Cinci greșeli frecvente pe care le facem atunci când vorbim

Am trecut de mult de perioada în care am învățat să ne exprimăm sentimentele, dorințele și intențiile prin cuvinte. În general, ca adulți, nu ne este prea greu să ne facem înțeleși, totuși, citește mai departe și-ai să vezi de ce întotdeauna e loc de mai bine.

Deseori, nu suntem nici măcar conștienți de micile imperfecțiuni din discursul nostru. E normal, câtă vreme nimeni în școală sau acasă nu ne-a corectat și îndrumat. Atunci când, în Antichitate, s-au pus bazele învățământului organizat, printre primele discipline studiate se numărau Retorica și Oratoria. Ele se ocupau atât de partea strict tehnică, de articulare a sunetelor, cât și de logica discursului și de reguli de urmat pentru ca un anumit conținut să fie „livrat” în condiții optime ascultătorilor.

Cursul de dicție pe care-l susțin la Fundația Calea Victoriei se referă doar la partea tehnică, la pronunție, așa că mai jos voi sintetiza câteva dintre cele mai frecvente imperfecțiuni pe care le putem corecta cu ajutorul exercițiilor.

Precipitarea: mulți dintre noi se grăbesc atunci când au de transmis ceva, iar asta nu este întotdeauna în avantajul actului comunicării. Adesea, consoanele se îngrămădesc, iar vocalele care ne ajută de obicei să articulăm corect sunetele sunt denaturate, sau chiar lipsesc cu desăvârșire din interiorul cuvintelor. Cu exercițiu și răbdare însă, ne putem educa să încetinim puțin ritmul vorbirii, pierzând din viteză, dar câștigând în inteligibilitate.

Finalurile consonante: limba română, ca orice limbă, este un mecanism viu, ce se schimbă constant, și nu numai în ceea ce privește vocabularul – multe dintre cuvintele ce se foloseau acum o sută și mai mult de ani sunt astăzi scoase din uz – ci și în ceea ce privește forma modernă de exprimare. Cu toate acestea, nu toate schimbările ce intervin în felul în care vorbim sunt benefice. După cum am învățat la școală, limba română este eminamente fonetică. Altfel spus, cam tot ce se scrie se și citește. Totuși, practica muntenească – deși acest dialect este considerat norma academică –, este aceea de a ignora anumite sunete. Iar Capitala este campioană la acest fenomen.

Deseori ajungem chiar la contopirea unor cuvinte altfel de sine stătătoare. Chiar dacă sunt uneori mai dificil de pronunțat, consoanele de la finalul cuvintelor sunt parte integrantă a respectivelor cuvinte, și o pronunție îngrijită nu ar trebui să facă abstracție de ele. T, d, l, n și așa mai departe, atunci când se găsesc la finalul unui cuvânt, trebuie pronunțate, astfel încât cei care ne ascultă să nu fie nevoiți să facă efortul de a deduce cuvântul pe care l-am folosit.

Finalurile vocalice: Pornind de la aceleași premise ale limbii fonetice, și cuvintele ce se termină printr-o vocală ar trebui să se bucure de același privilegiu: pronunțarea integrală. Un caz aparte este vocala „i”. Un lucru pe care cei mai mulți dintre noi nu l-au învățat la școală, deoarece, într-o vreme, nu se preda, este că în limba română există mai multe feluri de i. Pe lângă modul normal de a-l pronunța pe i atunci când el se găsește în interiorul cuvântului, avem și noi, ca în limba rusă, un „i” tare și un „i” moale. Acesta din urmă este prezent în foarte multe cuvinte de gen masculin nearticulate hotărât, atunci când vrem să desemnăm pluralul (de exemplu ban – bani). Puțini oameni sunt atenți la acest aspect, așa că pronunță la fel ambele forme – singular și plural – ale cuvântului. Fără să-și dea seama, lasă în seama interlocutorilor să deducă din context sensul corect. Asta supune ascultătorii la un efort de care ei nu sunt conștienți, dar care, pe parcurs, obosește și provoacă o scădere a interesului față de conținutul comunicării.

Vorbirea hipercorectă: ei bine da, se poate să vorbim și „prea corect”. Din frica de a nu greși, încurajați de modelul oferit de unele persoane publice sau de pedagogi nepricepuți, majoritatea românilor din mediul urban, sau cu studii superioare și o anumită ținută intelectuală, adoptă un mod prețios de a vorbi, în dezacord cu normele Academiei Române. Una dintre excepțiile notabile ale regulii fonetice în limba română apare în cazul pronumelor personale „el, ea” și a formelor verbului „a fi” care încep cu litera „este”, „era” etc… Când rostim aceste cuvinte, chiar dacă în scris nu apare, suntem datori să punem un i la început.

Așa că vom pronunța, corect, „ieu” – atenție, nu atunci când vorbim despre „eul poetic”, „eul psihologic” etc. – iel, iea, iei, iele, ieste, ieram și așa mai departe. În schimb, „elefantul” rămâne elefant, nu e cazul să-i adăugăm un „i” înainte. Din cauza unui personaj care a condus destinele României până în 1989 și avea o pronunție cu totul needucată, mulți dintre noi se feresc azi să aplice această excepție a iotacizării, păcătuind astfel prin hipercorectitudine.

Consoana S: O altă problemă des întâlnită la vorbitori este o lipsă de precizie în ceea ce privește pronunția s-ului. Limba română, dacă acceptăm teoria contopirii fondurilor latin și dacic, peste care s-au adăugat importurile de la multele populații năvălitoare, este o limbă duală: profund vocalică (fondul latin) și profund consonantă (fondul dacic). Această din urmă trăsătură face ca toate consoanele limbii române să fie extrem de tăioase, de dure. „S” nu face nici el excepție. Prin comparație cu s-ul din limba spaniolă, sau greacă, s-ul românesc are o precizie de laser, mai exact fiecare părticică din coloana de aer pe care o folosim pentru a pronunța sunetul s este pusă în vibrație, rezultând un sunet extrem de clar, imposibil a fi confundat cu „z”, sau „th” (din limba engleză) sau „ș”.

Sunetul „s” în limba română se produce plasând vârful limbii la baza incisivilor inferiori, acolo unde aceștia se întâlnesc cu gingia. În principiu, orice altă variantă duce la alterarea sunetului, care devine mai difuz, mai puțin precis, ajungând chiar până la defecte caraghioase de vorbire. Unii vorbitori poartă cu ei semnul unui alint din copilărie, ducând până la maturitate un „defect” ce, cândva, îi făcea adorabili atunci când vorbeau. În limbajul de specialitate, acest tip de defecte poartă numele de „alint”. Nu înseamnă, bineînțeles, că, maturi fiind, acești vorbitori se alintă atunci când articulează anumite sunete, ci că reflexele dobândite în copilărie, fixate apoi în ani de zile de vorbit fără o atenție specială asupra lor, dăunează mai apoi clarității în pronunție.

Text: Ionuț Kivu – actor și lector al Cursului de Dicție și de vorbire pe care-l susține la Fundația Calea Victoriei.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine