Continuu amintirea situațiilor apărute la începutul carierei mele de păpușar. Scriam în episodul precedent că am construit o păpușă în mărime naturală pentru a merge prin emisiuni TV ca să pornim motorul promovării. Am ajuns pe la cel puțin patru asemenea producții live, dar venise momentul să și creăm primul spectacol.
Cristina-Andreea Ion și-a imaginat o poveste cu un bătrân stăpânit de gândurile sale negative, care creează imagini în mintea sa și care, în final, îl închid în propria-i închisoare mentală. Mi-a plăcut la nebunie ideea, așa că am început construcția păpușilor, o parte a creației ce nu mă încântă deloc. Să stau să meșteresc, nu e o plăcere de-ale mele. Eu ador să organizez, să manageriez, să contruiesc strategii de comunicare, nu să dau cu pensula, cu firul încins sau mai știu eu cu ce.
După vreo săptămână, în care am ajutat-o pe Cristina să construiască patru păpuși, ce, împreuna cu Freya, cea dusă pe la televiziuni, au alcătuit distribuția primei producții Lightwavave Theatre Company – Reflection.
O mică paranteză: ne-am chinuit cu alegerea unui nume de companie de ne-a ieșit pe urechi. Trei săptămâni am căutat idei și pe sub pietre, orice ne-ar putea duce într-o direcție bună, până într-o zi în care i-am zis Cristinei:
– Gata, am găsit!
– Ia zi, Petru.
– Cum îți sună… DREAM THEATRE?
– Petru, te-ai tâmpit?
– ?!
– E o trupă extrem de cunoscută!
– Oh… Ar fi fost la fix.
Eram la început, iar asta însemna că nici spațiu de joc nu aveam, sau de repetiții. Unde naiba să repetăm primul nostru spectacol? Am avut un noroc foarte mare de un prieten ce construia niște chestii de scenografie pentru un eveniment ce urma să aibă loc la Biblioteca Națională, pe Splaiul Independenței. Am repetat, așadar, spectacolul Reflection pe holurile bibliotecii la subsol. În fiecare seară am cărat toate păpușile cu autobuzul. Oribil.
Repetițiile dinaintea avanpremierei – Dianei 4
Primul spațiu care ne-a deschis porțile a fost Clubul Țăranului. Ne-au primit cu brațele deschise și așa am reușit să gândim niște mișcări și să înțelegem ce trebuie eliminat sau adăugat. Avanpremiera a fost setată pentru o zi din luna ianuarie 2014 la Dianei 4, într-o sală improvizată, pe care am și umplut-o. Miza a fost premiera de după, pe care ne-am dorit să o facem la Godot Cafe-Teatru, un loc glamour al spectacolelor de teatru independent. Până să-l abordam pe George Remeș, proprietarul locului, ne apucaserăm, deja, de strângerea fondurilor necesare celei de-a doua producții – Iubitafizica (după cartea scrisă de Iulian Tănase).
– Salut, George. Vrem să dăm premiera spectacolului Reflection aici, la Godot. Pentru noi ar fi ceva…wow!
– Salut. Am auzit că faceți ceva după cartea lui Tănase. M-ar interesa să dați premiera Iubitafizica aici.
– Oh, ok, încă nu e gata. Stai ca nici banii necesari producției nu i-am strâns încă. Ce voiam noi să-ți propunem, momentan, e să dăm premiera Reflection. E un spectacol non-verbal foarte mișt…
– Da, măi, dăm premiera Reflection, stai linșitit, dar vreau să vorbim de Iubitafizica acum.
– ?!
Și așa se face că pe 1 martie 2014 s-a umplut Godot-ul pentru ca lumea să asiste la un spectacol de păpuși pentru adulți, ceva nemaiauzit până atunci în București. În spatele scenei tremuram ca o vargă în vânt și îmi repetam obsesiv spectacolul în minte de teamă să nu uit ceva.
Reflection, la Godot Cafe-Teatru
Logica tehnică a spectacolelor Lightwave este una foarte simplă, pentru a putea fi operate tehnic de oricine la prima vedere, în cazul deplasărilor. Proiecția video și sunetul sunt unite într-un film HD ce este și coloană sonoră. Odată dat play, spectacolul curge tehnic, iar noi jucăm ca într-un sincron preț de o oră. Dacă ai uitat ceva, ai pus-o, căci nu te mai poți întoarce și riști să-ți întârzii și colegii. Unicele intervenții tehnice sunt la schema de lumini. De sunet și proiecție video nu se atinge nimeni.
Și mă aflam în culise, repetând în minte toate momentele spectacolului, cu un puls mărit și tremurat în membre. S-a închis lumina și a pornit proiecția video. Știam că eu trebuie să intru după colegii mei cu un bătrân-păpușă legat de mine. Momentul meu începea atunci când cântau vocile din melodia din deschidere a celor de la CocoRosie.
S-au auzit vocile din piesă și, teleghidat, am ieșit din culise și… Am uitat tot. Pulsul s-a dus până în acoperiș, am început să mă hiperventilez, iar extremitățile au amorțit. Atac de panică pe scenă, în fața a peste 100 de persoane, la Godot Cafe-Teatru. Primele 20 de minute din spectacol au curs bazându-mă pe colegii mei, deși, în mare parte personajul meu ar fi trebuit să inițieze acțiunile. Cumva, ei s-au prins că mă aflu în dificultate și au preluat inițiativa.
Reflection, la Godot Cafe-Teatru
Spectacolul s-a încheiat cu aplauze în trei rânduri, spectatori în picioare și eu tremurând de emoții. Până la finalul anului urma să mai treacă prin încă trei variante pentru a ajunge la cea jucată în prezent.
Finalul spectacolului Reflection, în varianta anului 2014
În episodul următor, despre cum am strâns bugetul necesar producției Iubitafizica și cum au fost create șapte păpuși în mărime naturală, care aveau mai târziu să panicheze securitatea aeroportului internațional din Izmir.
