Artist in Church cu A-C Leonte și Alex Arcuș. Journal entry 3

Pasărea și celălalte păsări

Noi am mai fost o dată la Florești în primăvară, chiar la mijlocul lui martie. În a doua săptămână din martie au început să se anuleze pe rând toate concertele, mai întâi cele mari, cum ar fi cel cu big-band de la Sala Radio, sau festivaluri, iar într-un final toate evenimentele s-au… evaporat. Atunci am luat decizia de a pleca undeva în natură și de pe o zi pe alta ne-am făcut bagajele și am ajuns în aceeași casă săsească din Florești, unde anul trecut am primit o rezidență din partea Fundației Mihai Eminescu Trust. Deși profesional totul a fost blocat, cu prilejul șederii noastre și a timpului câștigat, am pus la cale împreună cu fundația proiectul “Artist in Church” și uite așa, ne-am întors într-un fel acasă. Am trăit aici, practic în sânul pădurii, o explozie de primăvară cum n-am mai văzut, poate și datorită faptului că toate elementele care ar fi perturbat înainte natura se stopaseră și ele. Nu am auzit niciodată atât de multe păsări și atât de multe specii, am devenit de la sine un bird-watcher amator și am început să înțeleg acest hobby. Era incredibil aici la sfârșitul lunii mai. Toată pădurea era numai un zvon de păsări. Și acum, când începe să crape soarele, auzi texturi de sute de păsări. Chiar am compus o piesă care se cheamă “Pasărea”. Am scris mai întâi textul, fără vreo intenție precisă, într-o dimineață când savuram un ceai (făcut din plante culese de pe dealuri) în șoprul gospodăriei.

La începutul proiectului ne-am propus să facem un research în arhiva “Constantin Brăiloiu” a Muzeului de Etnografie din Geneva, cu scopul de a găsi un filon comun între muzicile folclorice de pe glob și de a ne lăsa inspirați de el, de a descifra ambientul de ritual și ceremonie prezent în sonoritățile universale, cu scopul de a-l evoca în spectacolul nostru. Această arhivă este foarte amplă, cu muzică veche de peste tot de prin lume. Am călătorit virtual pe mai multe teritorii, însă am dedicat câteva zile de aprofundare muzicii românești. După aceste zile a curs parcă de la sine linia melodică pentru piesa “Pasărea”, care s-a conturat ca un quiz folcloric, un cântec folcloric contemporan. Analizând ce am făcut mi-am dat seama că textul are profunzime poetică, păstrând totodată un iz din naivitatea textului folcloric. A ieșit ceva foarte interesant, un cântec acordat la loc și la timpul prezent. Atunci când am compus melodia, eram singură acasă în bucătărie (Alex studia în biserică), acompaniată de rândunelele care și-au făcut cuib chiar pe prispa noastră (acum au pui). Simțeam că fac ce trebuie. A ieșit ceva destul de sincronic. Ne gândeam la un moment dat să înregistrăm texturile de păsări și să le integrăm în aranjamentul piesei dar mi-am amintit că, uitat în husa de la vioară, am un fluieraș “cu codiță” (nu știu sincer dacă are un nume precis acest instrument) pe care l-am procurat de la un târg cu mulți ani în urmă. Așa că, Arcuș, fiind un iscusit în ale instrumentelor de suflat, imită cu el, prin looping și cu efecte electronice, acea magică textură de păsări care începea să învăluie satul în liniștea de la ora 5 a sfârșitului de primăvară.

Pe lângă Pasărea, săptămâna asta dezvoltăm atelierele pentru copiii din sat. Au sosit și percuțiile pe care le-am comandat pentru copii și o să construim împreună cu ei și niste shakere. Folosim cutii de metal de la conserve pe care le umplem cu grâu, nisip sau spărtură de orez, diverse combinații la alegere, deci o să iasă o serie de instrumente unice.

De când am venit aici am devenit matinală, mă trezesc fără ceas și perfect odihnită. Programul e simplificat mult față de București, însă acum ne aflăm în partea cea mai intensă a proiectului și avem lucruri de facut de dimineața până seara, inclusiv tot felul de aspecte organizatorice, care sunt mai puțin fun decât partea creativă a proiectului. Pe la 12 e culcarea, iar atunci când e cer senin ne delectăm cu un cer înstelat de poveste. Săptămâna trecută chiar am observat Perseidele… am văzut una care a lăsat o urmă foarte mare pe cer. Nu mi-am pus nicio dorință, iau lucrurile pe rând, încercând să îmbrățisez toate experiențele și să le las să “mă crească”.

Ana-Cristina Leonte și Alex Arcuș

………………………………

Proiectul Artist in Church al trupei A-C Leonte a început cu mutarea artiștilor în Florești, pentru a lucra la muzică de acolo. Seria de concerte începe debutează pe 29 august și se încheie pe 6 septembrie.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine