il citeaza si aici, subliminal, asta pentru ca Tarkovski il foloseste si el. Hai sa fie simpatic si sa faca referinte la Bob Dylan – Subterranean Homesick Blues sau la sepcile M.A.G.A. ale lui Trump. Nu reuseste sa fie nici sadic si nici dur, de umor negru ce sa mai vorbesc. Lars vom Trier vrea sa fie in continuare l’enfant terrible dar nu reuseste decat sa fie bombastic si obositor, masochist si narcisist (iar) in 2 ore jumate. Din nou a facut un film de tipul pietrei din pantof. O scoti (te opresti din vizionat) sau induri si mergi cu ea pana la capat. Personal nu reuseste sa ma convinga de nimic. Prefer oricand exuberanta si inovatia lui Gaspar Noé, nebunia lui Leos Carax sau incarcatura dramatica a lui Haneke. Sunt sinceri si imi face placere sa ii revad din timp in timp.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine