Decența și timiditatea merg mână în mână, tocmai de asta oamenii timizi rareori ajung să facă o carieră politică. Desigur, există și excepții, dar în general, o carieră politică presupune o tonă de compromisuri, plus luarea unor decizii la limită, extrem de respingătoare pentru oamenii timizi sau pentru cei cu un mod noninvaziv de a trata societatea.

Paradoxul perpetuării indecenței politice pornește de la lentoarea și slaba educație a maselor, care, pe de-o parte, vor conducători decenți, iar, pe de altă parte, nu pot deosebi decența reală de cea prefăcută sau bine jucată. Ba mai mult, masele mai degrabă vor alege o decență prefăcută și etalată strident, fiindcă are un efect mai promițător și calmant, ca să nu-i spunem hipnotic. Aici, desigur, slaba educație joacă un rol hotărâtor, iar masele ajung din nou și din nou să facă alegeri greșite, care, la rândul lor, duc la stagnarea educației, respectiv la incapacitatea maselor de a depista din timp abuzatorii.

La capitolul decență gonflată, masaj la încredere și tehnici de manipulare, desigur că populiștii, biserica, naționaliștii și radicalii sunt cei mai specializați. Dar, în general, puterea mizează (în taină) pe slaba educație a maselor și pe lentoare. Asta asigură eforturi și cheltuieli minime pentru aparatul de propagandă și tehnologiile de manipulare. Oricum, puterea va evolua sau va ceda, doar sub presiunea maselor și niciodată de la sine, fiindcă puterea în general o duce bine, și-a atins un nivel de confort și rareori, ca să nu spunem niciodată, va forța nota la capitolul inițiativă, dacă masele nu bat la poartă cu bâtele.

Dacă ne imaginăm că această dinamică s-a schimbat de-a lungul evoluției social-politice, ne înșelăm. Este suficient să dăm la o parte tot ce ține de progresul tehnologic, de industria de divertisment, de arte și mass-media și vom descoperi cu stupoare o relație la fel de primitivă și abuzivă dintre putere și mase. Relație bazată pe dezgust reciproc, pe aroganță și agresivitate latentă sau declanșată. O relație de „prietenie“ între mase și putere este posibilă doar într-un regim totalitar, adică o falsă pretenie, bazată pe frică, pe obediență cu nuanțe intense de sindrom Stockholm.

În concluzie, (la capitolul alegeri proaste) masele au nevoie de semnale stridente ca să reacționeze, ele vor fi atrase sau împinse, ca un organism uriaș marcat de lentoare, în direcția semnalelor mai colorate și mai promițătoare. Cum i se întâmplă și sărmanului, când îi pică o prăjitură spectaculoasă, abia după ce o înghite și i se face rău, începe să se întrebe despre calitatea prăjiturii. În fine, vom continua tema și ramificațiile. Rămâneți pe orbită.